Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
6.113,4 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

                                                       ˆ
                       “Protectie
                              , efectiva a drepturilor omului”
38
          Următoarele instituţii olandeze au fost            şi a clarificat poziţia Consiliului Naţional pentru
implicate în derularea activităţilor din proiect:            Combaterea Discriminării precum şi statutul actelor
    Ÿ Ministerul Justiţiei specializat în legislaţie         iniţiate de această instituţie. În conformitate cu
şi politici publice privind anti-discriminarea;              prevederile noii reglementări, Consiliul este
    Ÿ Ministerul Sănătăţii şi Sportului specializat în       autoritatea de stat în domeniul antidiscriminării,
          problematica discriminării grupului LGBT           având un statut de instituţie autonomă plasată sub
          (discriminarea pe criteriul orientării sexuale);   control parlamentar. De asemenea, Consiliul este
    Ÿ Ministerul Afacerilor Sociale şi Angajării             garantul respectării şi aplicării principiului
          specializat în problematica egalităţii de          nediscriminării.
          şanse şi protecţie socială;                                 Prin adoptarea Legii nr. 324/2006 pentru
    Ÿ Biroul Naţional împotriva Discriminării                modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
          Rasiale (LBR) specializat în prevenirea            nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea
          discriminării rasiale;                             tuturor formelor de discriminare, legislaţia naţională
    Ÿ C o m i s i a p e n t r u Tr a t a m e n t E g a l     în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării a
          specializată în elaborarea de standarde            fost armonizată cu prevederile acquis-ului
          nediscriminatorii                                  comunitar relevant, îndeplinindu-se totodată
    Ÿ Serviciul Guvernamental de Informare/Biroul            cerinţele exprimate în rapoartele de ţară cu privire la
          pentru Informarea Publicului şi de                 independenţa CNCD, consolidarea capacităţii sale
          Comunicare specializat în problematica             instituţionale, sarcina probei în cazurile de
          comunicării la nivel guvernamental;                discriminare precum şi recunoaşterea liberului
    Ÿ Institutul Olandez pentru Ocrotire şi                  acces la justiţie în astfel de cazuri.
          Sănătate (NIZW) specializat în creare de
          politici publice şi de adoptarea de                Ü        Dezvoltarea capacităţii instituţionale
          standarde în domeniul ocrotirii şi sănătăţii;               Sesiunile de pregătire a personalului cu
    Ÿ Agenţia de Cooperare Internaţională a                  privire la cultura organizaţională, comunicarea
          Asociaţiilor Municipalităţilor (VNG)               internă dar şi dezvoltarea organizaţiei au avut un
          specializată în întărirea guvernării               impact important, fiind urmat de diverse acţiuni
          democratice la nivel local.                        susţinute sau întreprinse de angajaţii CNCD, în
                                                             special în ceea ce priveşte rolul de prevenire al
                                                             instituţiei.
                 Evaluare generală                                    În baza noilor       reglementări legale,
                                                             numărul membrilor Colegiului director a crescut
        P r o i e c t u l d e Tw i n n i n g P H A R E       de la 7 la 9 iar procedura de numire a acestora s-a
RO03/IB/SO/05 a adus o contribuţie importantă la             schimbat în întregime. Dacă înainte Colegiu
capacitatea Consiliului Naţional pentru                      director, în calitate de organ decizional al
Combaterea Discriminării de a gestiona într-un               Consiliului era numit de Primul-ministru, în
mod mai profesional problematica discriminării şi            prezent el este numit de Parlament, candidaţii
de a coopera mai eficient cu partenerii relevanţi în         fiind audiaţi de Birourile Permanente ale celor
activitatea de promovare a diversităţii şi                   două camere ale Parlamentului României. De
nediscriminării. Cele mai importante şi iminente             asemenea, statutul şi rolul instituţiei s-a
rezultate au fost:                                           consolidat, CNCD fiind în prezent o instituţie
                                                             autonomă sub control parlamentar.
Ü        Adoptarea noii legi de prevenire şi
combatere a tuturor formelor de discriminare                 Ü       Îmbunătăţirea colaborării cu actorii
         Activităţile ce au vizat îmbunătăţirea              importanţi/cheie
legislaţiei naţionale în acest domeniu au fost                       S-a observat o îmbunătăţire în ceea ce
implementate eficient de către experţii olandezi în          priveşte cooperarea cu autorităţile şi instituţiile
colaborare cu persoanele responsabile din cadrul             publice şi alţi actori importanţi care au un rol decisiv
CNCD. Recomandările formulate de acest grup de               în combaterea discriminării. De asemenea, ca
lucru au fost încorporate în proiectul de lege, astfel       urmare a organizării de mese rotunde la nivel
încât Legea nr. 324/2006 pentru modificarea şi               regional s-au îmbunătăţit relaţiile cu diferite
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000               ministere şi instituţii, iar sesiunile training în
privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor          domeniile legislaţie şi procedurilor legale au condus
de discriminare a fost adoptată de Parlamentul               la o cooperare mai bună şi eficientă cu magistraţii.
României la data de 14 iulie 2006, intrând în vigoare                Totodată, au fost încheiate o serie de
la data de 25 iulie a aceluiaşi an.                          parteneriate productive cu câteva ONG-uri. Cele
         Noua lege a extins criteriile de discriminare       cinci sesiuni de training cu privire la mecanismele

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

5dcce09b6d8928af5472824df0a49f7f8b7dd0ee72b44354f4c3fa02b8a5b018