Programe de guvernare

20. Capitolul Justiție

Justiție în slujba cetățeanului! Guvernul susține valorile fundamentale ce consacră următoarele principii: ● Romania este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme. ● Statul este organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, politica dialogului și cooperării promovată de ministerul justiției între cele trei puteri în intervalul 2013-2015 urmând a fi continuată și dezvoltată. ● Statul român are obligația de face cunoscută LEGEA tuturor beneficiarilor săi, asigurând astfel înțelegerea normei ca prima premisă a aplicării corecte și a prevenirii încălcării legii, încheierea de parteneriate cu toate profesiile juridice urmând a juca un rol important în acest proces. ● Justiția reprezintă acea putere a statului chemată să realizeze un serviciu public, părțile având dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. ● Un sistem de justiţie modern, eficient, accesibil și de calitate, adaptat cerinţelor societăţii contemporane (e-justice, reducerea duratei proceselor, jurisprudenţă unitară, specializare, integritate, transparenţă) şi capabil să răspundă provocărilor viitorului, reprezintă o importantă premisă pentru dezvoltarea economică şi socială a țării. ● Justiția se înfăptuiește în numele legii, iar Consiliul Superior al Magistraturii în calitate de garant al independenței justiției este chemat să asigure condițiile de imparțialitate și responsabilitate ale acestui serviciu public esențial pentru democrația din România. ● Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de tratament inuman ori degradant. Politica penală a statului se elaborează pe baza cunoașterii științifice a fenomenului criminalității și a celor mai adecvate forme de prevenire, sancționare și reintegrare socială, în acord cu standardele internaționale- ● Punerea în executare cât mai rapidă a hotăririlor judecătorești, indiferent de materie, precum și recuperarea prejudiciilor produse prin infracțiuni, reprezintă elemente fundamentale ale menținerii încrederii cetățenilor și mediului de afaceri în actul de justiție. ● La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are capacitatea de a contribui la crearea unui spațiu juridic european bazat pe încredere reciprocă și eficientă în fața provocărilor viitorului. ● Începând cu 2017, vizăm modernizarea legislației privind sistemului judiciar, astfel încât acesta să fie asemănător cu cele din statele membre ale UE, împiedicând astfel apariția exceselor sau abuzurilor din partea acestei puteri ale statului. Și în sistemul judiciar vom aplica aceleași principii descrise la mediul de afaceri. ● Vom aplica de indată deciziile CCR, care nu au fost preluate în legislația românească și totodată vom iniția dezbateri privind adoptarea de către Parlament a Legii răspunderii magistraților, a modificării Legii răspunderii ministeriale, precum și a răspunderii celor din administrația publică. ● Se va realiza o analiză riguroasă la nivelul penitenciarelor care va viza elaborarea unui program de măsuri imediate de natura legislativă și administrativă. Scopul este crearea de condiții care să respecte statutul și demnitatea umană și să evite sancționarea României de către organismele internaționale.

E20.11

10. Continuarea procesului de rearondare teritorială, ca formă de reducere a volumului mare de cauze de soluționat la unele instanțe precum și identificarea împreună cu reprezentanții sistemului judiciar a unor noi forme de degrevare (Efecte: scăderea timpului de soluționare a dosarelor în instanțe supraîncărcate, aflate de regulă în capitalele de județ: există instanțe unde media de dosare de soluționat/judecător este de 2.000, iar altele în care întreaga instanță are de soluționat același număr.)

Cod editorial
Original
E20.26

24. Reînființarea Institutului Român de Criminologie, instituție independentă, pentru ca împreună cu Ministerul Justiției, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Parlamentul României, reprezentanții sistemului judiciar și facultățile de drept, să contribuie la elaborarea principalelor elemente de politică penală ale statului român. Efecte: legislația penală se bucură de stabilitate și să se evite conflictul cu textele constituționale referitoare la drepturi fundamentale.

Cod editorial
Original
E20.29

27. Consolidarea capacității instituționale a Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv sporirea capacității de cunoaștere prin cooptarea în consiliu a unui reprezentant al avocaților și a unui profesor universitar, reprezentant al facultăților de drept, ambii aleși direct, precum și consolidarea Inspecției Judiciare, instituții chemate să vegheze, în același timp, la respectarea independenței sistemului judiciar, dar și la menținerea integrității, profesionalismului, imparțialității și responsabilității magistraților, condiții esențiale pentru un act de justiție de calitate și eficient.

Cod editorial
Original