Modernizarea și extinderea infrastructurii de transport și distribuție:
Documentul original
Pagina 48-49 ↗– Modernizarea și extinderea infrastructurii de transport și distribuție: • Vom dubla capacitatea de schimburi transfrontaliere de energie electrică până în 2030, atingând 7.000 MW prin noi investiții la Transelectrica (program de 7 miliarde de lei, din fonduri proprii, și 2,8 miliarde de lei din fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii de transport al energiei electrice); • Transgaz - program de investiții de 2,5 miliarde de lei pentru dezvoltarea infrastructurii de transport al gazelor naturale; • Extinderea rețelelor de transport gaz și electricitate va include creșterea interconexiunilor cu piețele vecine și interconectarea strategică cu Republica Moldova - Cuplarea piețelor de energie și gaze naturale din România și Republica Moldova; • Modernizarea și extinderea rețelei de transport și de distribuție a gazelor naturale, cu accent pe pregătirea rețelelor pentru economia hidrogenului; • Extinderea și dezvoltarea rețelelor de gaz natural prin Programul național „Anghel Saligny“ pentru 2025-2028, în condiții de fezabilitate economică, cu scopul de a conecta 90% din localitățile rurale la rețelele de gaz, prin: monitorizarea anuală a progresului prin numărul de noi racordări și economiile de costuri pentru consumatori; continuarea proiectelor de extindere rețele de gaz începute și aflate în diverse faze de construire/finalizare; alocarea unui buget de 500 milioane de euro anual, cu ajustări bazate pe analize economico-sociale pentru implementare; reducerea izolării energetice, în special în zona de munte, și stimularea dezvoltării economice regionale și locale, integrându-se cu alte proiecte de infrastructură pentru eficiență maximă; • Programul vizează nu doar consumul casnic, ci și dezvoltarea industrială, crearea de locuri de muncă și competitivitate crescută; • Asigurarea accesului la energie și competitivitatea sectorului economic românesc.