Învățământul superior și cercetarea
Documentul original
Pagina 12-13 ↗3.1 O educație care asigură șanse pentru toți Învățământul superior și cercetarea Un sistem modern de educație și de cercetare care să producă valoare pentru societate are nevoie de regândirea politicilor statului în acest domeniu, astfel ȋncât să avem parte de un sistem care susține integritatea și performanța prin intervenția unor politici care să susțină potențialul programelor de a contribui la dezvoltarea personală și a societății. De asemenea, trebuie luată în considerare o nouă relație între activitatea de educație și cea economică. Legislația actuală nu stimulează în mod real viziunea antreprenorială în sistemul de învățământ superior românesc, așa cum o vedem în tradițiile unora dintre cele mai puternice sisteme de educație din lume. Una dintre politicile fundamentale va trebui să fie crearea unui cadrul favorabil pentru inițiativele economice inițiate în mediile universitare și de cercetare, nu numai ca formă de finanțare prin resurse proprii ci și ca soluție de dezvoltare pentru cercetarea universitară. Universitățile trebuie privite ca vectori importanți de schimbare ai societății și astfel acestea trebuie reformate pentru a spori performanța, autonomia și adecvarea lor socială prin: - Reclasificarea universităților în funcție de misiunea asumată și rolul pe care îl joacă la nivel internațional, național sau regional, printr-o largă dezbatere și asumare a unei metodologii transparente de clasificare a universităților și o ierarhizare a programelor de studii; - Creșterea autonomiei universităților de a-și utiliza propriile fonduri, în paralel cu creșterea răspunderii publice a universităților față de transparența decizională și financiară a acestora; - Utilizarea eficientă a resurselor și creșterea competitivității în plan internațional, prin încurajarea creării de consorții universitare performante de tipul universităților metropolitane, care să asigure și o cooperare intensificată între universități și institute de cercetare; - Încurajarea reorganizării interne a universităților, stimulându-se înființarea programelor de studii interdisciplinare, ca de exemplu artificial intelligence, behavioral economics, cognitive sciences...etc.