Direcţii de acţiune
Documentul original
Pagina 162-163 ↗Direcţii de acţiune ● Se vor lua măsuri guvernamentale, inclusiv acte normative pentru punerea în aplicare a prevederilor legii privind ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare; ● Guvernul va sprijini în continuare adoptarea proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale din România; ● În ceea ce priveşte aspectele instituţionale, Guvernul va sprijini, inclusiv financiar, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN); ● Asigurarea condiţiilor pentru conservarea şi dezvoltarea patrimoniului confesional. Continuarea şi consolidarea protecţiei sectoriale a drepturilor minorităţilor naţionale, în acord cu cerinţele integrării României în Uniunea Europeană se va înfăptui, prin: ● Aplicarea legii educaţiei privind învăţământul în limbile minorităţilor naţionale; ● Consolidarea cadrului instituţional necesar reprezentării proporţionale şi consultării politice a minorităţilor la nivel legislativ şi executiv, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local; ● Se va ţine cont de tradiţiile, limba, cultura diferitelor zone ale ţării la o eventuală reorganizare administrativă; ● Finanţarea unor programe de dezvoltare culturală şi interculturală specifice, atât la nivel comunitar, cât şi la nivel naţional; ● Asigurarea unor programe în limba maternă la radio şi televiziune pentru toate minorităţile naţionale, astfel încât să se asigure satisfacerea nevoilor culturale şi de comunicare în limba maternă la nivel naţional. ● Asigurarea condiţiilor pentru conservarea şi dezvoltarea patrimoniului confesional, în contextul respectului pentru principiile libertăţii de conştiinţă şi pluralismului religios; ● Reglementarea statutului folosirii simbolurilor comunităților locale. Orientarea resurselor financiare spre proiecte viabile va urmări: ● Promovarea valorilor ce decurg din diversitatea etnică şi culturală la nivel naţional şi local prin finanţarea unor activităţi pe bază de proiecte; ● Dezvoltarea, cu respectarea condițiilor de finanțare, a diverselor domenii ale infrastructurii comunităților locale aparținând minorităților naționale; ● Promovarea diversităţii culturale în scopul eliminării prejudecăţilor şi recunoaşterii valorilor comune; ● Sprijinirea şi încurajarea programelor regionale, a accesului la fonduri de dezvoltare comunitare, în vederea realizării unei dezvoltări durabile în zone tradiţionale; ● Problematica legată de comunitatea romilor reprezintă un domeniu aparte, care necesită atât eforturi pe plan intern, cât şi corelarea cu eforturile europene de eliminare a decalajelor în societate. Vom urmări aplicarea mult mai eficientă a strategiei naţionale şi reorientarea acestei strategii spre programe specifice, menite să asigure îmbunătăţirea substanţială a situaţiei romilor, cu un accent deosebit pe comunităţile de romi aflate într-o situaţie de sărăcie extremă, prin: ● Consolidarea structurilor de implementare a strategiei naţionale pentru romi la nivel local; ● Realizarea unui parteneriat viabil între structurile administraţiei publice şi comunităţile de romi; ● Rezolvarea problemelor legate de dreptul de proprietate asupra terenurilor şi locuinţelor deţinute de romi şi implementarea unor programe de reabilitare a locuinţelor din zonele locuite de romi prin asigurarea energiei electrice, a apei potabile, a canalizării, a gazului metan, a salubrităţii; ● Eficientizarea măsurilor ce vizează aspecte sectoriale (accesul pe piaţa muncii, promovarea de activităţi generatoare de venit, accesul la servicii medicale, reducerea abandonului şcolar, promovarea valorilor artistice, crearea unor programe de educaţie civică, prevenirea infracţionalităţii).