Programe de guvernare
E19.9

9.Relansarea relaţiilor tradiţionale, cu accent pe domeniul economic, cu ţările emergente din Asia, America Latină şi Africa.

Documentul original

Pagina 147-148 ↗

9.Relansarea relaţiilor tradiţionale, cu accent pe domeniul economic, cu ţările emergente din Asia, America Latină şi Africa. O prioritate pentru politica externă a României va fi dezvoltarea sau, după caz, relansarea relaţiilor tradiţionale, cu accent pe domeniul economic, cu ţările emergente din Asia, America Latină şi Africa. În relaţia cu China, se va acţiona pentru substanţializarea în continuare, mai ales în plan economic, a Parteneriatului Amplu de Prietenie şi Cooperare, inclusiv implementarea proiectelor convenite în cadrul reuniunilor bilaterale la nivel înalt sau în formatul Europa Centrală şi de Est - China. Relaţiile speciale, tradiţionale, cu Republica Coreea şi Japonia vor fi dezvoltate pe mai departe. Astfel, se va acţiona pentru materializarea Planului Comun de Acţiune pentru punerea în aplicare a Declaraţiei de Parteneriat Strategic cu Republica Coreea şi pentru substanţializarea parteneriatului cu Japonia. Va fi dinamizat dialogul politic şi economic cu India, prin implementarea Declaraţiei comune de stabilire a unui Parteneriat extins dar şi cu Brazilia. Un alt obiectiv important rămâne aprofundarea relaţiei strategice cu Israel, prin implementarea celor convenite în cadrul reuniunii interguvernamentale din 2014 şi extinderea domeniilor de cooperare, concomitent cu intensificarea relaţiilor cu ansamblul regiunii. Va fi valorizată în continuare relaţia specială cu comunitatea cetăţenilor israelieni de origine română, ca punte de legătură privilegiată între cele două ţări. Un nou impuls va fi dat relaţiilor tradiţionale cu statele din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, ca spaţiu de interes pe o varietate de paliere: economic, cultural, al contactelor inter-umane, precum şi în planul securităţii regionale şi globale. În paralel, vor fi consolidate relaţiile şi legăturile comerciale şi investiţionale cu statele Consiliului de Cooperare al Golfului. De asemenea, România se va implica prin contribuţii active în procesele de soluţionare a crizelor din Orientul Mijlociu. Identificarea unei soluţii durabile în Procesul de Pace din Orientul Mijlociu va fi sprijinită în continuare, activ, de diplomaţia română, pornind de la relaţiile tradiţional bune cu părţile implicate şi de la expertiza regională acumulată. De asemenea, România va sprijini activ eforturile de soluţionare a dosarului sirian. Vor fi relansate relaţiile cu Iranul, cu accent pe dimensiunea economică.

  1. Original