EDITORIAL-00794.5. Cod atribuit editorial Text original Original și revizii Documentul original Documentul sursă ↗ 4.5. 0Original ← Măsura precedentăEDITORIAL-0078. Descentralizarea neutră fiscal Ne vom asigura că orice proces de descentralizare, atât de necesar de altfel, nu duce la cheltuieli publice mai mari, nu duce la dublarea structurilor, serviciilor sau posturilor și are ca rezultat apropierea de cetățean, un serviciu mai ușor de accesat și mai eficient. Măsura următoare →EDITORIAL-0080. Democrație revitalizată prin referendum și vot de la 16 ani Neîncrederea și nemulțumirea crescândă față de clasa politică, credința că nu contezi ca cetățean, că nu poți face nimic pentru a schimba lucrurile generează lipsa de implicare a cetățenilor în viața politică dar și a comunității și absenteismul la vot. Faptul că suntem o democrație reprezentativă nu înseamnă că nu pot exista și elemente de democrație directă, prin care cetățenii să fie mai implicați în gestionarea afacerilor publice ale comunităților lor. PLAN este în favoarea introducerii în România a unui sistem de refere