40 Sprijinirea accesului tinerilor la educație prin crearea, împreună cu sistemul bancar, a unor Împrumuturi pentru Studenți („Student Loans“): credite pe termen lung (10 ani), cu dobândă preferențială, destinate studiilor (rambursabile după 3 ani de la absolvire, din veniturile salariale)TINERET ȘI SPORT Original
41 Acordarea de stimulente financiare din fonduri nerambursabile și din bugetul național pentru acei angajatori care înființează unități private de învățare și ucenicie sau care stabilesc parteneriate cu universitățile și realizează programe sustenabile de „induction management“ pentru tinerii angajațiTINERET ȘI SPORT Original
42 Acordarea de stimulente fiscale pentru încadrarea de personal având statutul de șomeri, persoane tinere cu vârsta sub 25 de ani sau cu vârsta peste 55 de ani. Partidul Național Liberal consideră că aceste persoane intră în categoria persoanelor vulnerabile pentru care își asumă responsabilitatea reintegrării socialeTINERET ȘI SPORT Original
43 Stimularea fiscală a companiilor private care finanțează sau sponsorizează asociațiile sportive de masă/performanțăTINERET ȘI SPORT Original
44 Înființarea unor secții de medicină sportivă în cadrul spitalelor județene, acolo unde nu există policlinici sportiveTINERET ȘI SPORT Original