Programe de guvernare
E13.4

4. Program pentru gestionarea siturilor contaminate

Documentul original

Pagina 92-93 ↗

4. Program pentru gestionarea siturilor contaminate În momentul de față, în România au fost inventariate 1393 situri contaminate, dintre care 210 situri contaminate istoric şi 1183 situri potenţial contaminate. Cu ajutorul fondurilor europene mare parte dintre siturile contaminate istoric pot fi ținute în limite normale iar cele cu potențial de contaminare pot redeveni utilizabile. Siturile contaminate trebuie să fie gestionate eficient, cât mai repede cu putinţă, pentru ca românii să poată reutiliza aceste situri ca parte a economiei reale, funcţionale. Doar aşa putem extrage maximum de rezultate dintr-un proiect economic, care trebuie să ţină ţara noastră în topul creşterilor economice la nivel regional şi european. Guvernul va realiza o listă de priorități în ceea ce privește gestionarea siturilor contaminate. Obiectivul stabilit de Guvern prin acest program este reducerea suprafeţelor poluate istoric care va contribui la reducerea impactului negativ asupra calităţii ambientale şi sănătăţii populaţiei, sens în care propunem următoarele acțiuni: ● Măsuri de decontaminare şi ecologizare a siturilor poluate istoric ● Refacerea ecosistemelor naturale ● Asigurarea calităţii solului în vederea protejării sănătăţii umane (Durata: 2017-2023; Beneficiari: UAT-uri; Efecte: Scopul central al politicilor de gestionare a siturilor contaminate va fi acela de a reda aceste spaţii către comunităţi şi reintegrarea lor în circuitul social şi economic normal.Impact: 140.000.000 euro din care aproximativ 119.000.000 euro alocare UE (85%) și aproximativ 21.000.000 euro finanțare publică națională (15%). Intervențiile din POIM sunt complementare cu acţiunile din POR privind regenerarea urbană, orientate spre regenerarea spațiilor urbane degradate și abandonate şi reincluderea în circuitul social sau ca rezervă de teren pentru viitoare investiții la nivelul orașelor, crearea condiţiilor necesare pentru o dezvoltare durabilă urbană).

  1. Original