22. Capitolul TINERET ȘI SPORT

În prezent, activitatea sportivă din România se află într-un moment de cotitură. În ciuda măsurilor luate în ultimii ani cu privire la stimularea acestui domeniu grav afectat îndeosebi de deficitul de finanțare, se simte nevoia unei restartări. Astfel, federațiile sportive naționale au dificultăți din ce în ce mai mari să-și completeze loturile naționale cu sportivi bine pregătiți. Numărul antrenorilor și al profesorilor antrenori din România, care sunt implicați în marea performanță sportivă este în continuă scadere. Marea majoritate au emigrat, pentru condiții mai bune de muncă și pentru recunoașterea socială a muncii lor, în raport cu activitatea depusă. Cei mai mulți sportivi de performanță și de mare performanță, la categoria tineret și seniori, abandonează performanța sportivă, cu mult înainte de a ajunge la capacitatea lor maximă, din cauza lipsei unui sistem de integrare în societate bazat pe norme, reguli și predictibilitate. Perioada lungă (7 ani), în care s-a suspendat dreptul la premiere și alte recompense, pentru rezultatele deosebite, ale sportivilor și antrenorilor, a dus și mai mult la accelerarea procesului de plecare din sistem, în special al tinerilor care practicau sportul de performanță. Încercarea primăriilor de a se implica în activitatea sportivă de performanță, fără a avea structuri interne specializate, și fără o legislație clară în domeniu, a dus la apariția uneori a încălcării legii și a creat imaginea ca sportul de performanță este vulnerabil și fără viitor. Lipsa de viziune și a unei strategii, unitare, simple şi usor de aplicat, pentru elevi, tineri şi sportivi, a dus la sentimentul ca fiecare face ce vrea şi nimeni nu are nici o răspundere. În ceea ce privește conceptul de sport de masă în România de astăzi, principalele aspecte negative sunt reprezentate de: lipsa unui plan general și național prin care să fie direct implicate școala, comunitatea locală, direcțiile județene de tineret; implementarea slabă a programelor de sport și tineret deja existente, de cele mai multe ori din lipsa finanțării, dar și din cauza slabei coordonări și a lipsei evaluării rezultatelor; nu se pune accent în școli pe predarea conceptului de voluntariat și de evidențiere a beneficiilor mișcării și a lucrului în echipă, mai ales la copiii din clasele primare și gimnaziale; lipsa locurilor amenajate în parcuri, pentru a practica în mod individual mișcarea și exercițiile fizice. Concluzia este următoarea: implicarea statului în activitatea sportivă din România este prezentă la nivelul stucturilor sportive centrale, dar scade pe măsură ce ajunge la nivelul județului și lipsește cu desăvârșire la nivel local - școli. Din acest mod de finanțare reiese că oricât de mulți bani se vor atribui structurilor sportive centrale, aceștia nu vor ajunge la structurile locale și consecința este blocajul de astăzi.