Programe de guvernare

9. Educație, formare profesională și cercetare performante

Educația precară este o sursă a sărăciei, corupției și infracționalității în societate. Nu este vorba doar de subfinanțare, ci și de efectele negative ale unor practici precum copiatul, plagiatul, chiulul, indisciplina și corupția, care sunt privite cu toleranță. Meritul nu mai este singurul criteriu de notare a elevilor, nici de recrutare și promovare a profesorilor. Imixtiunea politică și a intervențiilor în promovarea profesorilor au afectat grav demnitatea acestora. Performanța în sistemul național al Educației poate crește prin menținerea ierarhizării universităților pe baza criteriilor de calitate în cercetare, iar prestigiul învățământului superior poate fi redobândit prin anularea titlurilor de doctor care au fost rezultat al plagiatelor. Învățământul profesional este principala modalitate de reintegrare a tinerilor pe piața muncii. Școala românească produce masiv șomeri cu diplomă pentru uz intern și specialiști de vârf pentru export. Abandonul școlar, analfabetismul și accesul redus la studii superioare rămân fenomene îngrijorătoare. Legea Educației Naționale a pus în ordine, din punct de vedere administrativ și al arhitecturii sistemului, învățământul din România, fiind create condițiile pentru ca, de acum înainte, să se acționeze exclusiv asupra procesului educativ, fără a se perturba stabilitatea sistemului. Nu este, din păcate, un rezultat ireversibil. Legea Educației Naționale trebuie aplicată riguros. Pe de altă parte, dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicării, ca și apariția rețelelor online, modifică structura relațiilor sociale. Se profilează, astfel, o „societate civilă globală” și, pornind de la aceasta, noi forme de socializare care pot fi sursă a creșterii coeziunii, încrederii și dezvoltării tehnologice. A sporit libertatea de expresie și accesul neîngrădit la informație. Dar au apărut, astfel, și noi amenințări la adresa proprietății intelectuale, a intimității individului, a datelor sale personale și a integrității personale. Sunt posibile atingeri ale dreptului la demnitatea umană din pricina internetului.