Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Legea 208/2015 privind alegerea Parlamentului

Legea 208/2015 privind alegerea Parlamentului

Instituția sau publicația sursă
Legea 208/2015 privind alegerea Parlamentului
Data preluării
26.09.2026 17:53
Dimensiunea materialului
1.170,3 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

 +  Articolul 63(1) Pentru fiecare circumscripție electorală, buletinele de vot se vor imprima cu litere de aceeași mărime și aceleași caractere și cu aceeași cerneală în atâtea exemplare câți alegători sunt înscriși în Registrul electoral cu un supliment de 10%. Pentru secțiile de votare organizate în străinătate, numărul de buletine de vot este stabilit de către Autoritatea Electorală Permanentă, după consultarea Ministerului Afacerilor Externe. (la 19-09-2020, Alineatul (1) din Articolul 63 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 202 din 16 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 849 din 16 septembrie 2020 ) (2) Pe ștampilele de vot se va inscripționa cuvântul "VOTAT", scris cu majuscule.(3) Imprimarea buletinelor de vot se asigură de către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», prin grija prefecților, cu avizul Autorității Electorale Permanente. Imprimarea buletinelor de vot pentru secțiile de votare din străinătate se realizează de către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», prin grija prefectului municipiului București. Buletinele de vot se tipăresc cu cel puțin 15 zile înainte de data alegerilor. Confecționarea ștampilelor birourilor electorale se realizează prin grija prefecților, iar ștampila Biroului Electoral Central se confecționează de către Ministerul Afacerilor Interne. Ștampilele cu mențiunea «VOTAT» se confecționează prin grija Ministerului Afacerilor Interne de Regia Autonomă «Monetăria Statului» până cel mai târziu cu 15 zile înaintea datei votării. Ștampilele cu mențiunea «VOTAT» se distribuie birourilor electorale prin intermediul prefecților, respectiv al Ministerului Afacerilor Externe pentru secțiile de votare din străinătate. (la 19-09-2020, Alineatul (3) din Articolul 63 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 202 din 16 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 849 din 16 septembrie 2020 ) (3^1) Eliminat. Notă ... Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisa excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, completarea adusă de pct. 32 al art. I din acest act normativ, asupra art. 63 din Legea nr. 208/2015 a fost eliminată, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.În consecință, alin. (3^1) al art. 63 menționat mai sus, este eliminat.(4) În termen de 48 de ore de la data expirării termenului prevăzut la art. 60 alin. (3), prefectul transmite Autorității Electorale Permanente macheta fiecărui tip de buletin de vot, din circumscripția electorală respectivă, în vederea avizării conforme a acestora. Dacă macheta buletinului de vot nu respectă modelul stabilit potrivit legii, Autoritatea Electorală Permanentă va solicita prefectului modificarea acesteia. Avizul de conformitate se emite în cel mult 24 de ore de la data solicitării.(5) Președintele biroului electoral de circumscripție afișează copia machetei fiecărui tip de buletin de vot la sediul biroului electoral de circumscripție, timp de 48 de ore de la data comunicării de către prefect. Dacă numele candidaților, semnul electoral sau denumirea partidelor politice, a alianțelor politice ori a alianțelor electorale sunt incorect imprimate sau nu sunt vizibile, competitorii electorali pot solicita biroului electoral de circumscripție modificarea machetei și tipărirea corectă a buletinelor de vot de către prefect. După acest termen, nicio contestație nu va mai fi admisă.(6) Buletinele de vot se predau președintelui biroului electoral de circumscripție, care le va distribui, prin intermediul primarilor, președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, cu cel puțin două zile înainte de data alegerilor. Predarea și distribuirea buletinelor se fac în pachete sigilate, pe bază de proces-verbal.(7) Câte două exemplare din buletinele de vot, vizate și anulate de președintele biroului electoral de circumscripție, se vor afișa, cu o zi înainte de alegeri, la sediul fiecărei secții de votare.(8) La cererea scrisă a partidului politic, alianței politice, alianței electorale, organizației cetățenilor aparținând minorității naționale care participă la alegeri conform prezentei legi sau a candidaților independenți, biroul electoral de circumscripție va elibera, pentru fiecare, câte două buletine de vot, vizate și anulate.

 +  Capitolul VII Campania electorală  +  Articolul 64Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data desfășurării alegerilor și se încheie în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, la ora 7,00.  +  Articolul 65(1) În campania electorală candidații, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, precum și cetățenii au dreptul să își exprime opiniile în mod liber și fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei și a celorlalte mijloace de informare în masă.(2) În timpul campaniei electorale se asigură candidaților, în mod nediscriminatoriu, spații corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii. Spațiile pot fi amplasate la sediul primăriei, în școli, case de cultură, cămine culturale și cinematografe și se asigură pe bază de înțelegere cu privire la cheltuielile de întreținere.(3) Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni legii.(4) Este interzisă organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și în spațiile din școli în perioada de desfășurare a cursurilor.(5) În campania electorală se interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu ori a mesajelor de incitare la ură și intoleranță. În sensul prezentei legi, prin discurs care instigă la ură și la discriminare se înțelege atât discursul, cât și mesajele de propagandă electorală care incită, promovează ori justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul, alte forme de ură bazate pe intoleranță sau orice altă formă de discriminare prevăzută la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.(6) În campania electorală sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă ori etnică, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase.  +  Articolul 66(1) Campania electorală, prin serviciile de programe audiovizuale, publice și private, trebuie să servească următoarelor interese generale:a) ale electoratului, de a primi informații corecte, astfel încât să poată vota în cunoștință de cauză; ... b) ale partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaților, de a se face cunoscuți și de a-și prezenta platformele, programele politice și ofertele electorale; ... c) ale radiodifuziunilor, de a-și exercita drepturile și responsabilitățile care decurg din profesiunea de jurnalist. ... (2) Radiodifuzorii publici și privați sunt obligați să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfășurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate și corecte pentru toate partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum și pentru toți candidații.

 +  Articolul 67(1) În timpul campaniei electorale, informațiile privind sistemul electoral, tehnica votării, calendarul campaniei electorale, programele politice, opiniile și mesajele cu conținut electoral trebuie să fie prezentate exclusiv în următoarele tipuri de emisiuni:a) emisiuni informative - în care pot fi difuzate informații privind sistemul electoral, tehnica votării și activitățile de campanie ale candidaților; în acest scop durata programată a emisiunii informative poate fi mărită cu cel mult 15 minute; ... b) emisiuni electorale - în care candidații își pot prezenta programele politice și activitățile de campanie electorală; ... c) dezbateri electorale - în care candidații, jurnaliștii, analiștii și alți invitați pun în discuție programele electorale și temele de interes public. ... (2) În cadrul emisiunilor informative prevăzute la alin. (1) lit. a) este interzisă difuzarea unor informații privind sistemul electoral și tehnica votării care nu corespund realității.(3) Emisiunile informative prevăzute la alin. (1) lit. a) difuzate de către posturile de televiziune pot fi traduse în limbajul mimico-gestual.(4) Posturile private de radio și de televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, pot organiza, în cadrul propriei grile de programe, emisiuni de tipul celor prevăzute la alin. (1).(5) Emisiunile prevăzute la alin. (1) nu pot fi considerate publicitate electorală.(6) Spoturile publicitare de 20-30 de secunde care îndeamnă electoratul să voteze un candidat sau o listă de candidați pot fi difuzate numai în interiorul emisiunilor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c).(7) Este interzisă cumpărarea de spații de emisie în vederea difuzării de clipuri sau de emisiuni electorale.  +  Articolul 68(1) Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale care depun liste complete de candidați în cel puțin 23 de circumscripții electorale au acces gratuit la serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune, inclusiv la cele ale studiourilor teritoriale ale acestora. Timpii de antenă se acordă după rămânerea definitivă a candidaturilor, trebuind să fie proporționali cu numărul cumulat al candidaturilor depuse, și se calculează de Societatea Română de Televiziune și de Societatea Română de Radiodifuziune în termen de 24 de ore de la primirea datelor transmise de Biroul Electoral Central. (la 28-06-2020, Alineatul (1) din Articolul 68 , Capitolul VII , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul II din LEGEA nr. 91 din 25 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 25 iunie 2020 ) (2) Organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care depun candidaturi la Biroul Electoral Central, conform prevederilor art. 54 alin. (4), au acces la serviciile publice teritoriale și naționale de radiodifuziune și de televiziune, dacă participă la alegeri cu liste de candidați în circumscripțiile electorale din județe și în mod proporțional cu ponderea lor în totalul populației județului, respectiv a României.

(la 28-06-2020, Alineatul (2) din Articolul 68 , Capitolul VII , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul II din LEGEA nr. 91 din 25 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 25 iunie 2020 ) (3) Până la calcularea timpilor de antenă, conform alin. (1) și (2), partidele politice parlamentare primesc timpi de antenă proporțional cu numărul mandatelor obținute la ultimele alegeri pentru Senat și Camera Deputaților. (la 19-09-2020, Alineatul (3) din Articolul 68 , Capitolul VII , Titlul I a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 202 din 16 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 849 din 16 septembrie 2020 ) (4) Accesul partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, precum și al candidaților independenți și al organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale la posturile private de radiodifuziune și de televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, se face în aceleași condiții tarifare pentru toți competitorii electorali, numai în cadrul emisiunilor care au caracter electoral, potrivit art. 67.(5) Este interzisă contractarea de timpi de antenă în scopuri publicitare, pentru și în favoarea participanților la campania electorală, sau cedarea timpilor de antenă candidaților de către societățile comerciale cu capital public sau privat, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale sau persoanele fizice.(6) Partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, candidații independenți, precum și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale au obligația să solicite, cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor, conducerii posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice și private sau, după caz, studiourilor teritoriale ale acestora acordarea timpilor de antenă. Solicitările făcute după acest termen nu se iau în considerare.(7) Timpii de antenă la radiodifuziunile și televiziunile publice și private, inclusiv la cele prin cablu, se acordă partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în fiecare din zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri. Fiecare candidat independent are dreptul la timp de antenă, la studiourile teritoriale, de cel mult 5 minute, însumate pe întreaga durată a desfășurării campaniei electorale.(8) Emisiunile transmise în cadrul timpului de emisie acordat fiecărui partid politic, fiecărei alianțe politice și alianțe electorale, candidaților independenți și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale se realizează în direct sau se înregistrează în proporțiile stabilite de aceștia.(9) În cadrul emisiunilor care au caracter electoral este interzisă combinarea de culori, semne grafice sau sunete într-o succesiune care să evoce simbolurile naționale ale României sau ale altui stat.

 +  Articolul 69(1) În perioada campaniei electorale, candidații și reprezentanții partidelor politice aflate în competiție au acces la posturile publice și private de radiodifuziune și de televiziune numai la emisiunile și dezbaterile electorale, în condițiile art. 66-68.(2) În perioada campaniei electorale, candidații și reprezentanții partidelor politice aflate în competiție nu pot fi producători, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici și privați.  +  Articolul 70(1) Radiodifuzorii publici și privați au obligația de a asigura, prin măsuri tehnice și redacționale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat și imparțial.(2) Emisiunile informative se supun obligației de obiectivitate, echitate și de informare corectă a publicului.(3) Candidații care au deja funcții publice pot apărea în emisiunile informative strict în probleme legate de exercitarea funcției lor.(4) În cazul în care în emisiunile informative se prezintă fapte sau evenimente speciale de interes public, pe lângă punctul de vedere al autorităților trebuie prezentat și un punct de vedere opus.  +  Articolul 71(1) Emisiunile și dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaților condiții egale în ceea ce privește libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor și echidistanța.(2) În cadrul emisiunilor electorale, candidații au următoarele obligații:a) să nu pună în pericol ordinea constituțională, ordinea publică, siguranța persoanelor și a bunurilor; ... b) să nu facă afirmații care pot aduce atingere demnității umane sau moralei publice; ... c) să probeze eventualele acuzații cu incidență penală sau morală aduse unui alt candidat; ... d) să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex, orientare sexuală ori etnie. ...   +  Articolul 72Realizatorii și moderatorii emisiunilor și dezbaterilor electorale au următoarele obligații:a) să fie imparțiali; ... b) să asigure echilibrul necesar desfășurării emisiunii, oferind fiecărui candidat participant la discuții posibilitatea de prezentare a opiniilor sale; ... c) să formuleze clar întrebările, fără a fi tendențioase sau părtinitoare; ... d) să asigure menținerea dezbaterii în sfera de interes a campaniei electorale și a tematicii stabilite; ... e) să intervină atunci când, prin comportamente sau exprimări, invitații încalcă dispozițiile art. 65 alin. (5) și (6) și art. 71; în cazul în care invitații nu se conformează solicitărilor, moderatorul poate decide întreruperea microfoanelor acestora sau oprirea emisiunii, după caz. ...   +  Articolul 73Cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise:a) prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de publicitate electorală; ... b) invitarea sau prezentarea candidaților în programe, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 74 alin. (4); ... c) comentarii privind campania electorală. ... 

 +  Articolul 74(1) Candidații și partidele politice sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, ale căror drepturi ori interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program electoral a unor fapte neadevărate, beneficiază de drept la replică.(2) Candidații și partidele politice sau organizații ale minorităților naționale care participă la alegeri, ale căror drepturi ori interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program electoral a unor informații inexacte, beneficiază de drept la rectificare.(3) Radiodifuzorii au următoarele obligații privind dreptul la replică și rectificare:a) să decidă acordarea sau neacordarea dreptului solicitat în cel mult 24 de ore de la primirea unei solicitări formulate în scris; în situația în care solicitarea se referă la o emisiune difuzată în ultima zi de campanie electorală, decizia trebuie luată în cel mult 12 ore de la primirea solicitării; ... b) să comunice solicitantului, în termenele prevăzute la lit. a), telefonic și/sau în scris, decizia luată; în cazul neacordării dreptului solicitat, motivele trebuie să fie comunicate solicitantului și Consiliului Național al Audiovizualului; ... c) să difuzeze, în cazul în care decide acordarea dreptului solicitat, rectificarea sau replica, în cel mult 48 de ore de la primirea solicitării; în situația în care emisiunea care face obiectul sesizării a fost difuzată în ultima zi de campanie electorală, rectificarea sau replica se difuzează în preziua votării; ... d) să difuzeze, în cazul în care Consiliul Național al Audiovizualului dă câștig de cauză solicitantului, replica sau rectificarea în termenul și în condițiile comunicate radiodifuzorului. ... (4) În preziua votării, radiodifuzorii trebuie să prevadă în program, imediat după emisiunea informativă de seară, un spațiu de emisie pentru difuzarea rectificărilor și a replicilor ca urmare a sesizărilor care se referă la emisiunile difuzate în ultima zi de campanie.  +  Articolul 75(1) Radiodifuzorii trebuie să asigure înregistrarea emisiunilor destinate campaniei electorale în condițiile stabilite de Consiliul Național al Audiovizualului.(2) Înregistrările emisiunilor destinate campaniei electorale trebuie să fie ținute la dispoziția Consiliului Național al Audiovizualului, pe durata campaniei electorale și timp de 30 de zile după comunicarea oficială a rezultatelor.  +  Articolul 76(1) Nerespectarea de către radiodifuzori a dispozițiilor art. 65 alin. (5) și (6), art. 66-75, art. 77 și art. 78 alin. (2) atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.(2) Faptele se constată și sancțiunile se aplică de către Consiliul Național al Audiovizualului, potrivit Legii nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

 +  Articolul 77(1) În perioada electorală, în cazul prezentării de sondaje de opinie cu conținut electoral, acestea trebuie însoțite de următoarele informații:a) denumirea instituției care a realizat sondajul; ... b) data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul și metodologia utilizată; ... c) dimensiunea eșantionului și marja maximă de eroare; ... d) cine a solicitat și cine a plătit efectuarea sondajului. ... (2) Televotul sau anchetele făcute pe stradă în rândul electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic.(3) Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.  +  Articolul 78(1) Pot efectua sondaje de opinie la ieșirea de la urne institutele de sondare a opiniei publice sau societățile comerciale ori organizațiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie și care sunt acreditate de Biroul Electoral Central, prin decizie, în acest sens. Operatorii de sondaj ai acestora au acces, în baza acreditării instituției pentru care lucrează, în zona de protecție a secției de votare prevăzută la art. 84 alin. (12), fără a avea acces în interiorul secției de votare.(2) În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieșirea de la urne, înainte de ora 21,00, ora României.  +  Articolul 79(1) Primarii sunt obligați ca până la începerea campaniei electorale să stabilească prin dispoziție locuri speciale pentru afișaj electoral și să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ținând seama de numărul partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și alianțelor electorale care declară că depun liste de candidați, precum și de candidații independenți. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetățeni, fără stânjenirea circulației pe drumurile publice și a celorlalte activități din localitățile respective.(2) Primarii sunt obligați să monteze cel puțin un panou electoral și în fiecare sat aparținător sau localitate componentă din unitatea administrativ-teritorială respectivă.(3) Utilizarea locurilor de afișaj electoral este permisă partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizațiilor minorităților naționale care participă la alegeri și candidaților independenți.(4) Este interzisă utilizarea de către un partid politic, o alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori de către un candidat independent a locurilor speciale de afișaj electoral, astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt partid politic, o altă alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori un alt candidat independent. Pe un panou electoral fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizației a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori candidat independent poate aplica numai două afișe electorale.(5) Un afiș electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăși dimensiunile de 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură.(6) În alte locuri decât cele stabilite conform alin. (1), afișajul electoral este interzis.(7) Sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.(8) Primarul, cu sprijinul poliției locale sau cu sprijinul efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, în localitățile unde poliția locală nu este constituită, este obligat să asigure integritatea panourilor și a afișelor electorale amplasate în locuri autorizate.

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

db4d2cd50d662fa2948d65e04599c61bca6d578bca2a0b08695ccb529c30d2fa