Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
39.945,8 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

         În ceea ce priveşte analiza domeniilor de    petiţii şi minimă de 22 de petiţii).
discriminare prezente în petiţiile provenite din
mediul urban şi cel rural, se observă faptul că                Dintr-o altă perspectivă, se poate analiza
distribuţia acestora în totalul petiţiilor este       distribuţia petiţiilor în funcţie de judeţe. Această
asemănătoare pentru cele două medii astfel:           perspectivă este utilă pentru direcţionarea
         În mediul rural cele mai multe petiţii       activităţii de prevenire desfăşurată de Consiliul
privesc domeniul accesului la serviciile publice,     Naţional pentru Combaterea Discriminării ţinând
urmând domeniul economic, dreptul la demnitate        cont, pe de o parte, de identificarea judeţelor
personală, accesul la locurile publice, libera        sensibile faţă de discriminare, iar pe de altă parte,
alegere a domiciliului şi accesul la educaţie. În     a judeţelor de unde provin mai puţine petiţii.
cazul petiţiilor provenite din mediul rural, se                Astfel, pentru mediul rural, se observă că
constată că domeniile de discriminare se află între   în partea de Nord-Est a ţării, zona Moldova (Iaşi,
limita maximă de petiţii 27 (acces la servicii        Suceava, Botoşani, Vaslui, Bacău, Neamţ) sunt
publice) şi limita minimă de 4, corespondentă         repartizate cele mai multe petiţii (22 de petiţii).
accesului la educaţie. Totuşi, se poate observa o     Următoarea zonă ca număr de petiţii este zona de
repartizare relativ omogenă a domeniilor în           Sud a ţării (Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov,
totalul petiţiilor pentru acest domeniu.              Teleorman, Prahova) cu 11 petiţii. Urmează la
         În mediu urban, se constată că               egalitate, cu câte 8 petiţii zonele de Sud-Vest
majoritatea petiţiilor privesc domeniul               (Gorj, Olt, Mehedinţi,Vâlcea,Dolj); cea de
economic, apoi accesul la serviciile publice,         Centru ( Mureş, Alba, Sibiu) şi cea de Nord-Vest
dreptul la demnitate personală, acces în locuri       (Maramureş, Bihor, Bistriţa Năsăud). Cele mai
publice, acces la educaţie. Totuşi, de remarcat       puţine petiţii din mediul rural au fost primite din
este faptul că faţă de mediul rural când petiţiile    zonele de Vest (Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-
vizau patru domenii, pentru mediul urban apare        Severin) de unde au fost trimise către CNCD 6
în plus un domeniu auxiliar, privind alte domenii.    petiţii, şi zona de Sud-Est (Vrancea, Buzău,
În cazul mediului urban, distribuţia petiţiilor se    Tulcea) de unde s-au trimis doar 3 petiţii.
realizează neomogen în comparaţie cu mediul                    Pentru a deţine o imagine de ansamblu
rural, existând limite mai mari (maximă de 426 de     asupra judeţelor din care provin petiţiile

45

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

b6084ed695f7fb25d92db8d82c63ac9996e382a40a4d72348b0e36106f6ac013