Nevoia de schimbare şi de bună guvernarePe 1 ianuarie 2007, atunci când ţara noastră devenea membră a Uniunii Europene, românii au sperat că am intrat în sfârşit pe drumul rapid al dezvoltării şi modernizării României. Aceste speranţe au fost înşelate, iar românii au fost dezamăgiţi. Două trăsături definesc România de astăzi: calitatea scăzută a vieţii oamenilor şi mediocritatea guvernării actuale. Puterea economică a României – exprimată prin produsul intern brut pe locuitor – reprezintă numai 44% din media Uniunii Europene. În pofida creşterii economice din ultimii ani, România rămâne penultima dintre cele 27 de state care constituie Uniunea Europeană. Realitatea economică e îngrijorătoare: s-au acumulat dezechilibre economice majore, reflectate în reaprinderea inflaţiei şi accentuarea deficitului din comerţul exterior al ţării, care au ridicat vulnerabilitatea economiei româneşti la un prag critic. Pe de altă parte, creşterea veniturilor populaţiei a fost însoţită în mică măsură de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acesteia. În fapt, calitatea unor servicii publice esenţiale a scăzut – dovadă situaţiile din educaţie şi sănătate – în ciuda punerii la dispoziţie a celor mai mari bugete de după 1990. Lipsa de progres în modernizarea infrastructurii de transport a devenit o frână a dezvoltării generale, iar România este în continuare o ţară net importatoare de produse agro-alimentare. Gestionarul confuz şi mărginit al acestei situaţii neliniştitoare este guvernul PNL, condus de Călin Popescu-Tăriceanu. Acest guvern – fără majoritate în Parlament – este susţinut politic de către PSD, pe bază de troc politic netransparent şi beneficii punctuale. Acest guvern, slab şi ineficient, foloseşte resursele publice în mod politicianist şi voluntarist, sacrificând cu bună ştiinţă interesele generale şi pe termen lung ale României. Acest guvern a întârziat, a blocat sau chiar a abandonat reforme esenţiale pentru progresul României, cum sunt reforma educaţiei, descentralizarea reală a administraţiei publice, clarificarea situaţiei proprietăţii, reforma justiţiei, reforma constituţională şi a sistemului politic. Acest guvern este incapabil să asigure absorbţia şi folosirea eficientă a fondurilor europene. De aceea, Partidul Democrat Liberal este convins că România are nevoie de schimbare – de un nou mod de guvernare, de o nouă guvernare, de o bună guvernare. Buna guvernare poate fi oferită numai de către un partid puternic şi serios, care să aibă o majoritate parlamentară stabilă. Partidul Democrat Liberal este pregătit să dea României o nouă guvernare, bazată pe un alt mod de a face politică şi administraţie – competent, eficient, responsabil şi corect. Partidul Democrat Liberal este pregătit să promoveze o guvernare axată pe rezultate, în avantajul cetăţeanului, o guvernare care – prin reformele şi politicile publice promovate – să asigure creşterea productivităţii şi a competitivităţii şi atingerea unui  standard de viată european al oamenilor. Întregul Program de Guvernare al Partidului Democrat Liberal este construit din idei, propuneri şi măsuri care ţintesc să elimine amatorismul, tranzacţionismul, ineficienţa şi dezinteresul care au marcat guvernarea PNL-PSD. Partidul Democrat Liberal la guvernare înseamnă România pe mâini sigure. Obiectivul fundamental al României: atingerea standardului de viaţă europeanCa partid de centru-dreapta, Partidul Democrat Liberal este ancorat în valorile democraţiei şi ale economiei de piaţă liberă şi concurenţială, bazată pe proprietatea privată, libertatea individuală şi libera iniţiativă. Partidul Democrat Liberal crede cu tărie în puterea individului şi a comunităţilor locale de a lua deciziile necesare pentru a-şi îmbunătăţii viaţa. Pe această temelie ideologică, PDL îşi asumă ca obiectiv strategic fundamental pe termen lung atingerea standardului de viaţă mediu din Uniunea Europeană. PDL va depune toate eforturile ca cetăţenii României să se bucure de aceleaşi venituri şi de aceeaşi calitate a vieţii ca în ţările europeane dezvoltate. PDL consideră că, în patru ani de zile, putem obţine un avans considerabil în ridicarea calităţii vieţii oamenilor. Această viziune poate deveni realitate numai dacă România va câştiga bătălia pentru productivitate şi competitivitate. În acest scop, avem nevoie de o economie cu o infrastructură modernă, resurse umane cu un înalt nivel de educaţie şi calificare, un mediu de afaceri prietenos, într-o economie stabilă, sub o guvernare competentă şi onestă. Realizarea obiectivului strategic al atingerii standardului de viaţă europeană impune ca  România să menţină un ritm relativ înalt de creştere economică pe un interval lung de timp, respectiv pe durata a trei-patru cicluri electorale. De aceea, politicile publice pe care le promovează PDL ţintesc:a)      stimularea factorilor determinanţi pentru creşterea în ritm înalt a productivităţii şi competitivităţii: o       investiţii masive în capitalul fix, în special în infrastructură şi în resursele umane; o       sisteme eficiente de alocare a resurselor spre sectoarele care contribuie cel mai mult la creşterea productivităţii şi a competitivităţii; o       progresul continuu al tehnologiilor pentru creşterea substanţială a valorii adăugate a produselor şi serviciilor; b)      asigurarea condiţiilor pentru o creştere economică sănătoasă pe termen lung: o       stabilitatea preţurilor; o       protejarea mediului natural; o       solidaritatea socială cu persoanele dezavantajate şi vulnerabile; o       securitatea naţională, securitatea individului şi a familiei; o       statul de drept; c)      păstrarea şi dezvoltarea identităţii culturale în context european. Direcţii strategice ale guvernării PDL pentru perioada 2009-2012Pentru ca nivelurile de venit ale cetăţenilor menţionate anterior să fie atinse, este necesar ca în perioada 2009-2012, să realizăm un progres substanţial. Pe baza unui program solid de guvernare, PD_L este pregătit să asigure ca produsul intern brut pe locuitor în anul 2012 să ajungă la 62% din media Uniunii Europene, salariul mediu la 900 euro, iar pensia medie la 405 euro. Salariul minim va ajunge la 50% din salariul mediu şi vom introduce pensia minimă garantată care să scoată din sărăcie pensionarii cu pensii mici. Pentru a atinge acest obiectiv, programul PDL vizează 10 direcţii strategice:1.      Relansarea reformelor şi a programelor naţionale întârziate, blocate sau abandonate de către guvernarea actuală ; 2.      Dezvoltarea accelerată a infrastructurii, într-o viziune integrată cu amenajarea teritoriului şi dezvoltarea turismului; 3.      Transformarea României într-o ţară net exportatoare de produse agro-alimentare şi susţinerea dezvoltării rurale; 4.      Asigurarea securităţii energetice, a competitivităţii sectorului energetic şi protecţia mediului; 5.      Stimularea micului antreprenoriat inovativ prin scheme fiscale şi financiare; 6.      Supravegherea funcţionării eficiente a pieţelor în scopul protecţiei consumatorilor şi al sancţionării practicilor anticoncurenţiale; 7.      Modernizarea sistemului de asistenţă socială şi asigurarea sustenabilităţii politicilor sociale; 8.      Facilitarea mobilităţii forţei de muncă şi crearea condiţiilor necesare pentru revenirea românilor în ţară; 9.      Eficientizarea luptei anti-corupţie şi accelerarea reformei în justiţie; 10.  Poziţionarea României pe un loc corespunzător mărimii şi potenţialului său la construcţia europeană şi în politica regională. Un alt mod de guvernareAceste 10 direcţii strategice nu pot fi urmărite în mod eficient fără a impune un alt mod de guvernare. Partidul Democrat Liberal se angajează să realizeze un alt mod de guvernare, caracterizat prin:1.      Transferul deciziei la nivelul comunităţilor locale prin descentralizarea  reală a administraţiei publice; 2.      Introducerea planificării strategice multianuale şi a managementului bazat pe rezultate; 3.      Reforma sistemului bugetar axată pe eliminarea risipei cheltuielilor în sectorul public şi planificarea riguroasă a veniturilor şi cheltuielilor; 4.      Separarea clară a funcţiilor de reglementare de cele de execuţie şi administrare a politicilor publice; 5.      Consolidarea statutului şi demnităţii funcţionarilor publici prin aplicarea strictă a criteriilor tehnocrate de evaluare, angajare şi promovare ; 6.      Simplificarea legislaţiei, diminuarea birocraţiei instituţionale şi îmbunătăţirea serviciilor publice oferite cetăţenilor şi firmelor; 7.      Rezolvarea gravelor disfuncţionalităţi instituţionale care au generat o ruptură între stat şi cetăţeni: corupţia generalizată, politizarea administraţiei publice, incompetenţa, dispreţul faţă de contribuabili; 8.      Promovarea utilizării instrumentelor societăţii informaţionale ca un element cheie al creşterii eficienţei guvernării şi al realizării descentralizării; 9.      Promovarea consecventă a interesului României în construcţia europeană; absorbţia  şi utilizarea eficientă a fondurilor europene; 10.  Informarea publică regulată asupra progreselor în realizarea proiectelor publice şi în folosirea fondurilor comunitare; 11.  Cooperarea guvernului cu sectorul privat şi societatea civilă şi realizarea parteneriatului cu acestea în modernizarea societăţii. I.        DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE – CAPITALUL UMANPartidul Democrat Liberal urmăreşte ca fiecare cetăţean român să aibă acces la un sistem de educaţie competitiv, la un sistem eficient de îngrijire a sănătăţii şi de securitate socială. PDL va promova o politică clară privind susţinerea familiei, tineretului şi sportului. EducaţiaEşecul actualului guvern în domeniul educaţiei este o realitate. Sistemul educaţional este ineficient, nerelevant, inechitabil, de slabă calitate, vulnerabil la acte de corupţie, lipsit de o strategie şi de capacitate managerială. Partidul Democrat Liberal porneşte de la adevărul că cea mai rentabilă investiţie a unei ţări este educaţia cetăţenilor săi şi se angajează să reformeze sistemul de educaţie, care va situa elevii,   studenţii, profesorii şi părinţii în centrul său şi va răspunde cerinţelor unei societăţi moderne, ancorată în civilizaţia europeană şi tradiţiile naţionale. În acord cu Pactul Naţional pentru Educaţie, politica PDL se va concretiza în:•        Alocarea a 6% din PIB pentru educaţie; •        Repoziţionarea socială a meseriei de profesor, prin creşterea semnificativă a atractivităţii financiare şi sociale a carierelor didactice; promovarea excelenţei personale si instituţionale; •        Garantarea unui sistem educaţional stabil şi echitabil, asigurând accesul la educaţie de calitate, indiferent de starea socială şi originea etnică; introducerea unui curriculum şcolar axat pe formarea de competenţe; •        Descentralizarea şi debirocratizarea sistemului de învăţământ; toleranţă zero la actele de corupţie; •        Elaborarea legii educaţiei permanente şi realizarea cadrului naţional al calificărilor; introducerea de conturi educaţionale -  pentru stimularea educaţiei permanente-si de tichete educaţionale pentru profesori; •        Încurajarea ierarhizării universităţilor şi introducerea finanţării multianuale, pe cicluri şi programe de studii; •        Asigurarea condiţiilor pentru ca toţi copiii să aibă acces la un mediu educaţional de la vârsta de 3 ani şi la un învăţământ obligatoriu. Sănătatea Starea de sănătate nesatisfăcătoare şi gradul mare de nemulţumire şi neîncredere a populaţiei în sistemul de sănătate s-au  accentuat după peste doi ani de reformă. Viziunea PDL este de a obţine şi a menţine o stare cât mai bună de sănătate a populaţiei, concretizată în creşterea speranţei de viată în ani sănătoşi, de a asigura accesul la serviciile de sănătate, fără discriminări legate de mediul de rezidenţă şi statut social. În acest sens, prin programul PDL se prevăd:•        Asigurarea de îngrijiri medicale la nivel calitativ superior, prin acreditarea spitalelor şi implementarea măsurilor de calitate în întregul sistem sanitar; •        Asigurarea efectivă a îngrijirilor medicale, prin precizarea mai buna a atribuţiilor medicilor de familie, stimularea îngrijirilor de ambulator, standardizarea costurilor activităţilor spitaliceşti şi finanţarea unitară pentru niveluri similare de competenţă; •        Redimensionarea sistemului de asistenţă a mamei şi copilului; •        Descentralizarea sistemului de sănătate – managementul spitalicesc în subordinea autorităţilor locale; •        Creşterea responsabilităţii individuale prin intensificarea măsurilor de medicină preventivă şi asigurarea unei informări adecvate a populaţiei; •        Înfiinţarea Oficiului pentru Promovarea şi Protecţia Drepturilor Pacienţilor; •        Stimularea dezvoltării sectorului privat în asigurarea şi îngrijirea sănătăţii; •        Reformarea asigurărilor medicale, în corelare cu reforma sistemului sanitar; •        Asigurarea resurselor umane şi financiare - 6% din PIB - necesare dezvoltării infrastructurii, creşterii veniturilor personalului medical şi funcţionării sistemului sanitar. Piaţa muncii şi securitatea socialăPDL va urmări în acest domeniu înlăturarea dezechilibrelor de pe piaţa muncii şi din sistemul public de pensii, generate de tendinţele demografice nefavorabile şi de emigraţie, flexibilizarea pieţei muncii şi creşterea competitivităţii forţei de muncă, reducerea muncii fără forme legale, întărirea familiei şi reforma sistemului de asistenţă socială a persoanelor dezavantajate, eficientizarea dialogului social. Măsurile avute în vedere de PDL sunt:i) Pentru piaţa muncii•        Creşterea gradului de ocupare la circa 65% în 2012 (de la circa 59% în prezent) prin aplicarea unui nou pachet de măsuri active adaptat condiţiilor actuale; •        Introducerea conturilor educaţionale pentru ocupare şi formare profesională continuă şi stimularea participării sectorului privat în acest domeniu; •        Acordarea indemnizaţiei de şomaj diferenţiat ca perioadă şi cuantum, pentru a reduce timpul de căutare a unui loc de muncă; •        Stimularea rămânerii pe piaţa muncii a persoanelor în vârstă; •        Îmbunătăţirea procedurilor de angajare şi plecare a lucrătorilor şi flexibilizarea programului de muncă; •        Folosirea integrală şi eficientă a fondurilor europene pentru dezvoltarea resurselor umane; •        Stabilirea unui nou sistem de salarizare pentru sectorul public, diferenţiat între domenii şi funcţii, în concordanţă cu practicile bune europene; •        Reducerea muncii la negru; •        Creşterea mai rapidă a salariului minim, care va ajunge la circa 50% din salariul mediu brut pe economie şi decuplarea cuantumului prestaţiilor sociale de acesta; ii) Pentru sistemul public de pensii•        Eliminarea inechităţilor privind stabilirea pensiilor pentru fostele grupe de muncă I şi II şi pentru cele speciale; •        Asigurarea resurselor pentru echilibrarea sistemului public de pensii, în condiţiile măririi valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie; •        Introducerea pensiei minime garantate pentru scoaterea din sărăcie a pensionarilor cu pensii mici; iii) Pentru familie, protecţia copilului şi egalitatea de şanse•        Corelarea măsurilor de asistenţă socială cu măsurile active de susţinere a creşterii veniturilor familiilor; •        Acordarea de gratuităţi în accesul la educaţia primară a copiilor din familiile sărace, mai ales din mediul rural; •        Susţinerea financiară a familiilor sărace în accesul la facilităţile de bază din gospodărie; •        Realizarea de creşe noi şi mărirea alocaţiei pentru copii la 100 de lei; •        Mărirea valorii indemnizaţiei maternale pentru creşterea copiilor până la 2 ani la nivelul a 85% din veniturile profesionale brute realizate, dar nu mai mult de salariul mediu pe economie si nu mai puţin de 600 lei, pentru persoanele realizatoare de venituri profesionale care îngrijesc copiii; •        Dezvoltarea de centre pentru îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice dependente; •        Prevenirea violenţei în familie; •        Eliminarea discriminării femeii pe piaţa muncii şi în viaţa socială şi politică; introducerea cotei distributive minimale de 30% în favoarea femeilor în parlament şi primele două niveluri ierarhice ale guvernului (2012). Tineretul şi sportulPartidul Democrat Liberal vine cu un program de susţinere a tineretului în perioada cea mai dificilă (după absolvirea unei forme de învăţământ). Acest program va sprijini angajarea la primul loc de muncă, dobândirea primei locuinţe, întemeierea propriei familii, precum şi accesul la informaţie în scopul creşterii şanselor bunăstării tinerilor. PDL va stimula practicarea zilnică a activităţilor sportive de către populaţie ca o cerinţă a îmbunătăţirii şi menţinerii unei stări de sănătate bună şi va sprijini sportul de performanţă. PDL va înfiinţa Ministerul Tineretului şi Sportului. TineretPartidul Democrat Liberal va susţine:•        Construcţia de locuinţe sociale pentru tineri, în regim de închiriere; acordarea dreptului de a deduce dobânda la creditele pentru realizarea primei locuinţe din venitul impozabil al tinerilor; •        Realizarea unor parteneriate între unităţile de învăţământ şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, orientate spre facilitarea angajării tinerilor la primul loc de muncă; •        Susţinerea financiară a unui serviciu de supraveghere şi îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani, în cazul familiilor în care mamele au ales să continue cariera profesională, înainte de încheierea termenului legal de doi ani al concediului maternal; •        Încurajarea cooperării europene a tinerilor, prin realizarea de proiecte şi cu finanţare din fonduri europene. SportPartidul Democrat Liberal va acţiona pentru:•        Dezvoltarea sportului de masă prin susţinerea financiară a participării copiilor şi tinerilor la activităţile şi competiţiile  sportive; creşterea rolului educaţiei fizice în şcoli; •        Dezvoltarea infrastructurii sportive, inclusiv în mediul rural; construirea de baze sportive omologate internaţional pentru toate sporturile olimpice; susţinerea sportului de performanţă; •        Realizarea de parteneriate cu comunităţile locale pentru atragerea populaţiei la activităţi fizice zilnice; •        Valorificarea potenţialului economic al sportului; acordarea de facilităţi fiscale pentru servicii sportive; investirea în resursele umane din domeniul sportului; accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea sportului. II DEZVOLTAREA CAPITALULUI FIZIC ŞI COMPETITIVITATEA Partidul Democrat Liberal va acţiona pentru creşterea competitivităţii, aşezarea sistemului de cercetare, dezvoltare, inovare pe criteriile de performanţă, modernizarea accelerată a infrastructurii în transporturi şi realizarea societăţii informaţionale. Competitivitatea, mediul de afaceri şi ÎMMActualul guvern a ratat şansa de a avea o viziune şi a realiza o strategie competitivă care să garanteze creşterea economică ridicată pe termen lung. Ca partid de centru dreapta, PDL va  promova consecvent pieţele libere ca mecanisme eficiente de alocare a resurselor, va elimina blocajele existente în calea competitivităţii, pentru a crea produse şi servicii cu valoare adăugată ridicată şi a concura eficient pe pieţele globale, va încuraja dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. În această direcţie, Partidul Democrat Liberal îşi asumă:•       Diminuarea rolului statului în economie prin încheierea procesului de privatizare, simplificarea legislaţiei, reducerea  birocraţiei şi a poverii fiscale; scutirea de impozit a profitului reinvestit în utilaje, echipamente şi tehnologii în limita a 20% din profit; •       Coordonarea politicilor publice orizontale privind mediul de afaceri pentru atragerea de investiţii bazate pe valoare adăugată ridicată; •       Eliminarea distorsiunilor din politică fiscală care favorizează investiţiile speculative în defavoarea celor productive; •       Stimularea spiritului întreprinzător ca sursă majoră a inovării si dezvoltării; •       Asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii cadrului reglementativ al mediului de afaceri; •       Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene pentru cercetare; •       Stimularea formării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi a investiţiilor acestora în inovare; •       Crearea unui organism  specializat – Consiliul Naţional Român de Competitivitate, bazat pe un parteneriat public-privat, în coordonarea primului ministru, pentru promovarea politicilor necesare, evaluarea şi monitorizarea progreselor în creşterea competitivităţii firmelor şi a economiei româneşti. Cercetarea, dezvoltarea, inovareaDependenţa tehnologică a României de progresul tehnologic realizat în alte ţări este aproape totală, iar slaba performanţă a cercetării româneşti nu oferă nici o perspectivă. PDL va promova excelenţa în cercetarea româneasca, personală şi instituţională, va susţine capacitatea creatoare, va stimula inovaţia şi transferul rezultatelor cercetării în domeniul economic. Partidul Democrat Liberal va asigura prin politicile promovate:•        Performanţa în cercetare, prin alocarea resurselor pe criterii de calitate ştiinţifică; evaluarea individuală şi instituţională pe baza unor criterii internaţional recunoscute; •        Debirocratizarea sistemului de cercetare-dezvoltare în jurul a trei elemente esenţiale: eficienţă, flexibilitate şi responsabilitate; •        Realizarea de parteneriate public-privat şi încurajarea sectorului privat pentru a investi în activitatea de cercetare; •        Protejarea proprietăţii intelectuale; •        Integrarea sistemului românesc de cercetare în circuitul mondial, participarea la proiecte comune cu cercetători din alte ţări; valorificarea contactelor cu circa 10.000 de cercetători români care lucrează în străinătate; •        Întărirea capacităţii instituţionale şi personale de atragere a fondurilor europene pentru cercetare; •        Creşterea finanţării destinate cercetării la 2% din PIB în 2012 (1% din bugetul ţării; 1% din sectorul privat). Piaţa de capitalPiaţa de capital este subdezvoltată, iar guvernul actual nu a reuşit să aplice măsuri de promovare a dezvoltării acesteia. PD_L va susţine dezvoltare pieţei de capital prin aplicarea unei strategii consistente şi coerente. În acest scop, vom asigura:•        Creşterea capitalizării bursei, prin listarea de noi companii cu capital de stat şi continuarea privatizării acestora prin vânzări de acţiuni; •        Menţinerea şi extinderea unui regim fiscal avantajos dezvoltării bursei; •        Reducerea costurilor de tranzacţionare şi a birocraţiei prin eficientizarea activităţii CNVM; •        Încurajarea fondurilor private de pensii să investească în acţiuni listate pe piaţa de capital românească; •        Stimularea economisirii populaţiei şi a creşterii numărului de investitori activi în acţiuni, inclusiv prin încurajarea  schemelor de participare la distribuirea profitului; •        Prevenirea şi sancţionarea practicilor neloiale şi protecţia acţionarilor minoritari; •        Promovarea culturii pieţei de capital. Infrastructura în transporturiStarea drumurilor arată cum este condusă o ţară. Astăzi, România pierde timp, iroseşte resurse şi alungă investitori datorită infrastructurii slab dezvoltate. Infrastructura a devenit o frână a creşterii  productivităţii şi competitivităţii în toate sectoarele. Prin programul public de investiţii, PDL va acorda prioritate investiţiilor în infrastructura de transport pe cale rutieră, cale ferată , aeriană şi navală, pentru a accelera modernizarea acesteia. În acest scop, Partidul Democrat Liberal va acţiona pentru:•        Separarea instituţională a activităţii de dezvoltare şi întreţinere a autostrăzilor de cea privind drumurile naţionale; •        Elaborarea Pactului naţional „Autostrăzile României” şi adoptarea de către Parlament ca lege; •        Îmbunătăţirea legislaţiei privind exproprierile pentru accelerarea lor; •        Finalizarea autostrăzii Nădlac - Constanţa, coridorul IV (855 kilometri), cu excepţia segmentului Sibiu - Râmnicu Vâlcea (120 kilometri), care va fi finalizat în 2013-2014, din cauza reliefului dificil; eficientizarea contractului Bechtel pentru construcţia autostrăzii Transilvania şi executarea a 245 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii; finalizarea tronsonului de autostradă Bucureşti – Comarnic (110 kilometri); începerea lucrărilor la Autostrada de pe coridorul IX de transport, care face legătura între Moldova şi sudul ţării; finalizarea autostrăzii Ploieşti – Focşani (2013); construcţia autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi (300 kilometri), pe o singură cale de rulare; finalizarea centurii de nord a Bucureştiului, care va face legătura intre autostrăzile A1 şi A2 (53 kilometri); •        Reluarea Programului de construcţie a centurilor în jurul marilor oraşe, cu prioritate a celor de pe coridoarele transeuropene, precum şi a unor variante de ocolire pentru oraşe mai mici; •        Refacerea reţelei de drumuri naţionale la un nivel calitativ (5.883 km drumuri europene clasele A şi B, 10.000 km drumuri naţionale principale şi secundare), precum şi a reţelei de drumuri judeţene-10.000 km; •        Reducerea timpului de circulaţie cu 50% faţă de cel actual la trenurile de călători şi marfă, prin modernizarea căilor ferate şi creşterea vitezei în condiţii de siguranţă; finalizarea coridorului 4 pe distanţa Curtici - Braşov la finele anului 2012, executarea în cea mai mare parte a lucrărilor pe coridorul 9; încurajarea transportului de călători şi marfă pe căile ferate prin tarife de utilizare a infrastructurii diferenţiate în funcţie de avantaje; •        Modernizarea infrastructurii fluviale, maritime şi pentru transporturile aeriene; •        Eliminarea obstacolelor de navigaţie pe Dunăre (coridorul VII); crearea de noi căi navigabile şi modernizarea celor existente; •        Privatizarea companiilor TAROM şi CFR Marfă. Societatea informaţionalăDezvoltarea societăţii informaţionale în România este mult întârziată, ţara noastră fiind pe penultimul loc în Europa, în contrast cu industria tehnologiei şi informaţiei care se dezvoltă rapid. Numai 5% din populaţia ţării utilizează serviciile publice informatizate, comparativ cu 30% cât este media Uniunii Europene. PDL consideră că realizarea societăţii informaţionale este o resursă puternică a creşterii economice. În consecinţă, Partidul Democrat Liberal va asigura:•        Creşterea la 20% a populaţiei care accesează servicii publice informatizate (de la 5% în prezent), la 45 % a locuinţelor cu acces la internet (de la 22% ) şi la 60% a firmelor care folosesc internetul în relaţiile cu instituţiile publice (de la 42%); •        Realizarea programului „România online” prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în activitatea de guvernare la toate nivelurile şi în relaţiile cu oamenii şi firmele; •        Folosirea intensivă şi extensivă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor în sistemele de educaţie, sănătate şi securitate socială; •        Susţinerea financiară a programelor de incluziune digitală a persoanelor defavorizate şi a celor izolate geografic; •        Realizarea cadrului legal, instituţional şi a condiţiilor tehnice necesare pentru societatea informaţională. III PROTEJAREA RESURSELOR NATURALE ŞI DEZVOLTAREA SUSTENABILĂPartidul Democrat Liberal consideră că România are şansa reală:a)      de a transforma criza globală a preţurilor la energie şi alimente într-o oportunitate pentru dezvoltarea acestor două sectoare, astfel încât să devenim o ţară net exportatoare de produse agro-alimentare şi un jucător important pe piaţa regională a energiei  din Balcani şi din zona Mării Negre; b)      de a valorifica potenţialul de dezvoltare a turismului, care să mărească veniturile valutare ale ţării şi contribuţia sa la formarea PIB. În acelaşi timp, vom asigura măsurile necesare pentru dezvoltarea rurală, coeziunea economică, socială şi teritorială şi protecţia şi îmbunătăţirea mediului natural. Agricultura şi dezvoltarea rurală După 19 ani de reformă agrară, România continuă să fie o ţară net importatoare de produse agro-alimentare. În loc să obţinem venituri mai mari din creşterea preţurilor mondiale la alimente, noi plătim facturi mai mari. Agricultura româneasca este de mica productivitate, cu proprietăţi fărâmiţate şi cu reforma proprietăţii funciare nefinalizată, la mâna unei birocraţii administrative agricole excesive. Zona rurală este lipsită de o infrastructură economică şi socială adecvată diversificării activităţilor economice, susţinerii serviciilor de educaţie şi sănătate, asigurării unor venituri mai mari populaţiei din această zonă şi protejării mediului natural. Programul PDL cuprinde politici pentru creşterea productivităţii agriculturii româneşti – factor major în asigurarea securităţii alimentare şi a bunăstării cetăţenilor – prin încurajarea si dezvoltarea fermelor comerciale (inclusiv a celor de tip familial), valorificarea avantajelor naturale şi a conjuncturii internaţionale favorabile, finalizarea restituirii proprietăţilor şi dezvoltarea rurală, în concordanţă cu cerinţele Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene. Astfel, Partidul Democrat Liberal va acţiona pentru:•        Consolidarea pieţei funciare, prin finalizarea reformei proprietăţii funciare, intabularea tuturor suprafeţelor agricole din extravilan şi a celor forestiere, introducerea cadastrului unitar cu fonduri din buget; •        Consolidarea pieţelor agro-alimentare, inclusiv formarea bursei cerealelor, pe baza funcţionării certificatelor de depozit şi a bursei lemnului; sprijinirea asociaţiilor de fermieri din agricultură pentru achiziţii, depozitare, comercializare şi procesare; •        Specializarea producţiei agricole şi aplicarea de politici diferenţiate pe tipuri de ferme şi zone, stimulând comasarea voluntară şi exploatarea eficientă a terrenurilor; •        Dublarea sprafeţelor agricole amenajate pentru irigat la 1,5 milioane ha şi crearea de perdele forestiere de protecţie şi combaterea eroziunii solului; •        Creşterea ponderii zootehniei –care valorifică superior produsele vegetale- la 50% din producţia agricolă în 2012 (faţă de cca 33% în prezent); •        Stabilirea unui pachet de măsuri fiscale şi financiare multianuale pentru încurajarea şi susţinerea producţiei agricole pentru piaţă: reducerea accizei la motorină pentru lucrările agricole  la 21 euro (nivelul minim admis de U.E.) ; mărirea subvenţiei la hectar la 300 euroa şi creşterea subvenţiei din resurse proprii  pentru domeniile prioritare, la un nivel similar cu celelalte ţări ale U.E., până la momentul convergenţei cu programul european de subvenţii; •        Introducerea unor scheme eficiente de finanţare complementară pentru absorbţia integrală a fondurilor europene, prin proiecte tip Fermierul, proiecte pentru dezvoltarea rurală în domeniul infrastructurii şi al procesării produselor agricole, diversificării activităţilor economice ; •        Modernizarea sectorului piscicol şi acvaculturii; •        Susţinerea dezvoltării produselor de nişă, cerute pe piaţa europeană, inclusiv a celor ecologice; •        Stoparea declinului suprafeţelor împădurite şi extinderea pădurilor la 30% din suprafaţa totală a ţării; •        Susţinerea dezvoltării producţiei de energie electrică şi termică din surse regenerabile, prin valorificarea resturilor vegetale şi a celor din pădure; •        Dezvoltarea infrastructurii de bază  şi diversificarea activităţilor economice în mediul rural, pentru creşterea veniturilor şi a calităţii vieţii; •        Reconstrucţia instituţională prin restructurarea camerelor agricole şi transformarea acestora în factori activi ai formării şi dezvoltării profesionale a fermierilor, îmbunătăţirea sistemului de control al calităţii produselor alimentare, consolidarea Agenţiilor de Plăţi. Dezvoltrea regională - coeziunea economică, socială şi teritorialăÎn România, se află 6 dintre cele 10 cel mai slab dezvoltate regiuni ale Uniunii Europene, iar regiunea Nord-Est este cea mai săracă regiune din întreaga Uniune. Guvernul actual a avut cel mai mic grad de absorbţie a fondurilor europene în primul an de la aderare comparativ cu celelalte ţări care au intrat în U.E. în anul 2004. PDL va implementa o politică de dezvoltare regională coerentă pentru creşterea competitivităţii regionale şi reducerea decalajelor economice şi sociale faţă de celelalte regiuni europene. În acest scop, România beneficiază de un sprijin financiar substanţial din fondul de dezvoltare regională şi din fondul de coeziune. Partidul Democrat Liberal va asigura:•        Întărirea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene, prin formarea de experţi la nivel local şi sprijinirea altor servicii de dezvoltare a afacerilor; •        Asigurarea de scheme de finanţare pentru realizarea co-finanţării necesare proiectelor finanţate cu fonduri europene; promovarea parteneriatului public-privat; •        Dezvoltarea coordonată a infrastructurii regionale; îmbunătăţirea coordonării obiectivelor şi a fondurilor europene pentru dezvoltare rurală, dezvoltare regională, coeziune şi amenajarea teritoriului, pentru mărirea impactului pozitiv al proiectelor finanţate; •        Susţinerea de parteneriate rural-urban pentru dezvoltare regională şi a iniţiativelor de cooperare inter-regionale şi transfrontaliere; •        Regenerarea urbană şi susţinerea dezvoltării polilor urbani de creştere; •        Realizarea de scheme financiare, inclusiv cu participarea bugetului, pentru co-finanţarea proiectelor susţinute cu fonduri europene. TurismulPartidul Democrat Liberal va acţiona pentru valorificarea condiţiilor naturale deosebite pe care România le are pentru dezvoltarea turismului prin:•       Reînfiinţarea Ministerului Turismului şi adoptarea unei legislaţii pentru turism, simplificată şi eficientă; •       Lansarea Programului Naţional de dezvoltare zonală a turismului; •       Susţinerea liberei iniţiative şi a investiţiilor în turism prin reducerea formalităţilor şi taxelor şi acordarea de facilităţi; •       Modernizarea şi diversificarea unei oferte de turism competitive, pentru creşterea numărului turiştilor români şi străini; •       Identificarea şi susţinerea dezvoltării unor forme de turism specifice anumitor zone - turismul rural, balneologic, ecumenic ş.a.; •       Susţinerea formării profesionale a forţei de muncă pentru turism. EnergiaSectorul energiei se caracterizează prin tehnologii depăşite, pierderi mari în reţelele de transport şi distribuţie, privatizări nereuşite, competiţie slabă şi abuz de contracte netransparente. Intensitatea energetică a economiei este de peste 2,5 ori mai mare decât media Uniunii Europene. În actualul context internaţional al energiei, PDL apreciază că România are nevoie de o nouă strategie energetică, fundamentată pe noile realităţi interne şi externe, în concordanţă cu recomandările şi reglementările U.E., care să asigure sustenabilitatea, competitivitatea şi securitatea energetică a ţării. Prin programul Partidului Democrat Liberal, se prevăd măsuri pentru:•        Relansarea privatizării, a reformei sistemului energetic, realizarea de parteneriate public-privat pentru dezvoltarea acestuia, întărirea independenţei instituţiilor de reglementare a energiei şi asigurarea unei pieţe a energiei electrice şi a gazelor naturale transparentă, nediscriminatorie si competitivă •        Reducerea intensităţii energetice, prin eficientizarea producţiei, transportului şi consumului de energie, inclusiv prin extinderea programului de reabilitare termică a locuinţelor şi a celorlalte clădiri; •        Mărirea producţiei de energie din surse regenerabile, îndeosebi prin dezvoltarea producţiei de hidroenergie şi încurajarea producerii de energie din biomasă; •        Finalizarea unităţilor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă până în anul 2013 şi demararea unor noi proiecte – construcţia unei noi hidrocentrale pe Dunăre şi a unei noi centrale nucleare; •        Reconsiderarea producţiei de energie electrică bazată pe cărbune, în condiţiile  respectării standardelor europene privind reţinerea şi depozitarea emisiilor de dioxid de carbon; •        Creşterea capacităţii reţelelor electrice de transport si distribuţie şi finalizarea electrificării localităţilor izolate; •        Participarea României la marile proiecte regionale: conducta Nabucco pentru gaze naturale, conducta Constanţa- Trieste pentru ţiţei, bursa energiei electrice; Protecţia mediului înconjurătorÎn ultimii doi ani, guvernul actual a blocat procesul de implementare a legislaţiei şi derularea programelor de protecţie a mediului natural, menţinându-se starea precară a acestuia. 52% din populaţie nu are acces la surse de apă potabilă şi sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate; 49% nu are acces la servicii de salubritate, iar colectarea selectivă a deşeurilor municipale solide este la nivel de 2%. Absorbţia fondurilor europene în domeniu este slabă. Partidul Democrat Liberal porneşte de la dreptul fundamental al generaţiei actuale şi al celor viitoare la un mediu înconjurător sănătos şi îşi afirmă voinţa politică de a îndeplini toate angajamentele asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană cu privire la protecţia mediului şi a factorilor de mediu: calitatea aerului, apei, protecţia naturii, reconstrucţia ecologică, formarea specialiştilor necesari. Prin programul său, Partidul Democrat Liberal prevede măsuri pentru:• Îmbunătăţirea calităţii vieţii prin programe pentru protecţia mediului în zonele critice, implementarea unui Program naţional de acţiune pentru sănătate şi mediu; • Asigurarea serviciilor publice de salubritate în toate localităţile cu peste 2.000 de locuitori, a  colectării selective a deşeurilor în toate localităţile cu peste 5.000 de locuitori şi a reţelelor de apă potabilă pentru toate localităţile cu peste 10.000 de locuitori; • Ameliorarea mediului urban prin extinderea suprafeţelor verzi, reducerea poluării aerului din cauza traficului, regândirea amenajărilor urbane pe principii ecologice; • Reabilitarea zonelor poluate şi refacerea mediului în zonele industriale abandonate; reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; • Managementul durabil al resurselor naturale şi conservarea biodiversităţii; introducerea în circuitul turistic a site-urilor Natura 2000; • Utilizarea eficientă a resurselor naturale şi minerale; •        Creşterea capacităţii administrative de management performant al problemelor de mediu; •        Stimularea iniţiativelor şi investiţiilor pentru protecţia mediului prin instrumente fiscale şi financiare; •        Absorbţia fondurilor europene şi utilizarea eficientă a acestora; •        Prevenirea şi eliminarea efectelor negative ale calamităţilor naturale, în primul rând a inundaţiilor. IV POLITICI PRIVIND INTERESUL GENERAL AL SOCIETĂŢIIPartidul Democrat Liberal consideră că putem câştiga bătălia pentru productivitate şi competitivitate dacă acţionăm pentru buna funcţionare a pieţelor concurenţiale şi transparente ca mecanisme eficiente de alocare a resurselor, aplicarea unei politici fiscale care lasă mai multe resurse în mâna oamenilor şi a firmelor care le creează, realizarea unui ansamblu de politici fiscale, bugetare şi monetare care să asigure stabilitatea preţurilor, crearea unei administraţii publice performante, precum şi întărirea statului de drept, care garantează drepturile de proprietate şi asigură respectarea legilor. De asemenea, orice dezvoltare poate avea loc doar în condiţiile asigurării securităţii naţionale, a securităţii individului şi a familiei. Politica fiscal-bugetară şi ansamblul fiscal-monetarSusţinut la guvernare de către PSD, guvernul PNL a preluat şi practicile politicianiste şi voluntariste ale fostului guvern PSD în domeniul politicilor fiscale şi bugetare: alocarea banului public pe criterii politice; incapacitatea unei construcţii fiscale şi bugetare multianuale care să inducă stabilitate şi predictibilitate în mediul de afaceri; menţinerea unui număr de impozite, taxe şi tarife pentru serviciile publice care au mărit birocraţia şi povara fiscală şi parafiscală; încurajarea evaziunii fiscale şi a abuzurilor prin politica şi administrarea fiscală. PDL, ca partid de centru dreapta, va folosi politicile fiscal-bugetare pentru asigurarea stabilităţii economice, încurajarea muncii, economisirii şi investiţiilor pentru productivitate şi competitivitate, creşterea eficienţei fiscal-bugetare, care să asigure formarea veniturilor necesare îndeplinirii funcţiilor publice şi eliminarea risipei banului public, respectarea principiului echităţii şi îndeplinirea criteriilor pentru intrarea României în zona euro în 2014. Programul Partidului Democrat Liberal prevede măsuri pentru:•        Stabilitatea macroeconomică prin:      coordonarea  politicilor fiscal-bugetare cu politica monetară; asigurarea creşterii mai rapide a productivităţii faţă de salarii; gestionarea echilibrelor bugetare şi financiare pe termen mediu în acord cu Pactul de Stabilitate şi Creştere; îndeplinirea criteriilor de intrare în zona euro în anul 2014; •        Creşterea economică sănătoasă bazată pe libera concurenţă, productivitate şi competitivitate prin:      menţinerea cotei unice de impozitare de 16% a venitului personal şi a profitului corporativ; scutirea de impozit pe profitul reinvestit în maşini, utilaje, IT, tehnologii care ţintesc direct creşterea productivităţii şi a competitivităţii (nu în automobile şi imobile) în limita a 20% din profitul total; introducerea prevederilor fiscale de tip „holding” pentru încurajarea stabilirii de holdinguri în România; reducerea contribuţiilor  pentru asigurările de sănătate, în corelare cu reforma sistemului de sănătate; simplificarea regimului parafiscal prin diminuarea numărului şi a mărimii taxelor şi tarifelor la serviciile publice; tratamentul fiscal nediscriminatoriu pentru agenţii economici; concentrarea investiţiilor publice pe infrastructura din transporturi, energie, agricultură, turism, cercetare; absorbţia integrală şi eficientă a fondurilor europene; •        Eficienţa politicii fiscal bugetare şi echitatea fiscală prin:      Descentralizarea fiscală şi bugetară în acord cu reforma administraţiei publice; Programarea bugetară multianuală; Fundamentarea pe studii de impact a măsurilor de politică fiscal-bugetară; Îmbunătăţirea administrării  fiscale şi reducerea evaziunii fiscale; Reevaluarea actelor normative fiscale care favorizează abuzurile fiscale şi modificarea sau eliminarea acestora după caz; Ancorarea nivelului redevenţelor de valoarea economică de piaţă pentru resursele publice exploatate privat şi pentru terenurile publice concesionate. ConcurenţaPilonul de rezistenţă al economiei de piaţă este garantarea unei concurenţe corecte. În România, economia de piaţă este funcţională, dar nu şi eficientă: facilităţile şi privilegiile publice favorizează interesele oligarhice; distorsiunile concurenţiale ţin de preţurile excesive de pe piaţă în raport cu pieţele europene, de managementul degradat al întreprinderilor publice, de corupţia din achiziţiile publice, de alocarea ineficientă a ajutoarelor de stat. PDL va ţine seama în toate politicile sale publice de imperativul promovării unei concurenţe corecte şi al eliminării şi sancţionării practicilor anticoncurenţiale. Astfel, Partidul Democrat Liberal va asigura:•        Finalizarea privatizării şi reducerea corupţiei, pentru a extinde aria de acţiune a forţelor concurenţiale; •        Eliminarea barierelor administrative care afectează libera concurenţă pe piaţă; •        Reevaluarea în termen de 6 luni a actelor normative care favorizează practicile anticoncurenţiale ale firmelor şi autorităţilor, cu scopul de a le modifica sau elimina; definirea regulilor şi a modalităţilor de apărare împotriva  practicilor anticoncurenţiale •        Întărirea activităţii de inspecţie şi control în materie de practici anticoncurenţiale; •        Sprijinirea formării profesionale şi a promovării culturii concurenţiale în mediul de afaceri ; •        Admiterea în instanţe judecătoreşti şi a terţei părţi (în afară de reclamant şi acuzat) pentru a furniza informaţii legate de concurenţă. Protecţia consumatorilorPiaţa românească este plină de produse şi servicii cu riscuri asupra cărora consumatorii nu sunt corespunzător informaţi, iar protecţia acestora nu este încă o prioritate în România. Viziunea PDL este limpede: omul şi nevoile sale reprezintă o prioritate naţională, iar protecţia lui în calitate de consumator impune respectarea standardelor europene. PDL porneşte de la premisa că cea mai eficientă protecţie este cea oferită de competiţia reală, prin libertatea de a alege între oferte şi reputaţia ofertanţilor. De asemenea, vom încuraja formele de protecţie realizate prin asociaţiile consumatorilor în diferite domenii. În acest scop, Partidul Democrat Liberal va realiza:•        Perfecţionarea legislaţiei şi actualizarea Codului Consumului; •        Crearea unei singure instituţii publice pentru aplicare legilor privind protecţia consumatorilor, concurenţa şi concurenţa neloială; •        Sprijinirea formării de asociaţii ale consumatorilor în diferite domenii; •        Îmbunătăţirea informării şi consilierii consumatorilor, prin crearea unui sistem informatic privind produsele cu risc pentru consumatori, colaborarea cu societate civilă şi introducerea în şcoli a educaţiei cu privire la protecţia consumatorilor; •        Monitorizarea pieţelor pentru identificarea produselor cu risc pentru consumatori, prin intermediul unei reţele de investigatori şi persoane delegate în teritoriu; •        Înfiinţarea unor organisme de mediere şi arbitraj în domeniu. Reforma administraţiei publice cu nucleul acesteia – descentralizareaGuvernul PNL a blocat procesul de descentralizare început în anii 2005-2006 şi a adoptat măsuri de contrareformă în administraţia publică. Partidul Democrat Liberal porneşte de la premisa că administraţia publică trebuie redată cetăţenilor, iar descentralizarea acesteia – prin transferul competenţelor administrative şi financiare la nivelul autorităţilor locale – este o importantă resursă a creşterii economice, prin furnizarea de servicii publice operative şi de calitate. De aceea, Partidul Democrat Liberal îşi asumă angajamentul de a efectua o reformă profundă a administraţiei publice, prin:•        Descentralizarea administrativă reală prin:      transferul la administraţia locală a competenţelor de management şcolar, al spitalelor şi instituţiilor de cultură, ca şi a proprietăţii asupra clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea unor instituţii ale administraţiei centrale şi a unor firme cu capital de stat; înfiinţarea poliţiei locale pentru întărirea ordinii publice; simplificare legislaţiei privind achiziţiile publice şi exproprierile. •        Descentralizarea fiscal-bugetară reală prin:      acordarea pentru autorităţile locale a dreptului de a modifica nivelul impozitelor şi taxelor locale în funcţie de necesităţile locale şi gradul de suportabilitate al populaţiei; transferul la administraţia locală a  impozitului pe tranzacţiile imobiliare, taxele judiciare de timbru  şi a amenzilor de la persoanele juridice; redimensionarea sumelor defalcate pentru finanţarea serviciilor descentralizate în funcţie de noile atribuţii şi de standarde de cost; introducerea planificării multianuale pentru sumele acordate bugetelor locale din bugetul de stat pentru a se putea promova proiecte şi programe de dezvoltare locală multianuale; •        Introducerea competiţiei în furnizarea serviciilor publice şi încurajarea sectorului privat să investească în acest domeniu; •        Creşterea gradului de profesionalizare a funcţionarilor publici şi gestionarea resurselor umane, prin uniformizarea angajării pe bază de contracte cu termene, adoptarea unui nou sistem de salarizare, introducerea mangementului pe bază de contracte, corelarea sistemului de stimulente cu performanţele obţinute; •        Restructurarea administraţiei publice centrale şi extinderea folosirii tehnologiei moderne a informaţiei şi a comunicării; deplasarea accentului spre rezultate. Proprietatea şi cadastruSituaţia proprietăţii imobiliare este nesigură, datorită regimului încă neclar al multor proprietăţi preluate de statul comunist, iar tranzacţiile imobiliare sunt nesecurizate. Ca partid de centru dreapta, PD_L va asigura:•         îmbunătăţirea legislaţiei cu privire la restituirea proprietăţilor pentru asigurarea unei juste despăgubiri în natură, bani sau acţiuni şi va rezolva în maximum 2 ani toate dosarele aflate la primării sau la ANRP; •        Îmbunătăţirea legislaţiei privind cartea funciară, revenirea la efectuarea înscrierilor în carte de către judecători şi va susţine financiar extinderea cărţii funciare pe întreg teritoriul ţării; •        Îmbunătăţirea legislaţiei în materie de exproprieri pentru cauză de utilitate publică; •        Clarificarea legislaţiei cu privire la urbanism şi amenajarea teritoriului; •        Stabilirea limitelor unităţilor teritorial administrative şi transpunerea în format digital; realizarea ortofotoplanului la scară naţională. Justiţie şi politici anti-corupţieSub guvernarea PNL, cu sprijinul direct al PSD, reforma în justiţie a fost blocată, iar corupţia rămâne o problemă gravă a societăţii româneşti. Sistemul de valori al PDL include egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi egalitatea în faţa şanselor. PDL consideră că aceste egalităţi pot fi şi reale numai în condiţiile funcţionării statului de drept şi ale obţinerii efective de rezultate în reducerea  corupţiei. În programul Partidului Democrat Liberal se prevăd măsuri pentru:•        Obţinerea de rezultate în lupta anti-corupţie, prin consolidarea instituţională a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Agenţiei Naţionale de Integritate, întărirea instituţională şi a independenţei inspecţiei judiciare din cadrul CSM, susţinerea perfecţionării profesionale a personalului implicat în soluţionarea cauzelor de corupţie; •        Asigurarea stabilităţii şi coerenţei legislative, prin armonizare legislativă, finalizarea Codurilor Civil şi Penal şi a celor de Procedură, eliminarea abuzului în legiferarea în regim de urgenţă; •        Îmbunătăţirea politicii de resurse umane în magistratură; •        Reducerea duratei proceselor şi creşterea eficienţei sistemului judiciar, prin crearea de noi instanţe de fond în oraşele mari, înfiinţarea unor departamente specializate pentru procedura de citare, limitarea acţiunilor de judecată introduse abuziv, simplificarea unor proceduri civile. Ordinea publică şi siguranţa cetăţeanuluiPartidul Democrat Liberal va acţiona pentru asigurarea ordinii publice şi a siguranţei cetăţenilor prin măsuri pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, a criminalităţii organizate şi a terorismului, securizarea frontierei, protecţia civilă şi managementul situaţiilor de urgenţă. Ne propunem prin urmare:•        Înfiinţarea poliţiei locale prin trecerea componentelor de ordine publică şi circulaţie – cu excepţia cercetării accidentelor cu victime – la primării, cu asigurarea resurselor financiare necesare; •        Identificarea zonelor cu risc ridicat pentru ordinea publică şi aplicarea de politici speciale de prevenire şi combatere a infracţionalităţii; •        Asigurarea înzestrării poliţiei şi jandarmeriei cu echipamentele necesare îndeplinirii misiunilor în condiţii optime; •        Asigurarea resurselor umane, pregătirea acestora la standarde ridicate şi introducerea managementului poliţienesc modern; •        Intensificarea cooperării poliţieneşti în cadrul Uniunii Europene şi cu statele terţe; extinderea reţelei de ofiţeri de legătură specializaţi în combaterea criminalităţii organizate; •        Combaterea traficului cu fiinţe umane şi protejarea cetăţenilor români împotriva exploatării de către reţele de criminalitate organizată; •        Îndeplinirea obligaţiilor asumate pentru securizarea frontierei externe; •        Îmbunătăţirea activităţii de protecţie civilă şi management al situaţiilor de urgenţă. Politica externăPartidul Democrat Liberal va susţine o politică externă activă orientată spre apărarea şi promovarea intereselor cetăţenilor români, ale diferitelor comunităţi româneşti, ale firmelor şi ale statului român în cadrul U.E. şi NATO, în relaţiile internaţionale; implicarea activă în soluţionarea problemelor din regiunea în care ne aflăm; îndeplinirea angajamentelor asumate pe plan internaţional. Cultura şi culteOrientarea strategică spre educaţia culturală şi spre economia culturii a fost neglijată. Prin programul său, PDL  sprijină educaţia culturală a cetăţenilor români, afirmarea şi dezvoltarea identităţii culturale naţionale şi cultele religioase. În centrul politicii culturale a PDL se situează creatorul de bunuri culturale, libera iniţiativă culturală şi dezvoltarea industriilor creative. În programul Partidului Democrat Liberal se prevăd măsuri pentru:•        Renovarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional prin: realizarea unui program de renovare şi valorificare a monumentelor istorice, inclusiv cu accesarea de fonduri europene; pentru bunurile culturale mobile – iniţierea unui program de expoziţii itinerante ale colecţiilor muzeale, deschiderea muzeelor spre societate prin integrarea în activităţile şcolare şi circuitele turistice; pentru patrimoniul cultural imaterial – promovarea Legii Tradiţiilor Naţionale şi integrarea acestui patrimoniu în turismul cultural; •        Renovarea şi extinderea aşezămintelor culturale ca  infrastructură pentru exercitarea şi comunicarea actului cultural; implicarea acestora în proiecte de turism şi educaţie; •        Privatizarea sălilor de cinematograf; •        Susţinerea financiară  a actului de cultură pentru comunităţile româneşti din afara ţării, precum şi a programelor de învăţare a limbii române şi promovare a culturii româneşti; •        Sprijinirea cultelor religioase; realizarea de parteneriate cu bisericile pentru promovarea atitudinilor şi practicilor culturale, educaţionale şi sociale benefice , izvorâte din codurile morale ale religiilor; suţinerea turismului ecumenic, inclusiv prin accesarea unor fonduri europene. Românii de pretutindeniGuvernul actual nu are o strategie coerentă şi a tratat cu dezinteres relaţiile cu românii de pretutindeni. Partidul Democrat Liberal afirmă că, indiferent unde trăiesc românii în afara ţării, statul român are obligaţia să îi sprijine pentru conservarea şi afirmarea identităţii lor etnice, lingvistice, culturale şi religioase. Partidul Democrat Liberal va acţiona pentru:•        Realizarea unui cadru legislativ şi instituţional unitar şi coerent pentru relaţiile cu românii de pretutindeni; •        Monitorizarea permanentă a stării şi problemelor comunităţilor româneşti din străinătate şi instituirea unei comunicări eficiente cu acestea pentru informarea reciprocă şi prevenirea situaţiilor conflictuale; informare periodică şi obiectivă a societăţi româneşti; •        Formarea de parteneriate cu organizaţiile comunităţilor româneşti pentru promovarea şi realizarea de proiecte economice şi sociale; •        Introducerea votului prin corespondenţă şi a celui electronic. Apărare şi securitate naţionalăNu există democraţie reală fără o politică de securitate adecvata. Partidul Democrat Liberal se angajează să susţină actuala strategie naţională de securitate şi apărare promovată. În acest cadru, securitatea naţională se referă atât la suveranitatea statului, cât şi la prosperitatea, echilibrul si stabilitatea societăţii, percepute prin prisma conceptului de securitate umană. Apartenenţa ţarii noastre la NATO şi U.E , parteneriatul strategic cu SUA creează premise pentru asigurarea unui grad sporit de securitate integrală. Pe termen lung, urmărim fundamentarea securităţii naţionale pe dimensiunea ei umană, adică pe agenda reală de securitate a cetăţeanului; pe termen mediu, vom acţiona pentru autonomizarea energetică a României, adică creşterea producţiei interne de energie,  reducerea dependenţei faţă de o singură sursă de import de energie  şi promovarea unei politici comune de securitate energetică la nivelul Uniunii Europene. Avem întreaga voinţă politică pentru a ne îndeplinii angajamentele asumate în cadrul NATO şi U.E. privind modernizarea armatei, contribuţia la asigurarea securităţii sub-regionale, în special în bazinul extins al Mării Negre V.  INTEGRAREA ŞI AFACERILE EUROPENEPartidul Democrat Liberal îşi exprimă voinţa politică pentru îndeplinirea tuturor criteriilor pentru ca România să intre în spaţiul Schengen în anul 2011 şi în zona euro în anul 2014. Partidul Democrat Liberal consideră că România poate avea o contribuţie majoră la dezvoltarea Uniunii Europene. Prioritatea noastră este susţinerea intereselor României şi construirea sprijinului necesar din partea celorlalte state membre în promovarea acestora. Avem însă şi capacitatea de a veni cu soluţii la rezolvarea problemelor curente şi de perspectivă ale construcţiei europene. Partidul Democrat Liberal va susţine atât continuarea procesului de reformă a instituţiilor şi politicilor europene, cât şi extinderea Uniunii Europene prin aderarea a noi state membre. Suntem direct interesaţi în reforma Politicii Agricole Comune şi a Politicii de Coeziune, unde vom susţine menţinerea sprijinului  financiar masiv acordat României pentru eliminarea decalajelor faţă de ţările europene dezvoltate; susţinem necesitatea unei politici energetice europene; vom asigura absorbţia integrală şi eficientă a fondurilor europene alocate ţării noastre. Vom acţiona pentru ca drepturile românilor ca cetăţeni europeni să fie pe deplin respectate de către toate statele membre, având în vedere că unele state membre menţin încă restricţii în circulaţia liberă a forţei de muncă şi nu recunosc diplomele obţinute în România. Considerăm că se acţionează cu încetineală în rezolvarea la nivel european a unor probleme de mare interes pentru România: cooperarea la Marea Neagră şi conflictele îngheţate, integrarea comunităţii rromilor. Vom face demersuri pentru acţiune mai amplă şi mai rapidă în aceste direcţii. VI.  REFORMA  CONSTITUŢIONALĂ  ŞI  A  SISTEMULUI POLITICCriza politică, instituţională şi de legitimitate care caracterizează evoluţia societăţii româneşti a determinat Partidul Democrat Liberal să propună cetăţenilor reforma constituţională şi a sistemului politic. Reforma constituţionalăPartidul Democrat Liberal va promova reforma constituţională printr-un larg demers deschis, de consultări publice, asupra următoarelor opţiuni fundamentale: •        Opţiunea între regimul politic parlamentar (republica parlamentară), regimul prezidenţial (republica prezidenţială) sau republica semiprezidenţială consolidată. Această clarificare va elimina bicefalismul puterii executive, care este sursa conflictelor instituţionale de la vârful statului. •        Opţiunea între structura bicamerală şi structura unicamerală a Parlamentului. Scopul acestei clarificări este eficientizarea activităţii parlamentare, posibilă prin eliminarea sistemului de bicameralism egalitar, concomitent cu măsuri necesare pentru prevenirea generării de legislaţie stufoasă şi de slabă calitate, creşterea rolului Parlamentului şi a responsabilităţii parlamentarilor. •        Opţiunea între rigiditatea şi flexibilitatea raporturilor dintre Parlament şi Guvern. Este nevoie de o nouă reglementare a instituţiei dizolvării Parlamentului şi a moţiunii de cenzură, precum şi introducerea instituţiei moţiunii de încredere. •        Opţiunea între păstrarea unei instanţe supreme cu funcţii de judecată şi transformarea acesteia într-o adevărată Curte de Casaţie; •        Opţiunea între păstrarea actualului statut al Curţii Constituţionale a României şi integrarea ei în sistemul puterii juridice; •        Opţiunea între păstrarea Ministerului Public în autoritatea judiciară şi clarificarea statutului său ca structură cu autonomie funcţională a puterii executive; •        Opţiunea între menţinerea structurii centralizate a statului bazată pe separaţia exclusiv orizontală a puterii şi structura descentralizată a statului bazată pe adăugarea unei separaţii verticale a puterii între nivelurile local, regional şi naţional; •        Opţiunea între păstrarea actualei structuri administrativ-teritoriale şi reorganizarea ei prin înlocuirea judeţelor cu regiuni administrative, în cadrul statului unitar descentralizat. Reforma sistemului politicPartidul Democrat Liberal susţine reforma sistemului electoral astfel:• sistem electoral uninominal prin două tururi de scrutin, fără prag electoral, pentru alegerea autorităţilor la nivel central. • sistem electoral majoritar în două tururi de scrutin, cu votarea în tandem a primarului şi  viceprimarului, respectiv a preşedintelui şi vicepreşedinţilor de consiliu judeţean, pentru alegerea autorităţilor la nivel local. De asemenea, Partidul Democrat Liberal susţine reducerea barierelor faţă de iniţiativa legislativă cetăţenească directă prin reducerea la 5 a numărului de judeţe din care trebuie colectate semnăturile şi reducerea la 25.000 a numărului de semnături necesare depunerii unei iniţiative cetăţeneşti. ANEXĂ: PROIECŢII ECONOMICE ŞI BUGETAREIndicatori     2008  2009  2010  2011  2012Ritmul de creştere al PIB (%)   8,9 7,0   7,4 6,9 6,7Inflaţia (%)      8,8   7,0   5,8 4,5 3,5PIB/ locuitor  (% din media UE-27)  44,4   49,8 54,9 59,3 62,1Salariul mediu lunar lei            1730 2057 2377 2703 3023Salariul mediu lunar euro   487 584 687  800      905Pensia medie lunară lei   583 909 1054 1205 1353Pensia medie  lunară euro   146 258 305 356 405Numărul mediu de salariaţi mii  5.035    5.495PIB/ locuitor euro    6.631             12.671Venituri bugetare* (% din PIB)  32,2      37,0Cheltuieli bugetare (% din PIB)  35,1        37,5Deficitul de cont curent (% din PIB)  13,2        9,6*) inclusiv venituri din fonduri europeneUn nou mod de guvernare , o  nouă guvernare pentru o nouă Românie Partidul Democrat Liberal consideră că alegerile parlamentare din 2008 sunt esenţiale pentru modernizarea statului şi a societăţii româneşti. Iar Partidul Democrat Liberal este pregătit să asigure o guvernare în sensul modernizării României. E vremea ca următorii 4 ani să fie anii în care instituţiile statului şi corpul social câştigă în mod decisiv bătălia pentru transformarea României într-o ţară profund europeană – a domniei legii, a  libertăţii individuale, a egalităţii de şanse şi a eficienţei economice. Din punct de vedere politic, suntem convinşi că miza acestor alegeri este aceea ca forţele schimbării să fie majoritare în viitorul Parlament, astfel încât orice tentative viitoare de mimare procedurală a democraţiei şi a statului de drept să devină imposibile. A sosit vremea ca România să se comporte în mod real ca o democraţie – cu o majoritate parlamentară clară şi nu ascunsă, cu reponsabilitate ministerială în faţa justiţiei autentică şi nu iluzorie, cu relaţii între puterile statului funcţionale şi nu distorsionate. Din punct de vedere economic, considerăm că numai un program de guvernare de centru-dreapta poate asigura dezvoltarea susţinută a forţelor pieţei, a liberei iniţiative şi a productivităţii economice. România este încă marcată de politicile etatiste ale deceniilor de comunism, precum şi de anii de ezitări de după 1989. Există în continuare o lipsă de încredere socială în forţa economiei de piaţă, în capacitatea ei de a genera progres şi de a asigura bunăstare generală. În 2012 se vor împlini 23 de ani de la sfârşitul comunismului de stat şi al economiei de comandă în ţara noastră. Generaţiile cu o puternică memorie socială a acelor ani vor fi în majoritate la pensie, în timp ce generaţii întregi de români născute la sfârşitul anilor ‘80 vor ajunge la maturitate, pregătite să intre în forţă pe piaţa muncii şi să-şi pună amprenta pe dezvoltarea ulterioară a României. O nouă Românie se naşte sub ochii noştri, iar Partidul Democrat Liberal este partidul noii Românii.