Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Capitolul 3.7. Educație și competențe

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
3.001,3 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

planuri anuale de acțiune pentru recuperarea și consolidarea veniturilor bugetare, subsumate obiectivelor Strategiei ANAF 2021-2024. Astfel, în 2022 a fost implementat Planul operațional privind consolidarea administrării veniturilor bugetare, care a continuat inițiativele anterioare și este structurat pe 5 obiective principale. Dintre cele mai importante măsuri operaționale adoptate în 2022, distinct pe cele 5 obiective, amintim: Obiectivul 1: Dezvoltarea serviciilor pentru contribuabili și consolidarea relației de parteneriat  introducerea serviciului chat pe portalul ANAF;  extinderea gamei de servicii oferite în sistem self-service (prin IVR);  extinderea posibilității de transmitere a solicitărilor contribuabililor pentru toate structurile administrației fiscale care desfășoară activități cu contribuabilii. Obiectivul 2: Soluții digitale integrate

În 2022 au fost înregistrate progrese semnificative privind implementarea următoarelor proiecte:
 Fișierul Standard de Control Fiscal (SAF-T), operațional de la 1 ianuarie 2022;
 proiectul e-Factura, operațional din noiembrie 2021. În 2022 au fost adoptate măsuri pentru
  combaterea evaziunii fiscale în domeniul produselor cu risc fiscal ridicat și o mai bună
  urmărire a utilizării voucherelor de vacanță;
   proiectul Creșterea capacității administrative a MF și a instituțiilor subordonate în vederea
    îmbunătățirii interacțiunii cu cetățenii și cu mediul de afaceri pentru obținerea de servicii
    electronice extinse prin portalul ANAF.
Obiectivul 3 : Creșterea conformării voluntare
 continuarea simplificării și digitalizării formularelor (54 formulare digitalizate);
 elaborarea Strategiei de creștere a conformării voluntare în domeniul impozitului pe
  veniturile persoanelor fizice în România, 2023-2025. În 2022 au fost derulate 3 proiecte pilot

privind veniturile realizate de contribuabili persoane fizice din cedarea folosinței bunurilor, din meditații/ activități educaționale, din prestarea unor activități de înfrumusețare/ întreținere. În cadrul proiectelor s-au realizat ghiduri privind declararea și plata impozitului pe venit din cele trei surse, campanii de scrisori și informare publică, precum și analize complexe a datelor, care vor fi utilizate în acțiunile viitoare.  derularea de campanii de conștientizare privind serviciile oferite pentru facilitarea îndeplinirii obligațiilor fiscale. Obiectivul 4 : Intensificarea acțiunilor privind combaterea evaziunii fiscale  rafinarea modelelor existente de calcul al decalajelor fiscale (modelul RA-GAP);  creșterea numărului de inspecții fiscale cu 5%;  implementarea SAF-T și realizarea primei raportări SAF-T pentru marii contribuabili;  instituirea și operaționalizarea RO e-Transport – sistemul național de monitorizare a

transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat;  publicarea periodică de comunicate de presă pentru mediatizarea acțiunilor de combatere a evaziunii fiscale și a rezultatelor structurii antifraudă;  asigurarea interoperabilității cu partenerii instituționali (prin încheierea de noi protocoale de colaborare între ANAF și diverse autorități/instituții). Obiectivul 5 : Managementul resurselor umane  implementarea Planului anual de formare profesională a personalului din cadrul ANAF;  realizarea de sesiuni de instruire pentru formatorii ANAF, în scopul creșterii conștientizării 19

ROMÂNIA - PNR 2023

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

d0997b5e6c327a877de59319fe1dd6cada0828e307a582b945cd2de412ba689f