Programe de guvernare
E9.36

RELANSAREA ECONOMIEI, PRIN RELANSAREA ÎNCREDERII. PREMISE ALE DEZVOLTĂRII ECONOMICE

Documentul original

Pagina 45-46 ↗

RELANSAREA ECONOMIEI, PRIN RELANSAREA ÎNCREDERII. PREMISE ALE DEZVOLTĂRII ECONOMICE Deși economia unei țări cel mai adeseori se măsoară prin cifre, acestea nu iau în considerare potențialul cetățeanului. Transformarea economiei într-una durabilă și competitivă necesită un nou mod de acțiune, care să se centreze pe schimbare, optimism și solidaritatea membrilor societății. O asemenea abordare pe care AUR o propune va crea o cultură a antreprenorialului, în care cetățeanul se poate realiza atât material, cât și conform năzuințelor sale. În condițiile în care evoluția reală a economiei naționale se află într-un cerc vicios al adâncirii decalajelor de productivitate și standard de viață față de Uniunea Europeană, măsurile propuse prin programul de guvernare AUR au în vedere ca printr-o largă deschidere internațională să se promoveze idealurile și interesele fundamentale ale poporului român, identitatea și tradițiile sale, după principiul complementarității cu marile economii. Cheia prosperității se află la oameni, lor trebuie să li se ofere imboldul de a o utiliza. Când omul simte că muncește doar pentru sine și angajatorul său de la „multinațională”, care are grijă să scoată peste graniță plus-valoarea dintr-o țară pentru care nu are niciun atașament, randamentul se îndreaptă spre „minima rezistență”. Dar atunci când e vorba de un efort comun de a ridica o Țară pe umerii tăi, de a vedea cum încep să se întâmple lucrurile bune și cum în jur se creează un sentiment solidar, tipic în epoci de reconstrucție din perioadele care au urmat de pildă unor cataclisme, când mobilizarea oamenilor este una exemplară, se realizează acel moment rar când munca devine o legătură, un liant între oameni. Și în acel moment munca își câștigă o valență socială mult mai profundă. Partidul AUR va ști să recompenseze și să dea valoare și vizibilitate acelor oameni conștienți, deciși și angajați în munca pentru ridicarea lor, din mocirla în care au aruncat-o înaintașii noștri de la guvernare. Această nouă disciplină a muncii consistă în aceea că scopul muncii e stabilit, se desfășoară în folosul și e rezultatul unui efort comun. Oamenii vor înțelege foarte repede că, muncind pentru a aduce la realitate proiectele de interes general pomenite, muncesc pentru sine. Productivitatea muncii în industrie/servicii este mai mare decât în agricultură. De aici rezultă că România trebuie să susțină acele industrii de mare productivitate și de mare valoare (IT, chimică, electronică, optică etc.). Agricultura va fi susținută în virtutea caracterului ei de ramură principală și majoră de utilitate socială (asigură hrana populației), investindu-se activ în dezvoltarea cu precădere a producției cu valoare adăugată mare: fie produse locale, semnificative în virtutea rarității/unicității lor, fie produse industrializate în Țară – se va încuraja printr-o politică de investiții industria de procesare a resurselor agricole primare. Cu cât intensitatea muncii/conținutul tehnologic este mai mare, cu atât valoarea pe unitatea de produs este mai mare. De aici rezultă că România nu mai trebuie să exporte materii prime sau produse cu conținut scăzut tehnologic și să se orienteze către industriile și serviciile de mare productivitate deja menționate. Acestea vor fi susținute și după criteriul contra-ciclicității – al ponderării efectelor crizelor probabile. Pentru a activa un lanț economic autosustenabil, trebuie susținută puterea de cumpărare a clasei de mijloc, ca factor principal de expansiune a pieței interne, fără de care industria și agricultura nu pot prospera. Vom crea un parteneriat transparent și în beneficiul interesului public între capital și stat, pentru creșterea bunăstării națiunii și a întăririi poziției în lume. Vom descuraja orice formă de capitalism pe seama interesului public/a statului, după cum vom elimina caracterul opresiv al statului în raport cu capitalul. Din punct de vedere statistic, vom urmări fluxurile reale după PNB și Venit Național, nu doar Produs Intern Brut – din moment ce majoritatea întreprinderilor sunt străine, fluxuri financiare gestionate de acestea, deși înregistrate în PIB-ul României, se varsă în special în PNB-ul statelor de reședință. Tot în această categorie, vom iniția un program propriu de monitorizare a bonității sistemului bancar și financiar, așa încât spațiul public să aibă și un reper românesc privind sănătatea economică a Țării. Vor fi reluate politicile de industrializare pe criteriul lanțurilor integrate de producție și al dezvoltării echilibrate a regiunilor istorice, precum și al complementarității cu marile puteri economice. Ținta principală a guvernării AUR este dezvoltarea capacităților de producție autohtone, integrarea în economia europeană și mondială ca integrator de industrii și servicii de valoare mare (productivitate ridicată a muncii, în virtutea conținutului ridicat de tehnologie).

  1. Original