Programe de guvernare
E11.6

RELANSĂM INSTITUTUL CANTACUZINO

Documentul original

Pagina 61-62 ↗

RELANSĂM INSTITUTUL CANTACUZINO Institutul Cantacuzino trebuie să fie de importanță strategică, să aibă tehnologie la nivelul anului 2024, să răspundă provocărilor pandemice, prin vaccinurile potrivite, și nu numai. Este ceea ce s-a încercat, fără succes – din cauza piedicilor politice – în colaborarea scurtă a acestuia, pe timpul pandemiei Covid, cu Centrul de Cercetări „Oncogen”, de la Timișoara. De la Decretul de înființare din 1 aprilie 1921 semnat de Regele Ferdinand și până la Ordonanța de Urgență din 2017, dată de ministrul Sănătății Florian Bodog, prin care institutul trecea în subordinea Armatei, de la producția de vaccinuri la cea de suplimente alimentare, Institutul Cantacuzino are o istorie care ar fi trebuit să dea de gândit, mai ales în pandemie. Primele două vaccinuri, tifoidic și holeric, au fost produse între 1910-1913. În perioada primului război balcanic, Institutul a trimis o echipă de medici în Bulgaria, bântuită de o epidemie de holeră, iar pe baza tulpinilor aduse la București s-a pus la punct vaccinul contra holerei. Când, în 1913, Armata Română a fost angajată în cel de-al doilea război balcanic și a fost lovită de o nouă epidemie de holeră, vaccinul s-a dovedit salvator. Soldații au fost vaccinați pe front și mii de vieți au fost salvate. Este prima vaccinare în plin focar epidemiologic, o premieră recunoscută internațional pe care Institutul Pasteur o numește „marea experiență românească”. În timpul Primului Război Mondial, laboratorul Institutului Cantacuzino asigura toate serurile și vaccinurile pentru armata română. La 1 aprilie 1921, recunoscându-se trecutul în domeniu, prin Decret Regal era înființat oficial Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, care are „însărcinarea de a prepara toate serurile și vaccinurile trebuincioase direcției generale sanitare, de a face lucrările de laborator necesare pentru diagnosticul științific și profilaxia bolilor contagioase, cum și cercetările în legătură cu perfecționarea metodelor tehnice pentru aceste scopuri”. În perioada 1924-1928, Institutul a asimilat și produs un număr de 8 vaccinuri și 3 seruri terapeutice. Unul din cele mai populare seruri, „Polidinul”, a fost fabricat în 1960, după cinci ani de cercetări, iar în 1962, institutul prepara nu mai puțin de 174 de produse de diagnostic. A început realizarea de seruri de diagnostic anti-Salmonella, anti-Shigella, anti-E.coli, noi antigene de diagnostic, vaccin și ser antirabic, antitularemic și antibrucelos. În 1964 a început producția de vaccin polio dupa metoda Salk, precum și a vaccinului tifoidic enteral. În 1992, institutul a renunțat să mai facă vaccinul antipoliomelitic, apoi vaccinul antirujeolic, în 2002 a închis linia pentru vaccinul împotriva tusei convulsive, iar peste încă zece ani și linia pentru cel antigripal. Indiferent de culoarea guvernelor, investițiile în noile tehnologii au fost minime, iar cercetătorii au început să plece din Țară. Dacă în 2009 Institutul mai producea vaccinul împotriva gripei porcine, în 2010 Agenția Națională a Medicamentului i-a retras autorizația pentru producerea de vaccinuri, ceea ce face ca un an mai târziu chiar și „Polidinul” să dispară complet din farmacii. Reluarea producției vaccinului antigripal (2013) este un eșec: Agenția Națională a Medicamentului îl retrage de pe piață, pe motiv că produce efecte secundare și nu e eficient, ceea ce se va dovedi fals peste ani. A fost, de fapt, intervenția mascată a intereselor celor din spatele importurilor de medicamente, adevărata mafie care a dictat și a controlat „prioritățile” sistemului medical din România. Militarizarea Institutului Cantacuzino, deși a fost salutată de mulți, a fost și ea o greșeală, pentru că din această cauză s-au rupt din nou relațiile cu Institutul „Pasteur”, care nu poate interacționa pe linie de cercetare cu o instituție militară, iar latura de cercetare este lăsată în planul doi. După trecerea de la Ministerul Sănătății în subordinea Ministerului Apărării Naționale, ar fi trebuit să asistăm la o relansare a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Cunoscut în trecut prin producția de vaccinuri, precum și de alte produse farmaceutice, astăzi Institutul Cantacuzino nu mai reușește să țină pasul cu nevoile vremurilor. Anual, România cheltuie câte 10 milioane de euro, pentru achiziționarea vaccinurilor antigripale, pentru că atât ne costă vaccinarea preventivă. Vaccinul antitetanos este achiziționat din Bulgaria. Prin relansarea Institutului Cantacuzino, România va avea posibilitatea sa economisească anual zeci de milioane de Euro, producând intern toate vaccinurile necesare. Vom realiza reîntoarcerea Institutului în subordinea Ministerului Sănătății, dar de această dată în directa coordonare a Secției de Științe Medicale a Academiei Române, pentru a impulsiona activitatea de cercetare și de dezvoltare. Transferul se va face cu tot cu bugetul alocat în prezent și prevăzut pentru viitor. Programul de guvernare AUR propune să înceapă pregătirile pentru construcția unei fabrici de vaccinuri. Se va demara un studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin HG, identificarea surselor de finanțare. Vom stimula activitatea de cercetare și activitatea didactică, în domeniu. Forma propusă este aceea a relansării Institutului Cantacuzino și a sprijinului oferit producătorilor români de vaccinuri și medicamente, pentru a avea permanent în spitale și farmacii produse medicale. Institutul Cantacuzino va fi finanțat pentru a reveni la starea sa inițială și a redeveni lider de piață, în producția vaccinurilor și medicamentelor (actualmente produce și comercializează hrană pentru animale de laborator; guvernele PSD și PNL, începând cu 2017, au promis finanțare europeană de 150 milioane de euro, dar până în prezent nu a fost nici măcar scris ghidul în vederea finanțării și nu s-a alocat niciun leu). În prezent, veniturile Institutului Cantacuzino, realizate prin contracte de cercetare-dezvoltare finanțate din fonduri publice sunt de doar 170.000 euro/an. Prin măsura propusă, va fi alocată o finanțare de 150 milioane de euro, cu scopul dotării cu echipamente de cercetare și linii de producție pentru vaccinuri și medicamente. Finanțarea va fi asigurată din Programul Operațional Sănătate publică - Axa prioritară 5 - Abordări inovative în cercetarea din domeniul medical, dar și prin crearea unei scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. Astfel, va fi asigurat pentru pacienții români accesul permanent la produse medicale de calitate produse în Țară și va fi eliminată dependența actuală față de fluxurile comerciale externe, la care suntem permanent expuși și de care am ajuns total dependenți. Măsura are un dublu rol, pe lângă revitalizarea unui Institut de importanta națională și oferirea unor medicamente și vaccinuri de calitate tuturor românilor, România se va transforma din consumator pe piața europeană în domeniul farmaceutic, în furnizor de vaccinuri și medicamente.

  1. Original