Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport anual ANRE 2020
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:53
- Dimensiunea materialului
- 11.566,7 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
produselor standardizate pe termen mediu şi lung, precum şi în cadrul pieţei de gaze naturale a produselor flexibile pe termen lung;
III. În conformitate cu prevederile Metodologiei de stabilire a cantităților de gaze naturale pe care producătorii au obligația să le vândă cu prioritate pentru asigurarea întregului necesar de consum al clienților casnici şi al producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, din producția internă și/sau din depozitele de înmagazinare, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 52/2019, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020 a fost emisă următoarea decizie:
12. Decizia ANRE nr. 463 din 23.03.2020 privind stabilirea cantităților de gaze naturale pe care producătorii au obligația să le vândă cu prioritate pentru asigurarea întregului necesar de consum al clienților casnici și al producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, din producția internă curentă și/sau din depozitele de înmagazinare;
IV. În conformitate cu prevederile Ordinului ANRE nr. 143/2020, privind obligația de a oferta gaze naturale pe piețele centralizate a producătorilor de gaze naturale a căror producție anuală realizată în anul anterior depășește 3.000.000 MWh, în cursul anului 2020 au fost emise următoarele decizii:
13. Decizia ANRE nr. 1294 din 21.07.2020 privind cantitățile de gaze naturale pe care S.N.G.N. ROMGAZ S.A. are obligația de a le oferta pe piețele centralizate în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2020;
14. Decizia ANRE nr. 1295 din 21.07.2020 privind cantitățile de gaze naturale pe care S.C. OMV PETROM S.A. are obligația de a le oferta pe piețele centralizate în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2020;
15. Decizia ANRE nr. 2437 din 18.12.2020 privind cantitățile de gaze naturale pe care S.C. OMV PETROM S.A. are obligația de a le oferta pe piețele centralizate în perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2021;
16. Decizia ANRE nr. 2438 din 18.12.2020 privind cantitățile de gaze naturale pe care S.N.G.N. ROMGAZ S.A. are obligația de a le oferta pe piețele centralizate în perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2021;
V. În conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) lit. a) și c) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, în cursul anului 2020 au fost emise următoarea decizie:
17. Decizia ANRE nr. 696 din 29.04.2020 privind aprobarea Normelor tehnice de mentenanță a conductelor din domeniul producției gazelor naturale, specifice activității S.N.G.N. ROMGAZ S.A.;
Prin această decizie au fost aprobate Normele tehnice de mentenanță ce urmează a fi utilizate de S.N.G.N. ROMGAZ S.A. pentru realizarea activităților specifice procesului de mentenanță.
73
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
27579de27bfcc4a5e7c9d949e12682de831de788717a6ea67930b1afc6d985f9