Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
6.113,4 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

ANALIZA DE IMAGINE A CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

În prezentul studiu ne propunem să analizăm articolele apărute în presa scrisă care fac referire la domeniul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), cele care relevă aspecte care includ criteriile de discriminare dar şi cele referitoare la activitatea instituţiei, în domeniul sancţionării şi cel al prevenirii faptelor de discriminare. O sursă importantă care stă la baza prezentei analize o constituie şi monitorizarea cantitativă a autosesizărilor Colegiului Director şi a petiţiilor primite pe adresa instituţiei.

Analiza are ca scop, identificarea imaginii CNCD aşa cum reiese din analiza articolelor monitorizate, a gradului de notorietate a acesteia, a subiectelor clasificate pe criterii de discriminare şi a gradului de interes obţinut din partea presei scrise faţă de domeniul de activitate al CNCD. Aceste elemente vor fi corelate cu obiectul petiţiilor primite şi al autosesizărilor Colegiului Director. Definirea şi interpretarea acestor elemente vor reprezenta fundamentul elaborării unui plan anual de acţiuni al CNCD, în vederea eficientizării acţiunilor de prevenire şi asigurării egalităţii de şanse.

Perioada de monitorizare: ianuarie - decembrie 2006

Publicaţii monitorizate: 20 – România Liberă, Evenimentul Zilei, Adevărul, 7 Plus, Ziarul, Cronica Română, Jurnalul Naţional, Libertatea, Ziua, Cotidianul, Gardianul, Curentul, Atac, Averea, Gândul, Gazeta Sporturilor, Pro Sport, Ultima Oră, Azi, Curierul Naţional.

        Grila de analiză:
1. Au fost cuantificate toate apariţiile criteriilor de discriminare prevăzute în legislaţia în vigoare din
România.
2.                                                A fost luată în considerare frecvenţa articolelor ce
                                                                                                                                                                              

conţin relatări despre activitatea instituţiei şi a preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. 3. Modul în care a fost reflectată activitatea CNCD în presă, în perioada menţionată. 4. Repartizarea criteriilor de discriminare cu cele mai multe apariţii în presă în anul 2006. Analiza de conţinut a articolelor identificate a fost realizată utilizându-se o serie de parametri:

  • - frecvenţa apariţiilor;
  • - tipul evenimentelor prezentate;
  • - frecvenţa de apariţie a unei tematici şi a criteriilor de discriminare;
  • - frecvenţa prezentării articolelor identificate ca fiind pozitive, neutre, negative.

Categorii de articole: pozitive, neutre şi negative

a) au fost evaluate ca fiind articole pozitive acele articole care redau fapte pozitive, realizări, care au în conţinut aprecieri pozitive; b) articole neutre - articolele conţin informaţii netendenţioase; c) articole negative - cele care au în conţinut remarci critice, care subliniază neajunsuri, eşecuri, conflicte, aluzii tendenţioase. Categoriile urmărite în procesul de prelucrare a datelor au fost următoarele: criteriile de discriminare prezente în legislaţia românească, activitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, imaginea Preşedintelui, evenimentele corelate cu activitatea Consiliului prezente în presă. De asemenea, a fost urmărit modul de prezentare şi redactare a evenimentelor şi informaţiilor de către presă.

                                                                                                                              urmărite în realizarea acestui studiu au fost următoarele:

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

5dcce09b6d8928af5472824df0a49f7f8b7dd0ee72b44354f4c3fa02b8a5b018