Profesionalism
Documentul original
Pagina 16 ↗Profesionalism Profesionalizarea actului public nu se poate face fără o profesionalizare a managementului din sistemul public, precum și fără o întărire a rolului consultantului financiar. În acest sens, managementul public va fi depolitizat în întregime, de la nivelul de sub secretar de stat în jos, concursurile pentru accederea la funcții de conducere în sistemul public se vor face transparent, pe bază de proiecte de management, dar și de verificarea cunoștințelor, evaluate de către evaluatori independenți, cu o bună reputație morală și profesională. Totodată, fiecare funcționar public va cunoaște , în conformitate cu “Statutul Funcționarului Public” adoptat până la 1 iulie 2017, care sunt posibilitățile lui reale de creștere în carieră, dar și ce posibilități de perfecționare are. Prin reducerea numărului de documente, dar și printr-o relocare a celor care astăzi lucrează la ghișee sau care sunt pierduți între zecile de mii de hârtii către activități de îndrumare și de prevenție. Rolul consultanților fiscali, financiari, experților contabili, contabili va crește semnificativ. Relația acestora cu instituțiile statului va crește ca importanță, dar și ca timp alocat comunicării pentru a anticipa și rezolva din timp problemele care ar putea apărea pentru cei pe care îi reprezintă: agenți economici, cei cu activități independente, persoane fizice. În acest fel, ținta acestei profesionalizări a actului administrativ este aceea ca un agent economic sau un contribuabil care dispune de o consultanță financiară de orice fel să nu mai trebuiască să interacționeze deloc cu instituțiile statului, rămânându-i tot timpul pentru derularea afacerii sau alături de cei dragi. Interacțiunea cu instituțiile statului va trebui făcută exclusiv de către cei care răspund de partea economică - financiară.