Legea 207/2015: Codul de procedură fiscală
Codul de procedură fiscală: forma consolidată08.08.2026
- Instituția sau publicația sursă
- Legea 207/2015: Codul de procedură fiscală
Conținutul documentului
torităților competente ale statelor membre în cauză, potrivit prevederilor art. 283^14, caz în care A.N.A.F. informează celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză și comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor cu privire la efectul acestei hotărâri a instanței competente.(7) Prin excepție de la art. 283^6, A.N.A.F. poate refuza accesul la procedura de soluționare a litigiilor prevăzută la articolul respectiv în cazuri în care în România au fost aplicate sancțiuni în legătură cu veniturile sau capitalurile ajustate pentru infracțiunile de evaziune fiscală, inclusiv infracțiunile aflate în legătură cu acestea. În cazul în care au fost inițiate proceduri judiciare sau administrative care ar putea conduce la astfel de sancțiuni, iar aceste proceduri se desfășoară simultan cu oricare dintre procedurile menționate în prezentul capitol, A.N.A.F. poate suspenda procedurile desfășurate în temeiul prezentului capitol de la data acceptării plângerii până la data rezultatului final al procedurilor respective.(8) A.N.A.F. poate să refuze accesul la procedura de soluționare a litigiilor prevăzută la art. 283^6 în cazul în care o chestiune litigioasă nu se referă la dubla impunere. Într-un astfel de caz, A.N.A.F. informează persoana afectată și autoritățile competente ale statelor membre în cauză fără întârziere (la 25-08-2019, Capitolul II din Titlul IX a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 19 din 21 august 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 22 august 2019 ) + Articolul 283^17Dispoziții speciale pentru persoane fizice, microîntreprinderi și întreprinderi mici(1) În cazul în care persoana afectată este o persoană fizică, microîntreprindere sau întreprindere mică și nu face parte dintr-un grup mare, astfel cum acestea sunt definite în Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, persoana afectată poate depune plângerile, răspunsurile la o cerere de informații suplimentare, retragerile și cererile menționate la art. 283^3 alin. (1), (7) și (10) și, respectiv, la art. 283^6 alin. (1), denumite în continuare comunicările, numai la A.N.A.F. dacă persoana afectată este rezidentă fiscal în România.(2) În termen de 60 de zile de la data primirii comunicărilor prevăzute la alin. (1), A.N.A.F. transmite, în același timp, o notificare autorităților competente ale tuturor celorlalte state membre în cauză. După transmiterea notificării se consideră că persoana afectată a transmis comunicările tuturor celorlalte state membre în cauză la data notificării respective.(3) În cazul în care A.N.A.F. primește informații suplimentare în temeiul art. 283^3 alin. (7), aceasta transmite, în același timp, o copie autorităților competente ale tuturor celorlalte state membre în cauză. Comunicarea informațiilor suplimentare se consideră a fi realizată la data primirii unor astfel de informații de toate statele membre în cauză. (la 25-08-2019, Capitolul II din Titlul IX a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 19 din 21 august 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 22 august 2019 ) + Articolul 283^18Publicarea(1) Comisia consultativă și comisia de soluționare alternativă a litigiilor își formulează avizele în scris.(2) A.N.A.F. și celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză pot conveni să publice decizia finală prevăzută la art. 283^15 în toate elementele sale, sub rezerva obținerii consimțământului din partea fiecărei persoane afectate în cauză.(3) În cazul în care autoritățile competente sau persoana afectată în cauză nu sunt de acord cu publicarea deciziei finale în toate elementele sale, A.N.A.F. și celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză publică un rezumat al deciziei finale. Rezumatul deciziei finale cuprinde toate elementele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/652 al Comisiei din 24 aprilie 2019 de stabilire a regulamentului de funcționare standard pentru comisia consultativă sau pentru comisia de soluționare alternativă a litigiilor și a unui formular standard pentru comunicarea informațiilor referitoare la publicarea deciziei finale în conformitate cu Directiva (UE) 2017/1.852 a Consiliului.(4) A.N.A.F. împreună cu celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză transmit persoanei afectate, înainte de publicare, informațiile care urmează să fie publicate, potrivit alin. (3). În cel mult 60 de zile de la primirea informațiilor respective, persoana afectată poate solicita A.N.A.F. și celorlalte autorități competente să nu publice informații care se referă la secrete comerciale, industriale sau profesionale ori la procese comerciale sau care contravin ordinii publice.(5) A.N.A.F împreună cu celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză notifică, de îndată, Comisiei Europene informațiile care urmează să fie publicate potrivit alin. (3). (la 25-08-2019, Capitolul II din Titlul IX a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 19 din 21 august 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 22 august 2019 ) + Articolul 283^19Rolul Comisiei și sprijinul administrativA.N.A.F. informează Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate cu scopul de a sancționa orice nerespectare a obligației de confidențialitate prevăzute la art. 283^13 alin. (4). (la 25-08-2019, Capitolul II din Titlul IX a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 19 din 21 august 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 22 august 2019 ) + Titlul X Aspecte internaționale + Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal + Secţiunea 1 Dispoziții generale + Articolul 284Scopul(1) Prezentul capitol reglementează normele și procedurile potrivit cărora România cooperează cu celelalte state membre din cadrul Uniunii Europene, denumite în continuare state membre, în vederea realizării unui schimb de informații care este în mod previzibil relevant pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale statelor membre în privința taxelor și impozitelor prevăzute la art. 285.(2) Prezentul capitol conține și dispoziții privind schimbul de informații prevăzut la alin. (1) prin mijloace electronice, precum și norme și proceduri potrivit cărora România cooperează cu Comisia Europeană pe teme de coordonare și evaluare.(3) Prezentul capitol nu afectează aplicarea în România a normelor privind asistența reciprocă în materie penală și nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligații a României în temeiul altor instrumente juridice, inclusiv acorduri bilaterale sau multilaterale, în ceea ce privește cooperarea administrativă extinsă. + Articolul 285Sfera de aplicare(1) Prezentul capitol se aplică tuturor tipurilor de taxe și impozite percepute de către stat, unitățile administrativ-teritoriale ori subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, ori în numele acestora.(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), prezentul capitol nu se aplică:a) taxei pe valoarea adăugată, taxelor vamale și accizelor, care fac obiectul unei alte legislații a Uniunii Europene privind cooperarea administrativă dintre statele membre; ... b) contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială plătibile statului sau instituțiilor de securitate socială de drept public. ... (3) Taxele și impozitele, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1), nu se interpretează în niciun caz ca incluzând:a) taxele, cum ar fi cele pentru certificate și alte documente emise de autoritățile publice; ... b) contribuțiile de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilitățile publice. ... (4) Prezentul capitol se aplică taxelor și impozitelor prevăzute la alin. (1), percepute în cadrul teritoriilor unde tratatele Uniunii Europene sunt aplicabile în temeiul art. 52 din Tratatul privind Uniunea Europeană. + Articolul 286DefinițiiÎn sensul prezentului capitol, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:a) autoritate competentă a unui stat membru - autoritatea care a fost desemnată ca atare de către statul membru respectiv. În cazul în care acționează în temeiul prezentului capitol, un birou central de legătură, un departament de legătură sau un funcționar autorizat este considerat, de asemenea, autoritate competentă prin delegare, potrivit art. 287; ... b) birou central de legătură - un birou care a fost desemnat ca fiind responsabilul principal pentru contactele cu alte state membre în domeniul cooperării administrative; ... c) departament de legătură - orice birou, altul decât biroul central de legătură, care a fost astfel desemnat în vederea schimbului direct de informații în temeiul prezentului capitol; ... d) funcționar autorizat - orice funcționar care este autorizat să facă schimb direct de informații în temeiul prezentului capitol; ... e) autoritate solicitantă - biroul central de legătură, un departament de legătură sau orice funcționar autorizat al unui stat membru care înaintează o cerere de asistență în numele autorității competente; ... f) autoritate solicitată - biroul central de legătură, un departament de legătură sau orice funcționar autorizat al unui stat membru care primește o cerere de asistență în numele autorității competente; ... g) anchetă administrativă - toate controalele, verificările și alte acțiuni întreprinse de statele membre în exercitarea atribuțiilor lor, în scopul asigurării aplicării corecte a legislației fiscale; ... h) schimb de informații la cerere - transmiterea de informații efectuată pe baza unei cereri adresate de statul membru solicitant statului membru solicitat într-un caz specific; ... i) schimb de informații automat:1. în sensul art. 291 alin. (1), art. 291^1, art. 291^3-291^7, comunicarea sistematică a informațiilor predefinite către alt stat membru, fără cerere prealabilă, la intervale regulate prestabilite. În sensul art. 291 alin. (1), prin informații disponibile se înțeleg informațiile din dosarele fiscale ale statului membru care comunică informațiile respective, ce pot fi accesate în conformitate cu procedurile de colectare și de procesare a informațiilor din acel stat membru; (la 02-02-2026, Punctul 1. , Litera i) , Articolul 286 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul X a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 1 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2026 ) ... 2. în sensul art. 291 alin. (4), comunicarea sistematică a informațiilor predefinite referitoare la rezidenții din alte state membre către statul membru de rezidență relevant, fără cerere prealabilă, la intervale regulate prestabilite; ... 3. în sensul oricăror alte dispoziții din prezentul capitol, cu excepția prevederilor art. 291 alin. (1) și (4), art. 291^1, art. 291^3-291^7, comunicarea sistematică de informații predefinite furnizate în conformitate cu pct. 1 și pct. 2. În sensul art. 286, art. 291 alin. (4) și (7), art. 304 alin. (2) și al anexei nr. 4, orice termen scris cu inițială majusculă are sensul atribuit conform definițiilor corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 1. În sensul art. 308 alineatele (2) și (3), orice termen scris cu inițială majusculă are înțelesul corespunzător definițiilor prevăzute în anexa nr. 1, anexa nr. 5 sau anexa nr. 6. În sensul art. 291^3 și al anexei nr. 3, orice termen scris cu inițială majusculă are înțelesul atribuit conform definițiilor corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 3. În sensul art. 291^5 și al anexei nr. 5, orice termen scris cu inițială majusculă are înțelesul atribuit conform definițiilor corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 5. În sensul articolului 291^6 și al anexei nr. 6, orice termen scris cu inițială majusculă are înțelesul atribuit conform definițiilor corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 6. În sensul art. 291^7 și 291^9 și al anexei nr. 7, orice termen are același înțeles ca cel definit/prevăzut la art. 6, art. 12 alin. (2) lit. (a), art. 20 alin. (4), (6), (8) și (11), art. 21 alin. (1), art. 25 alin. (5), art. 26 alin. (1), art. 28 alin. (4) și (6), art. 30 alin. (2), art. 31 alin. (3)-(5), art. 32 alin. (1), art. 34 alin. (2), art. 35 alin. (1), art. 36, art. 37 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 48 alin. (1), art. 51 alin. (1) și art. 53 alin. (3) din Legea nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni, cu modificările și completările ulterioare. În plus, orice termen scris cu inițială majusculă are același înțeles ca cel definit în secțiunea I din anexa nr. 7. (la 02-02-2026, Punctul 3. , Litera i) , Articolul 286 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul X a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 1 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2026 ) ... (la 13-06-2017, Litera i) din Articolul 286 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul X a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 9 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 13 iunie 2017 ) ... j) schimb de informații spontan - comunicarea nesistematică, în orice moment și fără o cerere prealabilă, a unor informații către un alt stat membru; ... k) persoană - orice persoană fizică ori juridică, orice asociere de persoane căreia îi este recunoscută, prin lege, capacitatea de a încheia acte juridice, dar care nu are statut de persoană juridică, sau orice altă entitate, indiferent de natura ori forma acesteia, fie că are sau nu personalitate juridică, care deține ori gestionează active care, alături de venitul generat de acestea, sunt supuse unor taxe ori impozite care fac obiectul prezentului capitol; ... l) mijloace electronice - utilizarea unui echipament electronic pentru procesarea, inclusiv compresia digitală, și stocarea datelor și prin utilizarea transmisiei prin fir a transmisiei radio, a tehnologiilor optice sau a altor mijloace electromagnetice; ... m) rețea CCN - platforma comună bazată pe rețeaua comună de comunicații (CCN) dezvoltată de Uniunea Europeană pentru a asigura toate transmisiile prin mijloace electronice între autoritățile competente din domeniul vamal și fiscal. ... n) decizie fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră - orice acord, comunicare sau orice alt instrument sau acțiune cu efecte similare, inclusiv o decizie emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) în contextul unui control fiscal și care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:1. este emisă, modificată sau reînnoită de către sau în numele guvernului sau al autorității fiscale a unui stat membru sau de către subdiviziunile teritoriale sau administrative ale statului membru, inclusiv autoritățile locale, indiferent dacă aceasta este efectiv utilizată; ... 2. este emisă, modificată sau reînnoită la adresa unei anumite persoane sau a unui anumit grup de persoane și pe care această persoană sau acest grup de persoane are dreptul să se bazeze; ... 3. se referă la interpretarea sau aplicarea unei dispoziții legale sau administrative privind administrarea sau aplicarea normelor legale naționale referitoare la impozitele din statul membru sau din subdiviziunile teritoriale sau administrative ale statului membru, inclusiv autoritățile locale; ... 4. se referă la o tranzacție transfrontalieră sau la informația dacă activitățile desfășurate de o persoană într-o altă jurisdicție creează sau nu un sediu permanent sau la informația dacă o persoană fizică are sau nu domiciliul fiscal în statul membru care a emis decizia. (la 10-12-2025, Punctul 4. , Litera n) , Articolul 286 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul X a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 5 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1146 din 10 decembrie 2025 ) ... 5. este luată anterior tranzacțiilor sau activităților dintr-o altă jurisdicție care au potențialul de a genera un sediu permanent sau anterior depunerii declarației fiscale pentru perioada în care a avut loc tranzacția sau seria de tranzacții sau activități. ... Tranzacțiile transfrontaliere pot include, fără a se limita la acestea, realizarea de investiții, furnizarea de bunuri, servicii, finanțare sau utilizarea unor active corporale sau necorporale și nu trebuie neapărat să implice în mod direct persoana căreia i se adresează decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră; (la 01-01-2017, Articolul 286 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul X a fost completat de Punctul 19, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 06 decembrie 2016 ) ... o) acord prealabil privind prețul de transfer - orice acord, comunicare sau orice alt instrument sau acțiune cu efecte similare, inclusiv unul(una) emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) în contextul unui control fiscal și care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:1. este emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) de către sau în numele guvernului sau al autorității fiscale din unul sau mai multe state membre, inclusiv al oricărei subdiviziuni teritoriale sau administrative din acestea, inclusiv autorități locale, indiferent dacă acesta (aceasta) este efectiv utilizat (ă); ... 2. este emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) la adresa unei anumite persoane sau a unui grup de persoane și pe care această persoană sau grup de persoane are dreptul să se bazeze; și ... 3. stabilește, anterior tranzacțiilor transfrontaliere între întreprinderi asociate, un set corespunzător de criterii pentru stabilirea prețurilor de transfer pentru aceste tranzacții sau determină atribuirea profiturilor către un sediu permanent; ... (la 01-01-2017, Articolul 286 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul X a fost completat de Punctul 19, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 06 decembrie 2016 ) ... p) întreprindere asociată: 1. în sensul art. 291^1 înseamnă o întreprindere care participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul unei alte întreprinderi sau când aceleași persoane participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul întreprinderilor; ... 2. în sensul art. 291^4 și al anexei nr. 4 înseamnă o persoană care se află în legătură cu altă persoană în cel puțin unul dintre următoarele moduri:(i) o persoană participă la gestionarea unei alte persoane prin faptul că se află în poziția de a exercita o influență semnificativă asupra celeilalte persoane; ... (ii) o persoană participă la controlul asupra unei alte persoane printr-o participație care depășește 25% din drepturile de vot; ... (iii) o persoană participă la capitalul unei alte persoane printr-un drept de proprietate care, direct sau indirect, depășește 25% din capital; ... (iv) o persoană are dreptul să primească 25% sau mai mult din profitul unei alte persoane; ... Dacă mai multe persoane participă, astfel cum este prevăzut la subpct. (i)-(iv), la gestionarea, controlul, capitalul sau profitul aceleiași persoane, toate persoanele în cauză sunt considerate întreprinderi asociate.Dacă aceleași persoane participă, astfel cum este prevăzut la subpct. (i)-(iv), la gestionarea, controlul, capitalul sau profitul mai multor persoane, toate persoanele în cauză sunt considerate întreprinderi asociate.În sensul prezentei litere, o persoană care acționează împreună cu o altă persoană în ceea ce privește drepturile de vot sau în ceea ce privește proprietatea asupra capitalului unei entități este considerată deținătoare a unei participații la toate drepturile de vot sau la proprietatea asupra capitalului entității respective care sunt deținute de cealaltă persoană.În cazul participațiilor indirecte, îndeplinirea cerințelor de la subpct. (iii) se stabilește prin înmulțirea ratelor de participație pe nivelurile succesive. Se consideră că o persoană care deține mai mult de 50% din drepturile de vot deține 100% din drepturile de vot.O persoană fizică, soțul său/soția sa și descendenții sau ascendenții direcți sunt considerați o singură persoană; ... (la 01-07-2020, Litera p) din Articolul 286 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul X a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA nr. 5 din 28 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 31 ianuarie 2020 ) ... r) prețurile de transfer - prețurile la care o întreprindere transferă bunuri corporale și necorporale sau oferă servicii întreprinderilor asociate, iar "stabilirea prețurilor de transfer" se interpretează în consecință; (la 01-01-2017, Articolul 286 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul X a fost completat de Punctul 19, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 06 decembrie 2016 ) ... s) tranzacție transfrontalieră:1. în sensul lit. n) - o tranzacție sau o serie de tranzacții în care:(i) nu toate părțile la tranzacție sau la seria de tranzacții au rezidența fiscală în statul membru care emite, modifică sau reînnoiește decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră; ... (ii) oricare dintre părțile la tranzacție sau la seria de tranzacții are în același timp rezidența fiscală în mai mult de o jurisdicție; ... (iii) una dintre părțile la tranzacție sau la seria de tranzacții își desfășoară activitatea într-o altă jurisdicție prin intermediul unui sediu permanent și tranzacția sau seria de tranzacții constituie o parte sau totalitatea activității la sediul permanent. O tranzacție sau o serie de tranzacții transfrontaliere include, de asemenea, măsurile luate de către o persoană în ceea ce privește activitățile comerciale din altă jurisdicție pe care persoana respectivă le desfășoară prin intermediul unui sediu permanent; sau ... (iv) tranzacțiile sau seriile de tranzacții respective au un impact transfrontalier; ... ... 2. în sensul lit. o)-r) - o tranzacție sau o serie de tranzacții care implică întreprinderi asociate care nu își au toate rezidența fiscală pe teritoriul aferent unei singure jurisdicții sau o tranzacție sau o serie de tranzacții care au un impact transfrontalier; ... (la 01-01-2017, Articolul 286 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul X a fost completat de Punctul 19, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 06 decembrie 2016 ) ... ș) întreprindere - în sensul lit. o)-s), orice formă de desfășurare a unei activități comerciale. (la 01-01-2017, Articolul 286 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul X a fost completat de Punctul 19, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 06 decembrie 2016 ) ... t) aranjament transfrontalier - un aranjament care implică fie mai mult de un stat membru, fie un stat membru și o țară terță, dacă este îndeplinită cel puțin una din următoarele condiții:1. nu toți participanții la aranjament sunt rezidenți în scopuri fiscale în aceeași jurisdicție; ... 2. unul sau mai mulți participanți la aranjament au în același timp rezidența fiscală în mai mult de o jurisdicție; ... 3. unul sau mai mulți participanți la aranjament desfășoară o activitate economică în altă jurisdicție prin intermediul unui sediu permanent situat în jurisdicția respectivă, iar aranjamentul constituie totalitatea sau o parte a activității acelui sediu permanent; ... 4. unul sau mai mulți participanți la
Valorile și formulările aparțin documentului citat.