2. I. PRINCIPII ȘI VALORI NAȚIONALE LIBERALE
Forța Dreptei apără identitatea națională și promovează valorile fondatoare ale națiunii române moderne: drepturile și libertățile individuale, familia, credința creștină și națiunea. Forța Dreptei continuă politica națională liberală care a reușit cele mai importante realizări ale României din istoria modernă: Independența, Marea Unire, Modernizarea României și Integrarea euro-atlantică. Forța Dreptei promovează principiile democrației liberale: drepturile și libertățile individuale, libertatea economică, separația puterilor în stat, egalitatea în fața legii și egalitatea de șanse. Libertatea politică, libertarea economică, egalitatea de șanse și libertatea fiecărui cetățean de a acționa pentru împlinirea idealurilor sale sunt temelia civilizației europene și a progresului într-o societate modernă. Demnitatea umană este inalienabilă: individul este în centrul comunității, constituite pe respectarea valorilor creștine, iar familia reprezintă fundamentul societății noastre. Libertatea individuală nu este posibilă fără responsabilitate socială, tebuie să ne respectăm aproapele și să îi tratăm pe toți oamenii în mod egal în spiritul tradiției creștine. Credem într-un sistem constituțional democratic, bazat pe principiul separării puterilor în stat și pe votul liber al cetățenilor. Puterea publică se exercită doar pentru asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și apărarea intereselor colective naționale. Principalele puteri ale statului trebuie să funcționeze în echilibru, în spirit de colaborare și să se autolimiteze la sfera proprie de competențe. Dezechilibrul puterilor, slăbirea uneia sau alteia dintre instituțiile fundamentale ale statului, încălcarea principiilor transparenței în decizia și acțiunea instituțiilor publice nu pot conduce decât spre forme inacceptabile de corupție, de abuz și limitare a libertăților individuale și colective. Legitimitatea puterii publice este limitată de mandatul primit din partea alegătorilor. Nu pot fi promovate acțiuni politice și inițiative legislative cu impact major pentru societate care nu au fost legitimate printr-o opțiune populară exprimată prin vot. Toți cetățenii sunt egali în fața legii și nicio măsură legislativă sau administrativă nu poate fi adoptată dacă nu garantează aceleași drepturi și responsabilități pentru toți cetățenii. Susținem liberalismul economic care se bazează pe garantarea proprietății private și asigurarea unor condiții concurențiale egale pentru toți actorii economici în plan național și global. În același timp, capitalul național autohton trebuie sprijinit pentru a face față competiției europene și internaționale. Forța Dreptei promovează o politică economică națională de susținere a capitalului românesc, în condițiile economiei globale în care tot mai multe state intervin pentru protejarea capitalului autohton sau pentru susținerea unor avantaje competitive ale economiilor naționale. Trebuie să producem tot ce ceea ce se poate produce în România. Totodată, prosperitatea nu poate fi așezată pe fundamente durabile decât în condițiile acceptării unei acțiuni limitate a statului în economie și societate. Resursele de care dispun cetățenii, începând cu propriile talente, capacitatea creativă și antreprenorială și continuând cu rezultatele materiale și simbolice ale muncii lor sunt instrumentele necesare procesului de obținere a prosperității. Credem că un nou atașament față de ideea unei Românii moderne, democratice și prospere este esențial pentru viitorul nostru într-o lume în curs de remodelare, iar condiția asigurării acestui atașament este ridicarea calității vieții în țara noastră. Încrederea într-un model social, dorința de participare creativă, investiția de energie, talent, resurse materiale sunt direct proporționale cu oportunitățile pe care o societate le oferă membrilor săi. Iată de ce considerăm că preocuparea pentru calitatea vieții în România este în esență o preocupare pentru afirmarea națională. Calitatea vieții și asigurarea mijloacelor necesare pentru un trai decent pentru toți românii, atât în timpul vieții lor active cât și după încheierea perioadei de muncă activă, sunt obiective permanente ale acțiunii noastre politice. Obiectivul nostru politic este o Românie puternică pentru bunăstarea și siguranța românilor, o Românie în care cetățenii își pot împlini potențialul de dezvoltare, în care le sunt respectate drepturile și libertățile și le sunt răsplătite creativitatea, munca, responsabilitatea. Promovăm o Românie care pune în valoare talentul, creativitatea și aptitudinile inovatoare ale românilor pentru a produce bunuri și servicii cu valoare adăugată ridicată, care să creeze locuri de muncă mai bine plătite pentru toți românii, sprijinind initițiativa privată și antreprenoriatul românesc, asigurând condiții economice concurențiale egale pentru toți actorii economici. Susținem inițiativa și inovația în administrația publică pentru o administrație digitalizată, mai flexibilă, capabilă de adaptare la evoluțiile economiei și la cerințele comunității, pro-activă în sprijinirea inițiativelor și afacerilor locale printr-un cadru administrativ eficient și prietenos, independentă în decizie și acțiune în funcție de specificul și resursele locale. Actele normative și administrative trebuie adoptate numai prin consultare publică, incluzându-i pe cei afectați de aplicarea deciziilor respective. Trebuie promovate politicile publice inițiate de cetățeni și încurajată participarea societății civile la realizarea politicilor publice. În ocuparea funcțiilor publice din administrația centrală și locală trebuie să primeze integritatea și competențele profesionale și nu criteriile politice. Politizarea funcțiilor publice trebuie să se limiteze la funcțiile de demnitate publică. Credem că educația este un pilon al dezvoltării și o investiție în viitor, fiind indispensabilă construcției unei societăți echilibrate, cu o calitate a vieții ridicată. Prin educație ne dorim să asigurăm copiilor noștri șansa de a deveni stăpânii propriilor destine, adulți capabili să își întemeieze familii și să își crească proprii copii, persoane de succes în societate și în profesia aleasă. Școala trebuie să fie o prelungire a familiei, astfel încât toți copiii să se simtă protejați și apreciați. Educația începe în familie, iar părinții sunt primii responsabili pentru formarea copiilor. Sistemul de sănătate din România are nevoie de o schimbare de paradigmă pentru a putea să asigure servicii de sănătate întregii populații la standarde europene care să conducă la îmbunătățirea speranței de viată a românilor și la creșterea calității vieții acesora. Statul trebuie să fie un arbitru echidistant în competiția dintre sistemul medical public și cel privat, asigurând complementaritatea celor două sisteme atunci când interesele pacienților o cer. Sănătatea unei societăți depinde de sentimentul de securitate personală pe care îl asigură fiecărui cetățean. Calitatea vieții este scăzută atunci când oamenii nu au sentimentul securității personale acasă, pe stradă, la locul de muncă, în călătorii. Este rolul statului să asigure ordinea publică, securitatea personală, exercitarea drepturilor și libertăților indivizilor, să protejeze viața, integritatea fizică și proprietatea cetățenilor. Forța Dreptei consideră că fără un stat de drept puternic cu un sistem judiciar independent, nu poate exista dezvoltare economică pe termen lung. Independența justiției și combaterea eficientă a corupției contribuie la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile statului precum și la crearea unui mediu favorabil investițiilor. Încrederea cetățeanului în justiție și actul de justiție trebuie să crească, astfel încât cei care își caută Dreptate să o găsească. Trebuie să garantăm cetățeanului accesul liber la justiție, iar justițiabilul să fie beneficiarul unui act de justiție de calitate. Forța Dreptei trebuie să fie în avangarda transformărilor tehnologice și sociale actuale. Doctrina noastră politică include între priorități, apărarea și conservarea patrimoniului natural și a echilibrului ecologic, ținând cont de specificul fiecărei economii naționale, ca o necesitate fundamentală pentru asigurarea calității vieții omenilor și ca o responsabilitate morală a generației actuale pentru generațiile viitoare. Exploatarea resurselor naturale trebuie să se facă în condiții concurențiale cu respectarea principiilor unei dezvoltări durabile, în interesele comunităților locale și ale generațiilor viitoare. Trebuie promovate modele de producție și consum durabile și evitată supraexploatarea resurselor naturale în condiții distructive pentru mediu și natură. Susținem coeziunea economică și teritorială a României astfel încât nicio regiune a României să nu mai fie lăsată în urmă din punct de vedere al oportunităților de dezvoltare și de creștere a calității vieții. Este nevoie de o politică națională pentru stimularea investițiilor publice și private pentru reducerea reducerea decalajelor de dezvoltare între regiunile României. Promovăm același principiu al coeziunii sociale și teritoriale la nivel european pentru reducerea decalajelor de dezvoltare regională între statele membre ale Uniunii Europene. În același timp, afirmăm prevalența principiului subsidiarității naționale, regionale și locale în Uniunea Europeană în ceea ce privește adoptarea deciziilor europene cât mai aproape de cetățeni. România este o țară europeană prin definiție. Întreaga istorie a construcției statului modern, construcție la care politica națională liberală a jucat un rol de prim-plan, a fost făcută sub semnul apartenenței la civilizația europeană. Modelele noastre instituționale și sociale, educația și opțiunile elitei politice și culturale românești, contribuția noastră la istoria continentului ne dau dreptul să ne afirmăm statutul indiscutabil de națiune europeană. Caracterul european nu anulează specificul național al culturii românești. Identitatea noastră va include întotdeauna o istorie proprie, cu reperele și provocările sale unice, dar în același timp corelate cu cele europene. La fel ca toate popoarele Europei suntem noi înșine și suntem europeni, iar acest echilibru este prețios și suntem angajați în conservarea lui. Forța Dreptei va apăra interesele naționale și unitatea Uniunii Europene deoarece o Uniune Europeană puternică este în interesul României. Uniunea Europeană înseamnă pentru România libertate și prosperitate Apartenența la Uniunea Europeană reprezintă pilonul dezvoltării României iar statutul de membru NATO este garanția noastră de securitate. Forța Dreptei apără apartenența României la Uniunea Europeană și NATO și va lupta împotriva oricărui tip de discurs care pune la îndoială locul României în UE și NATO. Forța Dreptei va apăra interesele românilor de pretutindeni, urmărind să contribuie la prezervarea și afirmarea identității etnice, culturale, religioase și lingvistice a tuturor românilor oriunde se află și să se constituie ca partener de încredere pentru cei peste 4 milioane de cetățeni români din afara granițelor țării. Credem că, înainte de orice, cultura este elementul primordial al identității naționale, al întăririi coeziunii sociale și al strângerii legăturilor dintre țara-mamă și comunitățile de români răspândite peste tot în lume. Cultura este un element fundamental al educației și al ridicării nivelului de civilizație al poporului român. Conservarea patrimoniului cultural moștenit este insuficientă în lipsa preocupării permanente pentru sporirea acestuia, prin favorizarea dezvoltării culturii vii și a industriilor culturale creative. Tradițiile culturale, religioase și multietnice fac parte din specificul național al României și constituie o moștenire socială și culturală identitară a poporului român care trebuie prezervată și sprijinită prin dezvoltarea parteneriatului social și cultural dintre stat, cultele religioase și minoritățile etnice din țara noastră.
Nicio măsură disponibilă în acest capitol.
Conținutul capitolului nu este încă încărcat.