Raport asupra stării sistemului național de învățământ 2008

Analiza principalelor tendinţe privind evoluţia sistemului de învăţământ este realizată pe baza unui set de 32 de indicatori de bază care fac parte din Sistemul Naţional de Indicatori pentru Educaţie (SNIE)1 elaborat în cadrul Programului pentru Învăţământul Rural, program co-finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României. SNIE este compatibil cu sistemele internaţionale de indicatori, în primul rând cu Sistemul Statistic European (SSE), construit de Eurostat (Oficiul de Statistică al Comunităţilor Europene), precum şi cu alte sisteme internaţionale şi europene (OECD, UNESCO, Banca Mondială). De asemenea, SNIE include şi o parte dintre indicatorii care urmăresc îndeplinirea obiectivelor comune europene, definite prin Procesul Lisabona. Acest sistem de indicatori a fost introdus în 2005 şi a fost utilizat în rapoartele prezentate de MEC în anii 2005, 2006 şi 2007 în faţa Parlamentului României. Pentru continuitate şi comparabilitate, vom folosi acelaşi sistem de indicatori care include următoarele dimensiuni:

• - cheltuielile pentru educaţie;
• - resursele umane ale sistemului de educaţie;
• - participarea la educaţie;
• - eficienţa internă a sistemului de învăţământ;
• - rezultatele elevilor;
• - rezultatele educaţiei pe piaţa muncii.

Prezentul raport analizează domeniile menţionate pe baza indicatorilor specifici. La începutul raportului este prezentată lista completă a celor 32 de indicatori de bază cuprinşi în SNIE. În continuare, se analizează în detaliu situaţia fiecărui indicator, se realizează comparaţii şi se prezintă tendinţele şi problemele specifice. Evaluarea diferitelor dimensiuni ale sistemului de educaţie a permis identificarea unor tendinţe pozitive, dintre care menţionăm:

• - creşterea ponderii cheltuielilor pentru educaţie ca % din PIB;
• - ameliorarea, în continuare, a calităţii resurselor umane ale educaţiei prin reducerea deficitului de personal didactic calificat,

în special în cazul învăţământului profesional şi, în mod deosebit, în mediul rural;

• - creşterea ratei de participare la toate nivelurile de educaţie şi, în special, în învăţământul liceal şi superior;
• - creşterea speranţei de viaţă şcolară care ajunge la nivelul anului 2007 la 14 ani.

Concomitent cu tendinţele pozitive menţionate, se menţin însă o serie de aspecte negative, atât cu referire la eficienţa internă a sistemului de educaţie (creşterea ratei de abandon şcolar la toate nivelurile învăţământului preuniversitar), cât mai ales cu privire la rezultatele obţinute de elevi la evaluările naţionale (testări şi examene finale) şi internaţionale. O altă tendinţă negativă vizează menţinerea (în unele cazuri chiar accentuarea) discrepanţelor dintre mediul urban şi rural, în defavoarea zonelor rurale, atât în ceea ce priveşte participarea la educaţie (la toate nivelurile de învăţământ, cu excepţia învăţământului profesional), cât şi rezultatele elevilor la evaluările naţionale (de la sfârşitul claselor a IV-a şi a VIII-a) şi internaţionale.

În acest fel, datele prezentate sunt în acelaşi timp descriptive şi analitice: ele prezintă starea de fapt a sistemului de învăţământ din România şi susţin interpretări şi analize din perspectiva politicilor educaţionale la nivelul UE. 1 40Vezi Sistemul naţional de indicatori pentru educaţie. Manual de utilizare. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Proiectul pentru învăţământul rural, Bucureşti, 2005.