Document colectat · Prognoze macroeconomice CNSP
PROGNOZA MACROECONOMICA PENTRU 2006 COMPARATIV CU REALIZARILE DIN PRIMA PARTE A ANULUI (pdf)
- Instituția sau publicația sursă
- Prognoze macroeconomice CNSP
- Data preluării
- 26.09.2026 17:56
- Dimensiunea materialului
- 613,9 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
Prognoza macroeconomică pentru 2006,
comparativ cu realizările din prima parte a anului
¾ Creşterea economică în trimestrul I 2006 a fost de 6,9% faţă de trim. I 2005,
fiind cea mai mare pentru acest trimestru din ultimii ani, dar şi printre cele mai
mari din noile state membre ale UE. Doar Cehia, Letonia şi Lituania au avut
creşteri mai mari.
• Formarea brută de capital fix (FBCF) a consemnat un vârf de creştere
pentru trimestrul I din ultima perioadă, ca urmare a majorării cu 11,4%.
Situaţia aceasta s-a datorat, în principal, investiţiilor realizate în sectorul
majoritar privat care şi-a majorat ponderea în totalul investiţiilor,
înregistrând o creştere cu 21%. Contribuţia FBCF la creşterea reală a PIB
s-a majorat la 1,8 procente fata de 0,8 procente în trimestrul 1 2005;
• Consumul individual efectiv al populaţiei a crescut cu 10,9%, având o
tendinţă de scădere a creşterii (12,2% în trimestrul I 2004 şi 12,5% în
trimestrul I 2005). Majorarea s-a datorat, în mare măsură, creşterii
volumului cumpărărilor de mărfuri de 20,4%. Contribuţia consumului
individual al populaţiei la creşterea reală a PIB s-a redus cu 1 procent (9,2
procente fata de 10,3 procente in trimestrul I 2005);
• Exportul net si-a redus contribuţia negativă la creşterea PIB până la 4,1
procente fata de 5,9 procente in trim. I 2005. Pe fondul îmbunătăţirii ofertei
pentru export a producţiei naţionale, exportul de bunuri şi servicii a revenit
în trimestrul I a.c. la un nivel de 2 cifre, respectiv 13% faţă de 8,8% în
trimestrul I 2005. Importurile de bunuri si servicii au înregistrat o creştere
comparabilă cu cea din trim.I 2005 (18,7% fata de 18,4%);
• Activitatea de construcţii a avut o creştere mai mult decât remarcabilă,
determinând o majorare cu 20,4% a valorii adăugate brute, datorată în
primul rând lucrărilor de construcţii noi care au crescut cu 23,3%. Această
evoluţie este cu atât mai semnificativă cu cât s-a înregistrat într-o perioadă
cu condiţii climatice mai puţin propice activităţii de construcţii;
• Serviciile îşi menţin ritmul ridicat, creşterea de 6,8% din trimestrul I fiind
foarte mare dacă ne gândim că vine după o majorare cu 8,1% în 2005;
• Revigorarea sectorului industrial, vizibilă în ultimul trimestru al anului
trecut, s-a amplificat, ceea ce a făcut ca dinamica valorii adăugate brute
din primul trimestru 2006 să fie comparabilă cu cea din trimestrul I 2005
(4,8% faţă de 5,2%). Evoluţia din prima parte a acestui an confirmă
aprecierea că reducerea amplitudinii creşterii producţiei industriale în
trimestrul II şi III din 2005 a fost, în principal, de natură conjuncturală.
• Agricultura, ramura afectată şi în această perioadă de influenţa
nefavorabilă a temperaturilor scăzute şi a gripei aviare, a înregistrat o
reducere a valorii adăugate brute cu 5,3% pe fondul unui consum
intermediar mare. Influenţa nu este semnificativă întrucăt ponderea
agriculturii în PIB în trimestrul I din an este foarte mică. In aceste condiţii,
dacă se elimină acest sector din oferta internă, s-ar vedea că produsul
intern brut a înregistrat o creştere de 7,4%.
1
Comparativ cu prognoza de primăvară situaţia este următoarea:
modificări procentuale faţă de perioada 2005 2006
corespunzătoare a anului precedent
Trim I An Trim I An – prognoza
de primăvară
Produsul intern brut - mld. RON 51,0 287,2 61,0 330,3
-% 6,0 4,1 6,9 6,0
din care:
- Industrie 5,2 2,5 4,8 3,5
- Agricultură 1,8 -13,9 -5,3 3,8
- Construcţii 3,8 9,9 20,4 12,0
- Servicii 6,2 8,1 6,8 6,6
Consumul final 11,9 8,5 10,2 7,4
- Consumul individual efectiv 12,5 9,0 10,9 7,8
- Consumul colectiv efectiv 5,8 4,9 4,3 4,0
Formarea brută de capital fix 5,2 13,0 11,4 12,5
Modificarea stocurilor*) 0,2 -1,1 -0,3 0,3
Cererea internă 11,0 8,3 10,1 8,8
Export net*) -5,9 -5,0 -4,1 -3,7
*) Contribuţie la cresterea reală a PIB
¾ Din cele mai recente date publicate de Institutului Naţional de Statistică reiese
faptul că activitatea economică continuă să se desfăşoare la un nivel ridicat:
• producţia industrială s-a majorat în primele cinci luni – în termeni reali –
cu 5,9% faţă de perioada corespunzătoare din 2005, prin creşterea
productivităţii muncii cu 9,9%. Cifra de afaceri din acest sector a crescut
cu 4,2%. O caracteristică importantă a evoluţiei este aceea că industria
devine tot mai competitivă şi se bazează tot mai mult pe industria
constructoare de maşini. Creşterea producţiei industriale din primele 5 luni
este cu aproape 2 puncte procentuale peste prognoza de primăvară:
Variaţia a producţiei industriale în anii 2002 – 2006
- modificări procentuale-
An Tr.I/I 5l/5l Tr.II/II Tr.III/III Tr.IV/IV AN/AN
2002 0,9 1,0 2,0 7,9 6,5 4,4
2003 3,5 4,0 5,6 2,6 0,8 3,1
2004 5,9 4,6 3,0 4,7 7,8 5,3
2005 5,7 4,2 1,2 -0,5 1,8 2,0
2006 - prognoză 3,7 4,0 4,4 3,4 0,7 3,0
2006 - realizări 4,5 5,9
2
• construcţiile au devenit sectorul cel mai dinamic; creşterea în volum a
lucrărilor de construcţii a fost pe cinci luni de 15,8%, comparativ cu numai
2,2% în primele cinci luni din 2005. Lucrările de construcţii noi şi lucrările
de întreţinere şi reparaţii curente au fost cu 17,2% şi, respectiv, 19,1% mai
mari decât în perioada corespunzătoare din 2005. Evoluţia este cu atât
mai semnificativă cu cât acest sector induce un puternic efect de
antrenare asupra producţiei industriale.
• revigorarea activităţii turistice a continuat, chiar dacă inundaţiile şi gripa
aviară au afectat fluxurile de turişti către anumite zone. În trimestrul I
2006, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire a fost cu
10,8% mai mare decât în trimestrul I 2005. Dintre acestea numărul de
sosiri ale turiştilor români a înregistrat o creştere cu 10,4% iar a celor
străini cu 12,1%. Ponderea turiştilor străini în total sosiri în unităţile de
cazare a fost de 21,3%. Numărul de înnoptări în structurile de primire
turistică s-a majorat cu 1,7% în condiţiile în care numărul de înnoptări ale
românilor s-au diminuat cu 0,3% iar numărul de înnoptări ale turiştilor
străini s-a majorat cu 11,0%.
- Încasările valutare din turism, reflectate în balanţa de plăţi externe,
s-au majorat cu 23,4% până la valoarea de 158 mil. euro în
trimestrul I 2006.
¾ În primele cinci luni 2006 comerţul exterior prezintă următoarele caracteristici:
• exporturile au înregistrat o creştere cu 19,8%, atingând valoarea de
10379,4 mil.euro. Evoluţia din această perioadă relevă o îmbunătăţire
sensibilă a structurii exportului românesc în favoarea produselor industriei
construcţiilor de maşini, de complexitate ridicată. Creşterea s-a datorat, în
principal, sporirii exportului de produse ale industriei construcţiilor de
maşini (+48,6%), produse minerale (+46,9%), produse ale industriei
chimice (+16,9%), precum şi produse agroalimentare (+16,2%);
• importurile în valoare de 15016,1 mil.euro s-au majorat cu 26,2% faţă de
perioada corespunzătoare a anului 2005. Evoluţia ascendentă a
importurilor s-a reflectat în majorarea importului de produse ale industriei
construcţiilor de masini (+32%), produse minerale (+39,7%), produse
agroalimentare (+28,3%), produse din lemn inclusiv mobilier (24,9%) şi
metale comune şi articole (24,8%);
• în aceste condiţii, gradul de acoperire al importurilor CIF prin exporturi a
scăzut, ajungând la 69%, cu 4 puncte procentuale sub cel înregistrat în
aceeaşi perioadă a anului 2005;
• expansiunea importurilor într-un ritm mai rapid cu 6,4 puncte procentuale
decât cel al exportului a condus la majorarea deficitului comercial
(FOB-CIF) cu 43,3% faţă de deficitul comercial înregistrat în aceeaşi
perioadă a anului 2005;
• Comparativ cu prognoza pe această perioadă se remarcă o depăşire, în
mod proportional, a valorii importurilor şi exporturilor (+500 mil euro la
export şi +166 mil. Euro la import), care insă nu afectează prognoza de
deficit comercial. Pe primele 5 luni deficitul comercial realizat a fost cu 333
mil. Euro sub cel estimat pentru acestă perioadă.
3
¾ Deficitul de cont curent pe primele 4 luni 2006 este cu 57,2% mai mare faţă
de aceeaşi perioadă din 2005, în condiţiile accentuării deficitului balanţei
comerciale şi a veniturilor, dar sustenabil:
• Deficitul de cont curent a fost de 2486 mil. euro (1581 mil. euro în
primele 4 luni ale anului 2005), fiind acoperit în proporţie de 91% din
investiţii străine directe. Acest deficit a reprezentat 31,3% din nivelul
prognozat pe întregul an comparativ cu 23% cât a fost corespunzător în
anul 2005.
• Balanţa serviciilor s-a îmbunătăţit, înregistrând un excedent de 8 mil.
euro faţă de un deficit de 187 mil. euro în aceeaşi perioadă din anul
precedent. Excedentul s-a datorat, în principal, serviciilor de comunicaţii,
turismului particular în scop personal, transportului aerian de pasageri,
servicii de publicitate, marketing şi sondaje publice;
• Balanţa veniturilor a inregistrat un deficit de 842 mil.euro, superior cu 47
mil. euro celui din primele 4 luni 2005, in principal, pe seama profiturilor
reinvestite şi a dividendelor din investiţii directe ieşite din ţară. Veniturile
din muncă ale lucrătorilor români din străinătate nu au compensat decât în
mică masură deficitul creat de dividendo şi dobânzi.
• Balanţa transferurilor curente a înregistrat excedent, dar diminuat faţa
de perioada similară a anului 2005 cu 150 mil.euro. o mare pondere în
acest excedent au avut-o transferurile valutare în ţară ale lucrătorilor
români în străinătate.
• Investiţiile străine directe nete au atins valoarea de 2,3 mld.euro, mai
mari de 2,3 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005, când au înregistrat
1 mld. Euro. Împreună cu investiţiile de portofoliu şi transferurile de capital,
valoarea acestor investiţii a acoperit în totalitate deficitul de cont curent.
¾ Dinamica numărului de salariaţi se menţine ridicată, ceea ce arată că efectele
cotei unice continuă să se facă simţite.
• Efectivele de salariaţi pe total economie au fost în luna mai cu 1,0% peste
numărul din luna mai 2005 şi cu 2,3% peste numărul de salariaţi din
decembrie.
• S-a reuşit astfel ca rata şomajului, la sfârşitul lunii mai, să fie de 5,5%, iar
numărul şomerilor înregistraţi de 481,2 mii persoane, acestea fiind cele mai
reduse nivele din anul 2000 până în prezent.
¾ Cumulat pe 5 luni câştigul salarial mediu brut a fost de 1089 lei, cu 16,9% mai
mare decât în perioada corespunzătoare din anul 2005, iar nivelul salariului
mediu net a fost de 819 lei faţă de 714 lei. S-a ajuns astfel, ca în luna mai câştigul
salarial net să fie de 238 euro, faţa de 234 euro în decembrie 2005 şi 177 euro în
decembrie 2004. Salariul real în acestă perioadă a crescut cu 6,2% faţă de 13%
în perioada corespunzătoare a anului precedent.
• In acest caz există o abatere de la nivelul prognozat (2,3%) pentru
această perioadă, explicabil, în parte de majorarea salariului minim
aplicabil în economie mai mult decât cel stabilit de Guvern (370 lei faţă de
330 prin HG).
4
¾ Pe primele 6 luni ale anului 2006 procesul de dezinflaţie a continuat, astfel că
inflaţia înregistrată la sfârşitul lunii iunie faţă de decembrie 2005 a fost de 2,67%,
comparativ cu 4,1% în iunie 2005 faţa de decembrie 2004.
• Rata medie lunară a inflaţiei în primele 6 luni din 2006 a fost de 0,4%, cu
0,3 puncte procentuale mai mică decât în primele 6 luni 2005 (când a fost
0,7%).
• Această creştere a preţurilor de consum s-a datorat majorării mai
accentuate a preţurilor mărfurilor nealimentare, respectiv cu 4,24%, în timp
ce preţurile mărfurilor alimentare şi serviciilor s-au majorat cu 1,37%,
respectiv cu 1,82%, situându-se sub nivelul indicelui general al preţurilor
de consum.
• Această evoluţie se încadrează în nivelul estimat al inflaţiei de 6%
(decembrie/decembrie) şi 7,2% (medie anuală). Pentru primele 6 luni,
prognoza CNP a estimat o inflaţie de 2,6% în luna iunie faţă de decembrie
şi s-a realizat 2,67%.
5
EVOLUŢIA RECENTA A PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI
- modificare procentuală faţă de perioada corespunzătoare a Anul Perioada
2005 2006
anului anterior, dacă nu se specifică altfel - 2005 de realizări
1. Produsul intern brut - mld. RON 287,2 3 luni 51,0 61,0
-% 4,1 6,0 6,9
din care:
- Industrie1) 2,5 3 luni 5,2 4,8
- Agricultură, silviculturǎ, pisciculturǎ, exploatare forestierǎ1) -13,9 3 luni 1,8 -5,3
- Construcţii1) 9,9 3 luni 3,8 20,4
- Servicii1) 8,1 3 luni 6,2 6,8
2. Consumul final 8,5 3 luni 11,9 10,2
- Consumul individual efectiv 9,0 3 luni 12,5 10,9
- Consumul colectiv efectiv 4,9 3 luni 5,8 4,3
3. Formarea brută de capital fix 13,0 3 luni 5,2 11,4
4. Modificarea stocurilor2) -1,1 3 luni 0,2 -0,3
5. Cererea internă 8,3 3 luni 11,0 10,1
6. Export net2) -5,0 3 luni -5,9 -4,1
7. Productia industrială 2,0 5 luni 4,2 5,9
8. Volumul cifrei de afaceri din industrie 3,5 5 luni 4,5 4,2
9. Lucrării de construcţii 9,8 5 luni 2,2 15,8
10. Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia
17,6 5 luni 19,2 25,1
comerţului cu autovehicule şi motociclete)
11. Cifra de afaceri din activitatea de servicii prestate populaţiei 18,6 5 luni 6,4 8,4
12. Export de bunuri - mil. euro 22255 5 luni 8662,7 10379,4
-% 17,5 17,2 19,8
13. Import de bunuri (CIF)
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
48bade37e7936d45244ae53a33543a2dabdf3545ebbf9b9c871811a2225c80d5