În ultimii 18 ani, dezvoltarea României s-a bazat în mod decisiv pe fondurile europene. Prin proiectele finanțate de Uniunea Europeană, am reușit să modernizăm infrastructura, să sprijinim mediul privat și să reducem decalajele dintre…
Documentul original
Pagina 65 ↗În ultimii 18 ani, dezvoltarea României s-a bazat în mod decisiv pe fondurile europene. Prin proiectele finanțate de Uniunea Europeană, am reușit să modernizăm infrastructura, să sprijinim mediul privat și să reducem decalajele dintre regiuni. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va rămâne un actor central în această direcție, cu misiunea clară de a menține un ritm susținut al investițiilor publice și private. Pentru a atinge acest obiectiv, ministerul va asigura folosirea eficientă și integrală a fondurilor nerambursabile, va accelera simplificarea procedurilor de acces la fonduri și va pune accent pe beneficiarii proiectelor – fie că sunt administrații publice, companii sau organizații. Accentul se mută de la birocrație la rezultate concrete.