Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport anual ANRE 2022
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:53
- Dimensiunea materialului
- 12.742,6 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Raport anual privind activitatea ANRE 2022
8. Ordinul nr. 104 din 03.08.2022 pentru modificarea și completarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum și de producere aparținând prosumatorilor, aprobate prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 19/2022 Scopul reglementării se referă la corelarea cu dispozițiile referitoare la racordarea la rețelele electrice de interes public a prosumatorilor care accesează programe de finanțare privind instalarea de centrale electrice pentru producerea de energie electrică, prevăzute în Ghidul de finanțare. Astfel, prosumatorii pentru racordarea cărora se aplică prevederile Procedurii și care se încadrează în categoriile de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale și instituții publice care se racordează la rețeaua de joasă tensiune, pot beneficia de rambursarea contravalorii efective a lucrărilor de proiectare și de execuție ale branșamentelor, conform dispozițiilor Legii.
9. Ordinul nr. 105 din 03.08.2022 pentru aprobarea contractelor-cadru de racordare la rețelele electrice de interes public Scopul elaborării ordinului a fost acela de armonizare cu prevederile cadrului de reglementare ANRE, care a pus în aplicare dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 143 din 28 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, precum și pentru modificarea unor acte normative, și anume cu prevederile Ordinelor ANRE nr. 17/2022, nr. 18/2022, nr. 19/2022 și nr. 81/2022.
10. Ordinul nr. 132 din 19.10.2022 privind aprobarea Contractului-cadru pentru prestarea serviciului de transport al energiei electrice și a serviciului de sistem Ordinul are rolul de a revizui actul normativ în vigoare referitor la contractul-cadru pentru prestarea serviciului de transport al energiei electrice și al serviciului de sistem, în sensul armonizării cu prevederile dispozițiilor legislației europene și ale reglementărilor ANRE, și anume cu prevederile:
- • Directivei (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019
privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE (reformare);
- • Regulamentului (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie
2019 privind piața internă de energie electrică (reformare);
- • Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările
ulterioare;
- • Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice,
aprobată prin Ordinul ANRE nr. 171/2019, cu modificările și completările ulterioare;
- • Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de sistem, aprobată prin Ordinul
ANRE nr. 45/2017, cu modificările și completările ulterioare;
- • Metodologiei privind stabilirea obligațiilor de plată a energiei electrice reactive și a prețului
reglementat pentru energia electrică reactivă, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 33/2014, cu modificările și completările ulterioare.
11. Ordinul nr. 133 din 19.10.2022 pentru modificarea și completarea unor ordine ale președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din domeniul racordării utilizatorilor la rețeaua electrică de interes public
21
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
79723d03407db772738b0013b2ad0af2b63da32cc1848b32badda8fb6204173a