Document colectat · Legea învățământului preuniversitar 198/2023
Legea învățământului preuniversitar 198/2023
- Instituția sau publicația sursă
- Legea învățământului preuniversitar 198/2023
- Data preluării
- 26.09.2026 19:34
- Dimensiunea materialului
- 2.181,4 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Notă ... A se vedea ORDINUL nr. 7.874 din 20 decembrie 2024 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate din unitățile de învățământ preuniversitar particular, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 14 ianuarie 2025.Articolul 178(1) Organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor didactice auxiliare și administrative dintr-o unitate de învățământ de stat sunt coordonate de director. Consiliul de administrație al unității de învățământ aprobă comisiile de concurs și validează rezultatele concursului.(2) Angajarea, prin încheierea contractului individual de muncă, a personalului didactic auxiliar și administrativ în unitățile de învățământ de stat cu personalitate juridică se face de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație. În cazul unităților de învățământ particular, angajarea prin încheierea contractului individual de muncă a personalului didactic auxiliar și administrativ se face de către director, în baza hotărârii consiliului de administrație.(3) Înscrierea la concursul de ocupare a posturilor didactice auxiliare și administrative de la alin. (1) se poate realiza și în format online.Articolul 179(1) La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar și instituții din sistemul național de învățământ preuniversitar, se realizează anual evaluarea activității personalului didactic de predare și didactic auxiliar. Metodologia de evaluare se stabilește prin ordin al ministrului educației.(2) Rezultatele evaluării stau la baza hotărârii consiliului de administrație privind acordarea calificativului anual și a gradației de merit.(3) Evaluarea anuală a activității manageriale desfășurate de directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și a inspectorilor școlari din cadrul DJIP/DMBIP se realizează de către DJIP/DMBIP, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației. În cazul unităților de învățământ preuniversitar particular, activitatea managerială a directorilor este evaluată de către consiliul de administrație.(4) Evaluarea anuală a activității inspectorilor școlari din birourile județene/biroul Municipiului București ARACIIP se realizează de către directorul biroului teritorial, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.(5) Evaluarea anuală a activității manageriale desfășurate de personalul de conducere al DJIP/DMBIP se realizează de Ministerul Educației, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.(6) Evaluarea directorului biroului județean ARACIIP se realizează de ARACIIP, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.(7) Ministerul Educației dezvoltă Programul național de stimulare a excelenței didactice, finanțat din propriul buget, din care se premiază excelența didactică, respectiv profesorii cu rezultate excelente în practica didactică, profesorii care aplică practici inovative și cei care lucrează cu elevi în risc educațional și care demonstrează progres în învățarea acestora.(8) Metodologia pentru implementarea Programului național de stimulare a excelenței didactice se aprobă prin ordin al ministrului educației.Articolul 180(1) Consiliile de administrație ale unităților de învățământ pot propune modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice care au promovat examenul de licențiere în cariera didactică, au obținut nota/media de cel puțin 7 la un concurs național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în învățământul preuniversitar în ultimii 6 ani și dacă postul este vacant.(2) Cadrele didactice care beneficiază de prevederile alin. (1) au dreptul să participe la etape ale mobilității de personal didactic, potrivit metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social și aprobate prin ordin al ministrului educației.Capitolul VII Angajarea personalului didactic de predareArticolul 181(1) În unitățile de învățământ preuniversitar, precum și în cele asociate în consorțiile școlare/consorțiile de învățământ dual poate fi angajat personal didactic de predare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, pe durata de viabilitate a postului sau pentru o perioadă determinată de cel mult un an școlar, cu posibilitatea prelungirii contractului sau în regim de plata cu ora, în condițiile legii.(2) Constituirea posturilor didactice la nivelul unităților de învățământ și al consorțiilor școlare/consorțiilor de învățământ dual se face pe baza planurilor-cadru de învățământ și a normativelor privind formațiunile de studiu în vigoare.(3) Activitățile de laborator și instruire practică din învățământul liceal se pot desfășura pe grupe, pe baza normativelor în vigoare privind formațiunile de studiu.(4) Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învățământul preuniversitar de stat cu personal didactic de predare încadrat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau perioadă determinată se organizează potrivit dispozițiilor art. 177 alin. (1). Concursul constă în inspecție specială la clasă/probă practică și probă scrisă.(5) Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învățământul preuniversitar de stat cu personal încadrat în regim de plata cu ora, cu personal didactic de predare asociat sau pensionat se organizează la nivelul unităților de învățământ, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației, până la data de 15 noiembrie a fiecărui an.(6) Încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic, vacantarea posturilor didactice/catedrelor, ocuparea posturilor didactice/catedrelor, organizarea concursurilor pe posturi didactice/catedre și angajarea personalului didactic de predare se realizează conform metodologiei-cadru prevăzute la art. 177 alin. (1).(7) Consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește posturile didactice/catedrele disponibile pentru angajare pe perioadă nedeterminată sau determinată ori pe perioada viabilității postului didactic/catedrei și statutul acestora: vacante, rezervate și le comunică DJIP/DMBIP.(8) DJIP/DMBIP analizează și actualizează, în colaborare cu unitățile de învățământ, oferta de posturi didactice/catedre vacante/rezervate în vederea avizării.(9) Lista de posturi didactice/catedre se face publică prin afișare la DJIP/DMBIP și la unitățile de învățământ respective, precum și pe site-ul acestor instituții cu cel puțin 30 de zile înaintea declanșării procedurilor de selecție și angajare pe aceste posturi didactice/catedre.(10) Candidatul care solicită angajarea cu contract individual de muncă pe un post didactic/o catedră cu predare în altă limbă decât cea în care și-a făcut studiile susține, în fața unei comisii de specialitate, o probă de competențe lingvistice de specialitate pentru limba de predare.(11) Subiectele pentru proba scrisă la concursul național organizat de DJIP/DMBIP se stabilesc de Ministerul Educației, iar lucrările scrise se evaluează de comisii, pe specialități, în centre de evaluare stabilite de Ministerul Educației. Subiectele pentru concursurile organizate de unitățile de învățământ particulare se stabilesc de către acestea, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educației.(12) În învățământul preuniversitar de stat, validarea concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice se face de către consiliul de administrație al DJIP/DMBIP. Încheierea contractului individual de muncă se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de directorul general al DJIP/DMBIP.(13) Concursul național, prevăzut la alin. (11), va conține o probă de evaluare a competențelor digitale.Articolul 182În învățământul particular, validarea concursurilor se realizează de către conducerea unității de învățământ particular și se comunică, în scris, DJIP/DMBIP. Angajarea pe post se realizează de către conducerea unității de învățământ particular, în baza deciziei de repartizare emise de către conducerea unității de învățământ particular și avizate de către directorul general al DJIP/DMBIP.Articolul 183(1) Candidații care au promovat examenul de licențiere în învățământ, precum și personalul didactic de predare cu drept de practică în învățământul preuniversitar care au ocupat un post didactic/catedră vacant(ă) publicat(ă) pentru angajare pe perioadă nedeterminată, prin concurs național, organizat în condițiile metodologiei prevăzute la art. 177 alin. (1), devin titulari în învățământul preuniversitar. Pe baza deciziei de repartizare emise de DJIP/DMBIP, directorul unității de învățământ încheie cu aceștia contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată.(2) Absolvenții de liceu pedagogic cu specializarea „Pedagogia învățământul primar“ care, în urma promovării concursului național, îndeplinesc condițiile pentru a ocupa un post didactic pe perioadă nedeterminată pentru funcția didactică de învățător/învățătoare prevăzută la art. 165 alin. (1) lit. b), încheie cu directorul unității de învățământ un contract individual de muncă pe o perioadă determinată de 6 ani, o singură dată. În situația în care acești candidați finalizează cu diplomă un program de studii universitare de licență cu specializarea „Pedagogia învățământului primar“ și promovează examenul prevăzut la art. 174 alin. (1), în termen de 6 ani de la ocuparea postului didactic, consiliul de administrație hotărăște modificarea duratei contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, urmând să ocupe funcția didactică de profesor pentru învățământ primar.(3) Pentru candidații care nu au obținut licențierea în învățământ și au ocupat un post didactic vacant, prin concurs național, directorul unității de învățământ încheie cu aceștia contractul individual de muncă pe o perioadă determinată de cel mult un an școlar. În situația în care acești candidați promovează, în termen de 3 ani, de la ocuparea postului didactic/catedrei vacant(e) prin concurs național, examenul pentru licențierea în învățământ, consiliul de administrație hotărăște modificarea duratei contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată.(4) Candidații care au ocupat prin concurs național, în condițiile metodologiei, un post didactic/o catedră vacant(ă) publicat(ă) pentru angajare pe perioadă determinată sau un post didactic/o catedră rezervat(ă), pe baza deciziei de repartizare semnate de directorul general al DJIP/DMBIP, încheie, cu directorul unității de învățământ, contract individual de muncă pe o perioadă determinată, până la revenirea titularului pe post/catedră, dar nu mai mult de sfârșitul anului școlar. Consiliul de administrație al unității de învățământ poate hotărî prelungirea contractului individual de muncă și pentru anul școlar următor, în condițiile prevăzute de metodologia-cadru prevăzută la art. 177 alin. (1).(5) Cadrele didactice asociate și pensionate care au ocupat un post didactic/o catedră vacant(ă)/rezervat(ă), indiferent de numărul de ore din care este constituită, prin concursul prevăzut la art. 181 alin. (5), încheie contract individual de muncă în regim de plata cu ora cu directorul unității de învățământ.(5^1) Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
(la 28-07-2025, Articolul 183 , Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 7. , Articolul LIII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025 )
Notă ... A se vedea ORDINUL nr. 6.394 din 22 septembrie 2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și a cadrelor didactice metodiste din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și unitățile de educație extrașcolar, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 24 septembrie 2025.(6) DJIP/DMBIP centralizează la nivel județean/al municipiului București posturile didactice și orele rămase neocupate, care vor fi repartizate în ordinea stabilită prin metodologie, elaborată după consultarea partenerilor de dialog social și aprobată prin ordin al ministrului educației.(7) Reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar participă cu statut de observator la toate etapele de organizare și desfășurare a concursurilor organizate de DJIP/DMBIP sau de unitățile de învățământ.(8) Posturile didactice/catedrele rămase neocupate prin concurs sau vacantate în timpul anului școlar se ocupă pe perioadă determinată, prin detașare, prin plata cu ora, până la sfârșitul anului școlar ori până la revenirea pe post a cadrului didactic care a beneficiat de rezervarea postului/catedrei, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar. În situația în care posturile didactice nu pot fi astfel ocupate până la începerea cursurilor, DJIP/DMBIP organizează, la nivel județean/al municipiului București, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic de predare.(9) În mod excepțional, până la începerea cursurilor, DJIP/DMBIP poate organiza testări prin interviu și lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de cel mult un an școlar a personalului fără studii corespunzătoare postului, cu respectarea prevederilor art. 170. La testare pot participa, în mod excepțional, și persoane care au absolvit cel puțin liceul, cu diplomă de bacalaureat, în condițiile metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic.(10) Posturile didactice/catedrele vacantate pe parcursul anului școlar se ocupă la nivelul unității de învățământ, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.(11) Încetarea contractului individual de muncă al personalului didactic de predare din unitățile de învățământ de stat cu personalitate juridică se dispune prin decizia directorului unității, în condițiile legii, cu aprobarea consiliului de administrație, iar, din unitățile de învățământ preuniversitar particular, de către conducerea unității de învățământ. Deciziile emise privind încetarea contractului individual de muncă al personalului didactic de predare, în situația în care contractul individual de muncă nu încetează de drept, se transmit către DJIP/DMBIP care, pentru personalul didactic de predare din unitățile de învățământ de stat, va emite decizia de constatare a încetării contractului individual de muncă.Articolul 184(1) Președintele României, persoanele alese în Parlament, numite în Guvern sau care îndeplinesc funcții de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Administrației Prezidențiale, al Guvernului și în Ministerul Educației, precum și cele alese de Parlament în organismele centrale ale statului, care au calitatea de cadre didactice titulare, angajate cu contract pe perioadă nedeterminată, au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care îndeplinesc aceste funcții, cu păstrarea tuturor drepturilor.(2) Prevederile alin. (1) se aplică și cadrelor didactice titulare, cu contract pe perioadă nedeterminată, care îndeplinesc funcția de prefect sau subprefect, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, primar, viceprimar, precum și cadrelor didactice trecute în funcții de conducere, de îndrumare și control în sistemul de învățământ, de cultură, de tineret și sport, în funcții de conducere, de îndrumare și control în birourile județene/biroul Municipiului București ale ARACIIP. De aceleași drepturi beneficiază și cadrele didactice numite ca personal de conducere sau în funcții de specialitate la CNFDCD și în CCD, la comisiile și agențiile din subordinea Administrației Prezidențiale, a Parlamentului, a Guvernului sau a Ministerului Educației, după caz.(3) Persoanele desemnate de federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar au dreptul de rezervare a postului sau a catedrei, conform prevederilor legale în vigoare și contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.(4) Prevederile alin. (1) se aplică și personalului didactic titular cu contract pe perioadă nedeterminată trimis să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituții ale UE ori în alte organisme sau instituții de drept public internațional, ca reprezentant al unei instituții publice ori al statului român, pentru perioada respectivă, precum și însoțitorii acestora, dacă sunt personal didactic de predare.(5) Personalul didactic titular cu contract pe perioadă nedeterminată, solicitat în străinătate pentru predare, cercetare, activitate artistică sau sportivă, pe bază de contract, ca urmare a unor acorduri, convenții guvernamentale, interuniversitare sau interinstituționale, beneficiază de rezervarea postului didactic sau a catedrei.(6) Personalul didactic are dreptul la suspendarea activității didactice, cu rezervarea postului sau a catedrei, pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copiilor cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, conform prevederilor legale în vigoare. De acest drept poate beneficia numai unul dintre părinți sau reprezentanții legali.(7) De prevederile alin. (1) beneficiază și personalul didactic titular cu contract pe perioadă nedeterminată care îndeplinește serviciul militar la declararea mobilizării totale sau parțiale, a stării de război, respectiv la instituirea stării de asediu sau de urgență.(8) Perioada de rezervare a postului didactic sau a catedrei, în condițiile alin. (1)-(7), se consideră vechime în învățământ.(9) Personalul didactic titular cu contract pe perioadă nedeterminată poate beneficia de concediu fără plată pe timp de un an școlar, o dată la 10 ani consecutivi, cu aprobarea unității de învățământ, cu rezervarea postului pe perioada respectivă.(10) Personalului didactic titular în învățământul preuniversitar care beneficiază de pensie de invaliditate, stabilită în condițiile legislației în vigoare, i se va rezerva catedra/postul didactic pe durata invalidității. Contractul individual de muncă este suspendat până la finalizarea procedurilor de autoritățile competente, pentru constatarea schimbării gradului de invaliditate sau redobândirea capacității de muncă. Rezervarea catedrei/postului didactic încetează de la data emiterii de către autoritățile competente a deciziei prin care se constată pierderea definitivă a capacității de muncă.Capitolul VIII Formarea continuă a personalului didactic din învățământul preuniversitarArticolul 185(1) Formarea continuă a cadrelor didactice cuprinde dezvoltarea profesională prin programe și activități de formare, precum și etapele de evoluție în carieră, după obținerea dreptului de liberă practică pentru cariera didactică.(2) Evoluția în carieră se realizează prin obținerea gradului didactic II, gradului didactic I și a titlului de profesor emerit.(3) Gradul didactic II și gradul didactic I sunt titluri obținute în urma unor examene care atestă dobândirea competențelor la nivelul de complexitate aferent etapei de evoluție în carieră, potrivit profilului cadrului didactic aprobat prin ordin al ministrului educației, specific nivelului de învățământ.(4) Probele de examen, tematica, bibliografia, precum și procedura de organizare și desfășurare a examenelor pentru obținerea gradelor didactice sunt reglementate prin metodologia specifică aprobată prin ordin al ministrului educației.(5) Gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea licențierii în cariera didactică. Evaluarea pentru obținerea gradului didactic II cuprinde următoarele etape:a) observarea la clasă; ... b) autoevaluarea; ... c) analiza portofoliului profesional și evaluările periodice; ... d) interviul cu evaluatorul; ... e) proba de evaluare a competențelor pedagogice și în didactica specialității. ... (6) Etapele prevăzute la alin. (5) lit. a), c) și d) sunt realizate de către DJIP/DMBIP și de Corpul de mentorat și licențiere în cariera didactică. Proba de evaluare a competențelor în didactica specialității va fi organizată de DJIP/DMBIP în colaborare cu instituțiile de învățământ superior care furnizează programe de formare inițială pentru cadrele didactice.(7) Proba de evaluare prevăzută la alin. (5) lit. e) este elaborată pe baza unei tematici și a unei bibliografii pentru fiecare specialitate în parte, aprobate prin ordin al ministrului educației.(8) Gradul didactic I se obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la acordarea gradului didactic II. Evaluarea pentru obținerea gradului didactic I cuprinde următoarele etape:a) analiza portofoliului profesional și recomandarea Corpului de mentorat și licențiere în cariera didactică privind profilul cadrului didactic; ... b) o inspecție școlară specială, precedată de cel puțin două inspecții școlare curente, eșalonate pe parcursul celor 4 ani, toate apreciate cu calificativul maxim, realizate de DJIP/DMBIP și Corpul de mentorat și licențiere în cariera didactică; ... c) elaborarea unei lucrări metodico-științifice, care include resurse educaționale elaborate de cadrul didactic, pe baza unor microcercetări aplicate la nivelul activității didactice sub îndrumarea unui conducător științific nominalizat de instituția cu competențe în domeniu, și susținerea acesteia în fața unei comisii din care face parte și un reprezentant al Corpului de mentorat și licențiere în cariera didactică, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației. ... (9) În caz de nepromovare, examenele pentru obținerea gradelor didactice II, respectiv I pot fi repetate la un interval de cel puțin 2 ani școlari.(10) Personalul didactic de predare care a obținut media 10 la licențierea în învățământ sau la gradul didactic II se poate prezenta, după caz, la examenele pentru gradul II, respectiv gradul I, cu un an mai devreme față de perioada prevăzută de prezenta lege.(10^1) În cazul în care candidatul înscris la examenul pentru obținerea licențierii în cariera didactică/definitivare, precum și la examenul pentru acordarea gradului didactic II sau I, după data programării acestuia, intră, la cerere, în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și în concediu de acomodare, în conformitate cu prevederile legale, acesta are dreptul să continue inspecțiile sau, după caz, să susțină examenul la prima sesiune organizată după reluarea activității, fără a fi necesară reluarea inspecțiilor ori a altor probe sau examene deja efectuate în vederea înscrierii. Dispozițiile prezentului alineat se aplică și în cazul concediilor succesive.
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
34533b84aef6df21859485f467c04674ba89d8bcf85f44d5421d15253760dfe0