Extinderea și lansarea de noi programe de tip „Diaspora Start-up”, care să ofere pachete integrate de consultanță și asistență financiară folosind fonduri europene pentru antreprenorii români care decid să revină și să investească în țară, prin proceduri simplificate.
Documentul original
Pagina 122 ↗Extinderea și lansarea de noi programe de tip „Diaspora Start-up”, care să ofere pachete integrate de consultanță și asistență financiară folosind fonduri europene pentru antreprenorii români care decid să revină și să investească în țară, prin proceduri simplificate. Crearea unei rețele de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor românești la nivel internațional și atragerea întreprinzătorilor și investitorilor străini în România, constituită în principal de voluntari români din diaspora, implicând comunitățile de afaceri românești din Diaspora, cu sprijinul MAE și al Ministerului Economiei, al asociațiilor investitorilor străini din România și al camerelor de comerț bilaterale. Propunerea unui pachet de măsuri de asistență și cofinanțare pentru antreprenorii, dar și angajații care se întorc în țară, în special în domenii-cheie, cum ar fi agricultura, folosind fonduri europene și relaxarea fiscalității pe termen scurt pentru IMM-uri lansate de persoane repatriate care vor îndeplini criterii clare prin crearea de locuri de muncă într-o anumită zonă, rurală de exemplu, pentru o perioadă minimă, cu impact social sau în economia verde, socială sau inovativă etc.