Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
39.945,8 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

          Criteriul care înregistrează cele mai           la vârsta de pensionare care consideră modul de
multe petiţii în cursul anului 2007 este cel al           calcul al pensiei, ca fiind discriminatoriu precum
categoriei sociale. Obiectul acestor petiţii face         şi cele provenind de la persoane care sunt chiriaşi
referire la posibilele fapte de discriminare cu care      RAAPPS şi care semnalează unele discriminări
se confruntă anumite grupuri de persoane, din             ale acestei instituţii în raport cu ei. În cadrul
diverse paliere ale societăţii precum angajaţii,          acestui criteriu se regăsesc petenţii care deţin
persoanele care lucrează în baza unui contract de         calitatea de revoluţionar şi care consideră ca fiind
muncă. În cadrul acestei categorii se disting             discriminatorie modalitatea de preschimbare a
posibilele fapte de discriminare din sistemul             acestor certificate. Numărul de petiţii primite în
judecătoresc (care se raportează la procurori,            anul 2007 (514 petiţii) pentru acest criteriu de
judecători, avocaţi, personal auxiliar al                 discriminare poate fi explicat prin conştientizarea
instanţelor de judecată, asistenţi juridici), din         în mediul public a faptului că CNCD are
sistemul de învăţământ (raportate la cadrele              competenţe de constatare şi de sancţionare a
didactice) sau cel medical (raportate la medici,          cazurilor de discriminare din domeniul angajării
asistenţi medicali, rezidenţi). De asemenea, se           în muncă şi al exercitării unei profesii dar şi în
disting petiţii care prezintă posibile fapte de           domenii care ţin de accesul liber la servicii
discriminare cu care se confruntă categoria               publice, administrative, juridice sau de orice altă
socială a poliţiştilor, a funcţionarilor publici, a       natură.
membrilor de sindicate, a angajaţilor din mediul                   Alăturat, reprezentăm grafic domeniile
privat. Totodată, în criteriul categoriei sociale         în care au fost prezentate fapte de discriminare
sunt incluse petiţiile primite de la persoane aflate      pentru criteriul categoriei sociale.
                             Distribuţia criteriului categorie socială pe domenii
         Majoritatea petiţiilor reprezentate de           considerate de petenţi ca fiind discriminatorii în
categoria socială reflectă posibile fapte de              domeniu exercitării profesiei. Alte aspecte
discriminare în domeniul egalităţii în activitatea        sesizate în petiţii au fost şi cele legate de
economică, al accesului liber la angajare şi de           imposibilitatea promovării profesionale, situaţii
exercitare a profesiei (72,8%). Mai precis,               de încetare a contractului de muncă în mod
Consiliul Naţional pentru Combaterea                      nelegitim, discriminări în organizarea
Discriminării este sesizat cu privire la existenţa        concursurilor de angajare. Egalitatea în domeniul
unor inechităţi referitoare la atribuirea unor            accesului la serviciile publice administrative,
sporuri salariale sau chiar a unor diferenţieri           juridice, de sănătate sau de orice altă natură este
salariale injuste. De asemenea, sunt prezentate şi        considerată a fi încălcată în 19,9% din cazurile
aspecte ale unor acte normative (hotărâri, ordine,        semnalate de petiţiile care vizează în principal
legi sau ordonanţe) care conţin prevederi                 criteriul de discriminare categorie socială. În

38

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

b6084ed695f7fb25d92db8d82c63ac9996e382a40a4d72348b0e36106f6ac013