De o manieră generală constatăm în societatea românească (şi nu numai) o necunoaştere totală a condiţiilor pe care le implică funcţionarea unei societăţi umaniste şi...
Documentul original
Documentul sursă ↗De o manieră generală constatăm în societatea românească (şi nu numai) o necunoaştere totală a condiţiilor pe care le implică funcţionarea unei societăţi umaniste şi liberale. Economia de piaţă este în esenţa sa incoruptibilă iar grupurile de presiune care o blochează sau îi pervertesc funcţionarea urmăresc propriile lor interese. Indiferent de guvernele care s-au perindat la conducerea României după Revoluţie, acestea au făcut apel în mod constant la instrumentele statului pentru a pune în operă politici total incompatibile cu funcţionarea unei economii de piaţă descentralizate. Ca prim-ministru am fost adesea acuzat de liberalism tocmai pentru că am căutat să deschid drumurile iniţiativei libere (mărturie stau decretul-lege 54 din martie 1990 şi legile 15 şi 31 din acelaşi an). Însă demolarea sistemului fiscal comunist şi reconstruirea unui sistem de fiscalitate compatibil cu economia de piaţă şi capabil să inducă stimularea eficienţei acesteia nu s-a realizat nici până azi. Nereformarea sistemului fiscal ci dimpotrivă „îmbogăţirea” lui cu tot felul de reglementări discriminatorii sau favorabil excepţiilor ne-au condus la abuzurile prea bine cunoscute şi trăite de noi toţi. O societate liberală nu se identifică cu societatea laxistă, a principiului laissez-faire, pervertită, manipulată sau oarbă ca în zilele noastre. Nu e o contradicţie între, pe de-o parte, poverile şi năclăiala birocratică şi coruptă a sistemului fiscal şi, pe de altă parte, realitatea laxistă de care vorbeam. Poverile îi încovoaie pe oamenii care mai încearcă să facă vreo afacere de posibil succes iar laxismul îi ajută pe cei „iniţiaţi”, adică, de regulă, pe „învârtiţii” zilei.