Programe de guvernare
E12.5

5. Program de susținere pentru produse deficitare

Documentul original

Pagina 86-87 ↗

5. Program de susținere pentru produse deficitare Acordarea de sume fixe pe o perioadă de 8 ani la două produse dintre cele mai deficitare în balanța comercială. Programul începe în anul 2017, prin selectarea, pe baza datelor statistice a câte 2 produse agro alimentare deficitare. Primele produse (an 2017): tomatele și carnea de porc. Scop : reducerea importurilor și asigurarea consumului din producție internă. Alocare suplimentară an de an : 240 milioane euro. Pentru produsele deficitare se acorda sprijin, dupa cum urmeaza: ● tomate: suma de 3.000 de euro pentru 1000 mp, in conditiile cultivarii de soiuri romanesti si realizarii unei productii de 2 kg/m2, care sa fie predate centrelor de colectare odata cu justificarea productiei obtinute si a destinatiei acesteia; ● carne de porc: suma de 10.000 de euro pentru un efectiv de 200 capete la îngrășat, in conditiile creșterii, îngrășarii, sacrificarii și livrarii cantității de 20 tone carne de porc, odata cu justificarea producției şi a destinației acesteia. (Durata: 8 ani, cu adăugarea a două noi produse anual; Beneficiari: 40.000 fermieri în cazul tomatelor și 12.000 de fermieri în cazul crescătorilor de porci. Efecte: Asigurarea produselor deficitare din producția internă. Sporirea interesului producătorilor agricoli în dezvoltarea exploatațiilor comerciale. Îmbunătățirea balanței comerciale prin reducerea importului; Impact: 240 milioane euro anual, finanțare din bugetul de stat.)

  1. Original