Program politic al PNȚMM
Cuprinsul documentului
- I. Cine suntem, de ce PNȚ Maniu-Mihalache și ce aducem nou în politica românească
- II. Valorile doctrinare, principiile și orientarea geostrategică, care ne definesc
- III. Proiectul nostru de Țară:
- IV. Politicile PNȚMM
- A. Renașterea morală a României – fundament pentru dezvoltarea sustenabilă a țării și prosperitatea cetățenilor ei
- B. Reîntregirea națională a României: Sprijinirea dezvoltării Republicii Moldova și a Unirii ei cu România; Sprijinirea dezvoltării teritoriilor istorice românești și a românilor în lume
- C. Implementarea de măsuri consistente și eficiente pentru repatrierea românilor din diaspora
- D. Implementarea de măsuri consistente și eficiente pentru creșterea demografică sustenabilă în România
- E. Modernizarea accelerată susținută a sistemului de educație și pregătirea absolvenților pentru viitoarea societate
- F. Perfecționarea politicilor macroeconomice ale României.
- G. Dezvoltarea sustenabilă a României. Accelerarea recuperării decalajului față de Europa de Vest.
- H. Întărirea coeziunii economico-sociale a României.
- J. Reformarea sistemului electoral și perfecționarea Constituției României.
- K. Perfecționarea politicii externe și de apărare a României.
9/26
- efectele liberei concurențe și ale mecanismelor pieței, în măsura în care aduc prejudicii consumatorului, sunt atenuate pentru obținerea echilibrului social;
- parteneriatul social și economia participativă trebuie încurajate;
- statul își limitează implicarea în economie la arbitrarea diferitelor interese în spiritul dreptății și solidarității;
- ierarhie corectă între diverse servicii și recunoașterea valorii acestora;
- cei defavorizați sunt protejați într-o manieră echilibrată, fără afectarea eficienței economice;
- mediul înconjurător este protejat prin asumarea responsabilității atât de către producător, cât și de către consumator. Scopul economiei de piață orientată spre dezvoltarea sustenabilă este să asigure binele comun și prosperitatea populației pe tot cuprinsul țării.
2.3. Orientarea geostrategică
Locul României este în Uniunea Europeană în condițiile vizionare ale înaintașului nostru Iuliu Maniu, care au fost definite încă din anul 1924 și care au devenit extrem de actuale:
„Viitorul este al unităților mari sociale ori economice […]. Statul român, mai curând ori mai târziu, va trebui să facă parte dintr-o astfel de mare unitate și rolul lui, în această perspectivă, va depinde de modul în care a știut să se organizeze și să se conducă până în momentul acelei noi și mari prefaceri.
De măsura în care va putea să-și câștige autoritatea și prestigiul moral, încrederea și respectul vecinilor săi și al lumii civilizate va depinde dacă statul român va fi un obiect de târguială - ori un factor hotărâtor, va fi un centru al formațiunii grandioase ce va veni - ori își va târî viața umilită […] de pe o zi pe alta, din grația altora și servind pe alții”!
Vitregiile istoriei poporului român, „așezat în calea tuturor răutăților”, au făcut ca el să trăiască mult timp despărțit în stătulețe, în cea mai mare parte sub suzeranitatea sau ocupația altor state, așa că a fost nevoit să ducă o îndelungată luptă pentru neatârnare și unire. În această luptă poporul român a beneficiat și de ajutorul unor state, care s-au dovedit a-i fi prietene.
Astfel, în 1822, sub presiunea Marii Britanii și Franței, Turcia pune capăt ocupației militare a Principatelor Române - Țara Românească și Moldova - și se restaurează domnii pământeni. După Războiul Crimeei (1854-1856), tot cu ajutorul Franței și Marii Britanii, Principatele Române primesc autonomie administrativă, Moldovei i se alipește Bugeacul și se organizează „adunările adhoc” consultative privind organizarea guvernamentală, care au dus la Unirea Principatelor din 1859, recunoscută cu ajutorul acelorași „puteri garante”. Independența Principatelor Unite avea să fie recunoscută în 1878 (când se alipește lor și Dobrogea) cu ajutorul acelorași două state, la care se adaugă și Germania. Marea Unire din 1918 a Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei cu Regatul României, deși înfăptuită în mod curat democratic, avea să fie cu mari dificultăți recunoscută: Declarația în 14 puncte a președintelui SUA, Woodrow Wilson, la 8 ianuarie 1918 în Congresul SUA, în care se enunța dreptul popoarelor la autodeterminare și se cerea „dezvoltarea autonomă a popoarelor din Austro-Ungaria” a accelerat și a determinat schimbarea atitudinii oponenților externi și a celor cu reticențe interne; într-un final, Marea Unire a fost recunoscută, de asemenea, cu ajutorul Franței, Marii Britanii și SUA. Mai este de menționat că, în perioada interbelică, acțiunile de rezistență împotriva dictaturilor succesive (regală, antonesciană și sovieto-comunistă) din România, a căror lider a fost Iuliu Maniu, au avut loc, de asemenea, pe baza legăturilor cu statele occidentale SUA, Marea Britanie și Franța.