1. Protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural
Documentul original
Pagina 19-20 ↗3.5.Protecția patrimoniului comun 1. Protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural Patrimoniul cultural compus din monumente istorice, arii urbane protejate sau din situri arheologice nu este doar un consumator de resurse financiare pentru restaurare și conservare, el poate aduce venituri importante economiei naționale prin: - Adoptarea unui amplu program național de restaurare a monumentelor istorice, cu prioritizarea celor aflate în stări avansate de degradare; - Asigurarea surselor bugetare de finanțare pentru programul național de restaurare a monumentelor istorice, întocmirea de proiecte pentru atragerea de fonduri europene pentru acest scop, încurajarea finanțatorilor privați; - Începerea demersurilor necesare pentru includerea în patrimoniul UNESCO a cât mai multor monumente de valoare excepțională de pe teritoriul României; - Adoptarea unei legislații stricte pentru protecția patrimoniului cultural și pentru împiedicarea distrugerii lui; - Implicarea autorităților locale în sprijinirea deținătorilor de clădiri de patrimoniu pentru restaurarea acestora și crearea unor facilități fiscale pentru proprietari, inclusiv prin îmbunătățirea legislației din domeniu; - Sprijinirea autorităților administrației publice locale pentru crearea sau modernizarea căilor de acces la monumentele istorice, precum și pentru refacerea cadrului ambiental al acestora; - Încurajarea investițiilor în ramurile artizanale tradiționale, ca formă de dezvoltare a economiilor locale și de conservare a patrimoniului cultural imaterial al României.