Document colectat · Execuția bugetului general consolidat
Notă privind execuția bugetului general consolidat - iunie 2024
- Instituția sau publicația sursă
- Execuția bugetului general consolidat
- Data preluării
- 27.09.2026 02:40
- Dimensiunea materialului
- 432,5 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
execuția bugetului general consolidat
30 IUNIE 2024
Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2024
s-a încheiat cu un deficit de 63,67 mld lei, respectiv 3,60% din PIB față
de deficitul de 37,21 mld lei, respectiv 2,32% din PIB aferent celor șase
luni ale anului 2023. (Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2).
I. VENITURILE BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT
Veniturile totale au însumat 275,50 mld lei în prima jumătate a anului
2024, înregistrând o creștere de 13,5% (an/an), susținută de încasările din
venituri curente - contribuții de asigurări, TVA, impozit pe salarii,
impozit pe profit și venituri nefiscale.
Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 24,92 mld lei,
consemnând o dinamică pozitivă de 20,4% (an/an). Veniturile din impozitul
pe salarii au înregistrat un avans de 20,3%, peste evoluția fondului de
salarii din economie (17,5%[1]), evoluția acestei categorii de încasări
fiind influențată de modificarea reglementărilor privind facilitățile
fiscale acordate salariaților din sectorul construcții, agricol, industria
alimentară și a activităților de creare de programe pentru calculator
(O.U.G. nr. 93/2023[2] și Legea nr. 296/2023[3]), precum și majorarea
salariului minim brut pe țară garantat în plată (H.G. nr. 900/2023).
Totodată, evoluții pozitive au fost înregistrate și în cazul încasărilor
din impozitul pe veniturile din pensii (58,2%[4]) și aferente declarației
unice (13,0%). Pe de altă parte, deși în ameliorare, dinamica încasărilor
din impozitul pe dividende rămâne în teritoriul negativ (-11,5%), pe
fondul efectului de bază ridicat din ian. 2023 (creșterea semnificativă a
dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare
întocmite în cursul anului 2022, cu reținerea cotei de impozit de 5%).
[pic]
Sursa: MF, INS, calcule proprii
Fig.1 Impozitul pe venit
Contribuțiile de asigurări au înregistrat 92,75 mld lei, în creștere cu
20,8% (an/an), peste evoluția fondului de salarii din economie. Evoluția
acestor încasări a fost influențată pozitiv de modificarea reglementărilor
privind facilitățile fiscale acordate salariaților din sectorul
construcții, agricol, industria alimentară și a activităților de creare de
programe pentru calculator și plata CASS pentru tichete de masă și vouchere
de vacanță (Legea nr. 296/2023), majorarea salariului minim brut pe țară
garantat în plată (H.G. nr. 900/2023) și majorarea salariului minim brut pe
țară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria
alimentară (O.U.G. nr. 93/2023), iar negativ de restituirea sumelor
reținute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de
-0,14 miliarde lei, conform O.U.G. nr. 4/2023).
[pic]
Sursa: MF, INS, calcule proprii
Fig.2. Contribuții de asigurări
Încasările din impozitul pe profit au însumat 15,54 mld lei, consemnând o
creștere de 22,0% (an/an), susținută de avansul veniturilor din impozitul
pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agenții
economici și impozitul pe profit de la bănci comerciale, atenuată însă ușor
de redirecționarea din impozitul pe profit a sumei pentru efectuarea de
sponsorizări și/sau acte de mecenat, conform Legii nr. 322/2021 (-0,4 mld
lei).
Încasările nete din TVA[5] au înregistrat 57,10 mld lei, în creștere cu
17,3% (an/an). De asemenea, valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu
3,9% față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (14,96
mld. lei în ian-iun 2024, comparativ cu 14,40 mld lei în ian-iun 2023).
Evoluția încasărilor din taxa pe valoare adăugată a fost susținută și de
modificările fiscale aduse prin Legea nr.296/2023, precum creșterea cotei
de TVA pentru alimente cu zahăr adăugat (peste 10g/100g produs), pentru
dreptul de utilizare a facilităților sportive, transportul de persoane în
scop turistic, pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale,
livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice,
pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență.
[pic]
Sursa: MF, INS, calcule proprii
Fig.3 Încasările din taxa pe valoarea adăugată
Veniturile din accize au însumat 19,63 mld lei, înregistrând o creștere de
10,8%, susținută de sporul încasărilor din accizele pentru produsele
energetice (+20,2%), în contextul unei evoluții pozitive a consumului de
carburanți. Totodată, dinamica încasărilor din accizele pentru produsele
din tutun și-a atenuat declinul (-1,8%), pe fondul avansului pozitiv
semnificativ din perioada mai-iun. a.c. Evoluția lunară a încasărilor din
accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de
politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor
accizabile.
[pic]
Sursa: MF, INS, calcule proprii
Fig.4 Încasările din accize
Veniturile nefiscale au însumat 26,64 mld lei, înregistrând un avans de
19,5% (an/an), susținut de încasările din dividende.
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și
donații au totalizat 19,15 mld lei, în scădere cu 11,7% (an/an).
II. CHELTUIELILE bugetului general consolidat
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 339,17 mld lei au
crescut în termeni nominali cu 21,2% comparativ cu aceeași perioadă a
anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut,
cheltuielile pe primele șase luni ale anului 2024 au înregistrat o creștere
cu 1,8 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2023, de la
17,4% din PIB la 19,2% din PIB.
Cheltuielile de personal au însumat 77,65 mld lei, în creștere cu 23,1%
comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în
PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4,4% din PIB, cu 0,5
puncte procentuale mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent,
ținând cont de creșterile salariale acordate în anul 2023.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost de 45,07 mld lei, în creștere
cu 24,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. O creștere se
reflectă la bugetele locale, respectiv 17,8% comparativ cu aceeași perioadă
a anului precedent, precum și la bugetul Fondului național unic de
asigurări sociale de sănătate de 27,0% pentru decontarea medicamentelor cu
și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele
naționale de sănătate.
Cheltuielile cu dobânzile au fost de 17,61 mld lei, cu 1,66 mld lei mai
mari față de aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu asistența socială au fost de 109,76 mld lei în creștere cu
12,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția
cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de
majorarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8% a punctului de pensie, respectiv
de la 1.785 lei la 2.032 lei, a îndemnizației sociale pentru pensionari
(pensia minimă) de la 1.125 lei la 1.281 lei, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul
public de pensii.
Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile
suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente
consumului de energie electrică și gaze naturale, respectiv pe cele șase
luni ale anului 2024, au fost în sumă de 1,93 mld lei.
Cheltuielile cu subvențiile au fost de 9,06 mld lei, în principal, această
sumă reprezintă subvenții pentru transportul de călători, pentru
sprijinirea producătorilor agricoli, precum și
pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze
naturale al consumatorilor noncasnici (935,41 mil lei) care reprezintă
10,32% din total subvenții.
Alte cheltuieli au fost de 8,66 mld lei, reprezentând în principal, burse
pentru elevi și studenți, susținerea cultelor, despăgubiri civile, sume
aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților potrivit Legii nr.165/2013 şi a Legii
nr.164/2014.
Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe
nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente
agriculturii) au fost de 24,48 mld lei.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum
și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și
externe, au fost în valoare de 46,27 mld lei, în creștere cu 41,07%
comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când au fost în valoare
de 32,80 mld lei.
[pic]
Sursa: MF Fig. 5 Structura cheltuielilor de investiții
[pic]
[pic]
[pic]
-----------------------
[1] Evoluția fondului de salarii din economie reflectă dinamicile
câștigului salarial mediu brut (16,5%) și a efectivului de salariați
(0,08%) înregistrate în dec23-mai24 comparativ cu dec22-mai23.
[2] O.U.G. nr. 93/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe
țară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria
alimentară
[3] Legea nr. 296 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea
sustenabilității financiare a României pe termen lung
[4] include majorarea punctului de pensie cu 13,8% (de la 1785 lei la 2032
lei) începând cu 1 ianuarie 2024.
[5] Veniturile nete din TVA reprezintă diferența dintre TVA colectată sau
brută și restituirile de TVA.
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
103ebb5c7289cc89ef30282ad26c898a1d6af2c66b52b5599e12cc7badb9326c