Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Iulie 2022

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:56
Dimensiunea materialului
3.759,0 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

Raport monitorizare piaţă de energie electrică – luna iulie 2022 Furnizori de ultimă instanţă

În conformitate cu prevederile Regulamentului de desemnare a furnizorilor de ultimă instanță aprobat prin Ordinul ANRE nr. 91/2022 (în vigoare din 24.06.2022), ANRE a desemnat câte un FUI nominalizat pentru fiecare lună din perioada iulie-noiembrie 2022, care are obligația preluării automate din toate zonele de rețea a tuturor clienților finali pentru care data de preluare (conform art. 21 din Regulament) intervine în luna pentru care acest FUI este nominalizat, cu excepția clienților care se adresează unui alt FUI pentru același serviciu de ultimă instanță. Lista nominalizărilor este publicată pe site-ul www.anre.ro, secțiunea Legislație/Furnizori de ultima instanta/Preluare în regim de ultimă instanță/2022. Pentru luna iulie 2022, FUI nominalizat a fost Societatea Electrica Furnizare SA.

Pentru clienții finali (casnici, noncasnici) preluați de FUI în regim de UI după data intrării în vigoare a Ordinului ANRE nr. 91/2022, furnizarea energiei electrice se realizează în baza contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate în conformitate cu prevederile Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice la clienţii finali preluați de către furnizorul de ultimă instanță (anexă la Ordinul ANRE nr. 91/2022). Clienții casnici și finali noncasnici pot uza de eligibilitate, având posibilitatea de a încheia cu oricare dintre FUI, asemănător tuturor celorlalți furnizori concurențiali, contracte de furnizare în regim concurențial, cu clauze agreate între părţi, prețul energiei electrice fiind stabilit de fiecare FUI, pentru fiecare zonă de rețea, pe criterii concurențiale. Având în vedere modificările aduse Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 prin OUG nr. 143/2021, începând cu data de 1 ianuarie 2022, serviciul universal se asigură de către toți furnizorii de energie electrică care au încheiate contracte în piața concurențială, iar ofertele de

serviciu universal se adresează doar clienților casnici de energie electrică. Suplimentar participării pe componentele pieței angro de energie electrică, FUI poate asigura necesarul de consum al clienţilor din portofoliu și prin contracte de achiziție a energiei electrice de la prosumatori. Prețul final facturat pentru consumul de energie electrică din luna iulie 2022 al clienților casnici și finali noncasnici, inclusiv pentru clienții finali preluați în regim de ultimă instanță, se realizează în conformitate cu prevederile OUG nr. 27/2022 cu modificările și completările ulterioare: a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh; b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv;

c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici, cu excepțiile prevăzute la art. 1 alin. (8) din OUG 27/2022.

22

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

c01619af855a01cadd522e9cf857db0b9b015e6b3d18b0ea95bbfa186636f8f1