Program Național USR 2016
Transparența Totală obligate să publice constant informaţiile aferente funcționării lor în format electronic structurat (de exemplu XML sau CSV) și nu foi scanate care nu poti fi procesate electronic și pe care este practic imposibil de făcut corelații și analize. Aceste date trebuie să includă cel puțin: bugetele (cu toate amendamentele și ajustările); toate cheltuielile; organigramele și toate numirile și promovările; semnarea, amendarea prin acte adiționale precum şi închiderea și momentele principale ale execuției tuturor contractelor cu furnizorii de servicii și bunuri.
Datele trebuie să fie publicate în mod constant, cât mai prompt, dar și consolidate pe tipuri de activități, astfel încât oricine să le poată studia și analiza (de ex, trenduri în timp pe categorii de cheltuieli).
e-Guvernarea
Vom susține un efort intens de modernizare a fluxurilor informatice și a sistemelor informatice din administrația publică, inclusiv prin folosirea resurselor de software deschis (FOSS - Free and Open source software) pentru a evita dependența de anumiți furnizori, a asigura transparență soluțiilor informatice și a permite reutilizarea lor de la o instituție publica la alta.
În acest scop, agenda digitală a României trebuie să conțină ca prioritate absolută operaţionalizarea Coordonatorului pentru Tehnologia Informației (CTI) înfiinţat printr-un memorandum în iulie 2016 şi a task force-ului de simplificare administrativă aflat acum sub egida Cancelariei primului ministru.
Având în vedere faptul că strategia digitală a ministerelor suferă din cauza lipsei de coerență, propunem adoptarea unei strategii comprehensive de dezvoltare și asigurare a interoperabilităţii sistemelor informatice publice şi implementarea cât mai rapidă a conceptului de CTI la toate nivelele - guvernamental, ministerial, local - prin organizarea unei structuri unice și independente la nivel central care să organizeze proceduri de achiziție publică de soluții IT transparente și să evite pe cât posibil ca anumiți furnizori de soluții informatice să țină “captive” autoritățile publice beneficiare.
Odată pus în funcțiune acest plan, se vor dezvolta cît mai multe servicii electronice ca să reducă pe cât posibil interacțiunea cetățeanului cu funcționarul de la ghișeu. Aceleași propuneri le avem pentru administrațiile publice locale care trebuie încurajate să se grupeze pentru a putea avea servicii
5