Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Date deschise privind justiția

Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022

Instituția sau publicația sursă
Date deschise privind justiția
Data preluării
26.09.2026 19:22
Dimensiunea materialului
322,8 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

L835	FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE OINĂ	86/C/2002				CONSTANTA	camera 207	Constanta, str. Aleea Magnoliei nr.2, bl.L 4, cam. 110, judeţul Constanţa		- organitarea şi promovarea spiritului naţional, oina, pe plan local, naţional şi popularizarea acestuia pe plan internaţional, prin îndeplinirea obiectivelor şi atribuţiilor sale.	Scopul constă în organizarea, conducerea, dezvoltarea şi controlul activităţii sportive de oină pe întreg teritoriul României cât şi în cadrul activităţilor internaţionale, având dreptul de a emite decizii cu caracter obligatoriu pentru toţi membrii afiliaţi.
Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10
L836FEDERATIA ROMÂNA DE ORIENTARE59/C/2002BUCURESTIBUCURES TISTR.VASILE CONTA NR.16, SECTOR 2- organizarea, îndrumarea, conducerea si controlul practicarii orientarii pe teritoriul României, la toate nivelurile si prin toate mijloacele conform legislatei în vigoare.
L837FEDERATIA ROMANA DE PANGRATION ATHLIMA3/C/2018BUCURESTIBUCUREŞTIŞOSEAUA IANCULUI NR, 57, BL. 101 B, PARTER, SECTOR 2este de a promova atât latura sportivă cât şi cea educativă şi spirituală a tot ceea ce înseamnă Pangration Athlima, precum şi de a organiza practicarea, valorificarea, cultivarea, transmiterea, promovarea ramurii sportive Pangration Athlima, în forma sa competiţională modernă şi contemporană, cât şi în cea tradiţională, prin extinderea activităţii pe întreg teritoriul ţării, formarea şi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii, în vederea dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea de rezultate de prestigiu pe plan naţional şi internaţional.

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

L838	FEDERATIA ROMANA DE PATINAJ	92/C/2002	in lichidare			BUCURESTI	BUCURESTI	STR.BASARABIEI NR.35 SECTOR 2	- organizarea si controlul patinajului pe teritoriul României, la toate nivelurile si prin toate mijloacele pe care le apreciaza ca necesare, în vederea obtinerii celor mai bune rezultate tehnice de înalta performanta pe plan european, mondial si olimpic.	Obiectul de activitate al Federatiei Române de Patinaj îl constituie promovarea, dezvoltarea si coordonarea patinajului (pe cele 3 discipline) pe teritoriul României, la toate nivelurile si prin toate mijloacele pe care le apreciaza ca necesare, în vederea obtinerii celor mai bune rezultate tehnice de înalta performanta pe plan national, european, mondial si olimpic.
Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10
L839FEDERATIA ROMANA DE PESCUIT LA MUSCA ARTIFICIALA4/C/2013TIMISDUMBRAVITAGH. DOJA NR. 35PROMOVARE SI DEZVOLTARE PESCUIT RECREATIV SI SPORTIV, CU PRECADERE PESCUIT CU MUSCA ARTIFICIALA
L840FEDERATIA ROMANA DE PESCUIT SPORTIV5/C/2011ALBAALBA IULIASTR.OCTAVIAN GOGA NR.7organizarea, administrarea, coordonarea şi controlul activităţii de pescuit sportiv pe teritoriul României la toate nivelurile (seniori, senioare, juniori, junioare, cădeţi, tineret, veterani, persoane cu handicap) având ca probe următoarele: pescuit staţionar, pescuit la crap, pescuit la peşti răpitori, pescuit la muscă artificială, pescuit marin, casting.
L841FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE POKER27/C/2009BUCURESTIBUCURESTISTR. VIITORULUI NR.182, BL.49, AP.47, SECTORUL 2- organizarea si controlul practicarii jocului de poker de catre membrii sai, la masa de joc si pe calculator, extinderea acestuia pe întreg teritoriul României, precum si aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregatire si participare la competitii, în vederea dezvoltarii activitatii de performanta si obtinerii unor rezultate de prestigiu, pe plan national si international.
L842FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE POLE FITNESS ŞI SPORT10/C/2017BUCURESTIBUCUREŞTIINTRAREA BRATEŞ, NR. 18, BL. 136, AP. 2, SECTOR 3organizarea şi controlul asupra practicării pole fitness-ului pe teritoriul României, la toate nivelurile şi prin toate mijloacele pe care le consideră necesare.
L843FEDERATIA ROMANA DE POLO204/C/2002BUCUREŞTISTR.VASILE CONTA NR.16, SECTOR 2popularizarea şi promovarea unor obiective privind extinderea practicării jocului de polo pe apă, aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţii în vederea dezvoltării activităţii de performanta si obţinerea unor rezultate de prestigiu pe plan intern şi internaţional.

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

L844	FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE POPICE	40/C/2001				BUCURESTI	BUCURESTI	precizarea adresei sediului-str.Vasile Conta nr.16, sector 2	- organizarea, conducerea, controlul şi dezvoltarea activităţii în domeniul activităţii de popice-bowling din România, stabilirea reglementărilor pentru atingerea acestui scop, şi acţionarea în vederea aplicării prevederilor acestuia.	- Comisia Centrală Antidoping  este formată din 3 persoane şi are ca scop următoarele:
L845	FEDERATIA ROMANA DE POWERLIFTING	8/C/2009				ALBA	ALBA IULIA	STR.GLADIOLELOR, NR.19, BL.G1CD, SC D, AP.30	organizarea si controlul oricarui mod de practicare a sportului Powerlifting pe teritoriul Romaniei, la toate nivelurile si prin toate mijloaceleprin care le apreciaza necesare, cu exceptia powerliftingului practicat de persoane cu handicap
L846	FEDERATIA ROMÂNA DE PSIHOTERAPIE	60/C/2001				BUCURESTI	BUCURESTI	"schimbare sediu social:

din Bucureşti, Str. Vasile Lascar nr. 18, etaj 4, ap. 29, sector 2 în

Bucureşti, strada Stelea Spatarul nr. 24, sector 3"	- dezvoltarea si afirmarea psihoterapiei, promovarea acestei notiuni în procesul de formare a medicilor si psihologilor din punct de vedere profesional, teoretic si clinic. FRP militeaza pentru atestarea meseriei de psihoterapeut ca profesiune de sine statatoare. FRP urmareste sa faciliteze comunicarea între asociatiile de psihoterapie de diverse modalitati pe baza respectului reciproc între reprezentantii diferitelor teorii si practici de psihoterapie si asigura cooperarea între organizatiile si persoanele preocupate de utilizarea resurselor terapeutice ale psihoterapiei.	Scopul Federatiei este de a reliza un sistem integrat de reprezentare si colaborare la nivel national în domeniul psihoterapiei.
L847	FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE QWAN KI DO ŞI METODE TRADIŢIONALE VIETNAMEZE	5/C/2019				IASI	PAŞCANI	Paşcani, strada Ştefan cel Mare nr. 14, bloc D1, scara B, ap. 1
L848	FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE RADIOAMATORISM	205/C/2002				BUCURESTI	Lipscani nr. 14, sector 3	Str. Nicolae Filipescu nr.53-55, sector 2	principal organizarea şi controlul practicării radioamatorismului în România, extinderea radioamatorismului pe întreg teritoriul ţării, precum şi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii, în vederea dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea unor rezultate de prestigiu pe plan naţional şi internaţional.	F.R.R. are ca scop organizarea şi dezvoltarea practicării radioamatorismului, în domeniile: unde scurte, unde ultrascurte (în benzile alocate radioamatorilor de către autoritatea de reglementare din România) telegrafie viteză, radio orientare, creaţie tehnică, prin structurile afiliate  de pe întreg teritoriul ţării. . Prin intermediul acestora are în vedere implementarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii, în vederea dezvoltării activităţilor de performanţă şi obţinerii unor rezultate sportive de prestigiu pe plan naţional şi internaţional.
L849	FEDERATIA ROMANA DE RUGBY	13/C/1992					BUCURESTI	STR. VASILE CONTA NR 16 SECT.2	- organizeaza, conduce si controleaza intreaga activitate rugbystica din Romania;
L850	FEDERATIA ROMÂNA DE RUGBY	12/C/2002				BUCURESTI	B-DUL MARASTI NR.26, SECTOR 1	B-DUL MARASTI NR. 18-20, SECTOR 1	organizarea si controlul oricarui mod de practicare a rugbyului pe teritoriul României, la toate nivelurile si prin toate mijloacele pe care le apreciaza necesare.	Scopul Federaţiei Române de Rugby îl constituie organizarea şi controlul oricărui mod de practicare a rugbyului pe teritoriul României, la toate nivelurile, sub toate formele şi prin toate mijloacele pe care le apreciază necesare.					884	13.09.2001
L851	FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ŞAH	85/C/2002				BUCURESTI	str.Ion Câmpineanu nr.20, et.4,sector 1	Sediul ales: Bucuresti, Bd. Magheru nr.9, bl.Eva, sc.1, et.1, ap.6, sector 1	1. F.R.Ş. desfăşoară activitate de interes public naţional în domeniul sportiv cu scopul realizării cadrului organizat pentru practicarea uneia din cele mai vechi discipline sportive: şahul.
L852	FEDERATIA ROMÂNA DE SAMBO	14/C/2007				BUCURESTI	Calea Plevnei nr. 25, ap. 4, sector 1	Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 16, camera 06, parter, sector 2	- consta în organizarea, conducerea, dezvoltarea si controlul activitatii de sambo pe întreg teritoriul României	Scopul F.R.Sambo îl constituie organizarea, administrarea şi coordonarea activităţii ramurii sportive de Sambo pe teritoriul României, la toate nivelurile	Scopul F.R.Sambo îl constituie organizarea, administrarea şi coordonarea activităţii ramurii sportive de Sambo pe teritoriul României, la toate nivelurile si sub toate formele”.
Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10
L853FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE SCHI NAUTIC ŞI WAKEBOARD21/C/2021BUCURESTIBUCUREŞTIINTRAREA RĂSADULUI NR. 3, SECTOR 1(1) Scopul FEDERAŢIEI ROMÂNE DE SCHI NAUTIC ŞI WAKEBOARD îl constituie organizarea, administrarea, coordonarea şi controlul întregii activităţi de schi nautic şi wakeboard desfăşurate pe teritoriul României, la toate nivelurile şi prin toate mijloacele pe care le apreciază necesare, în interesul membrilor afiliaţi şi pentru atragerea de noi practicanţi ori susţinători şi simpatizanţi ai acestei ramuri sportive.
L854FEDERATIA ROMANA DE SCHI-BIATLON39/C/2001BUCURESTIBUCURESTISTR.VASILE CONTA NR.16, SECTOR 2organizarea si controlul oricarui mod de practicare a schiului, biatlonului si snowboardului pe teritoriul României, la toate nivelurile si prin toate mijloacele pe care le apreciaza necesare.
L855FEDERATIA ROMANA DE SCRABBLE120/C/2002BUCURESTIBUCUREŞTIB-DUL BASARABIA NR.37-39 SECTOR 2- promovarea, organizarea, sprijinirea, coordonarea şi controlul activităţii de scrabble în România, sub toate formele sale.

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

L856	FEDERATIA ROMANA DE SCRIMA	58/C/2002				BUCURESTI	BUCURESTI	STR.AV.POPA MARIN NR.2, SECTOR 1	- organizarea si controlul practicarii scrimei în România, extinderea scrimei pe întreg teritoriul României precum si aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregatire si participare în competitii, în vederea dezvoltarii activitatii de performanta si obtinerea unor rezultate de prestigiu pe plan national si international.	Art. 17 lit. h) Elaborează sistemul de informare şi documentare, organizează consfătuiri, cursuri şi stagii de perfecţionare a antrenorilor şi arbitrilorŞ FRS poate să asigure şi să susţină participarea antrenorilor şi arbitrilor la consfătuiri, cursuri şi stagii de perfecţionare la nivel internaţional.
Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10
L857FEDERATIA ROMANA DE SNOOKER28/C/2007BUCURESTIBUCURESTISTR.INTRAREA GRANARULUI NR.8 SECTOR 2rezida în conducerea, organizarea si controlul practicarii snooker-ului, popularizarea si promovarea unor obiective privind extinderea practicarii snooker-ului, aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregatire si competitii în vederea dezvoltarii activitatii de performanta si obtinerea unor rezultate de prestigiu pe plan intern si international.
L858FEDERATIA ROMANA DE SPEOLOGIE22/C/1995BUCURESTISTR. FRUMOASA NR.31 SECT.1unirea tuturor persoanelor care participa si studiaza speologia si disciplinele conexe in vederea cunosterii complexe a pesterilor si domeniului carstic si a unei mai eficente protectii a mediului si in special a mediului carstic subteran.
L859FEDERATIA ROMANA DE SPEOLOGIE32/C/2008BUCURESTIBUCURESTISTR.FRUMOASĂ NR.31, CAMERA 1, SECTOR 1Scopul FRS este unirea tuturor persoanelor care practică şi studiază speologia şi disciplinele conexe în vederea cunoaşterii complexe a peşterilor şi domeniului carstic şi a unei mai eficiente protecţii a mediului şi în special a mediului carstic subteran.
L860FEDERATIA ROMANA DE SPORT COLUMBOFIL25/C/2010ILFOVComuna Tunari, sat TunariStr. 1 Decembrie nr. 198, judeţul Ilfovorganizarea, administrarea si coordonarea activitatii ramurii sportive de sport columbofil pe teritoriul României, la toate nivelurile.
L861FEDERATIA ROMANA DE SPORT COLUMBOFIL25/C/2010DAILFOVTUNARISAT. TUNARI, STR. 1 DECEMBRIE NR. 198organizarea, administrarea si coordonarea activităţii ramuri sportive de sport columbofil pe teritoriul României, la toate nivelurile
L862FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE SPORT CORPORATIST20/C/2013BUCURESTIBUCUREŞTIBD. MAGHERU NR. 2-4, SECTOR 1dezvoltarea constantă a practicării sportului pentru mediul corporatist şi promovarea, coordonarea şi controlul acestuia pe teritoriul României, în conformitate cu spiritul de fair play, precum şi valorile educaţionale, culturale şi umanitare a acestuia.

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

L863	FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE SPORTURI MARŢIALE COREENE	2/C/2015				BIHOR	ORADEA	STR DEALULUI NR.54B
Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10
L864FEDERATIA ROMANA DE SQUASH8/C/2014BUCURESTIBUCURESTISTR.ALEXANDRU CONSTANTINESCU NR.22, SECTOR 1îl constituie organizarea si controlul oricarui mod de practicare a Squash-ului pe teritoriul României, la toate nivelurile si prin toate mijloacele pe care le apreciaza necesare. Federaţia Română de Squash are ca scop principal dezvoltarea la scara nationala a squash-ului spre folosinta populatiei, precum şi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii, în vederea dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea unor rezultate de prestigiu pe plan naţional şi internaţional.
L865FEDERATIA ROMANA DE TAEKWON-DO I.T.F.46/C/2000CLUJCLUJ-NAPOCAPARANG, 27/10Elaboreaza si urmareste punerea in practica a unui sistem de baremuri privind pregatirea si selectia sportivilor pentru loturile nationale
L866FEDERATIA ROMANA DE TAEKWON-DO I.T.F.60/C/2000DACLUJCALAN, JUD.HUNEDOARACALAN, STR.BRADULUI, BL.15,AP.12, SC.A JUD.HUNEDOARAOrganizatie sportiva apolitica cu caracter nelucrativ, constituita prin afilierea liber consimtita a membrilor sai, persoane fizice si juridice. Elaboreaza si urmareste punerea in practica a unui sistem de norme, cerinte si baremuri privind pregatirea si selectia sportivilor pentru loturile nationale

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10Coloana 11
L867FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE TAEKWON-DO I.T.F.60/C/2000DAHUNEDOARACĂLANCĂLAN(STREISÂNGEORGIU), STR. BRADULUI, BL.15, AP.12, SC.ACel prevăzut în statutul Federaţiei - organizaţie sportivă, apolitică, cu caracter nelucrativ, constituită prin afilierea liber consimţită a membrilor săi, persoane fizice şi juridice.Federaţia Română de Taekwon-do I.T.F. are ca scop organizarea şi promovarea ramurii de sport Taekwon-do I.T.F. pe plan naţional şi local, precum şi afirmarea acesteia pe plan internaţional. In realizarea acestui scop. Federaţia Română de Taekwon-do I.T.F. acţionează pentru îndeplinirea următoarelor obiective:
L868FEDERATIA ROMANA DE TENIS50/C/2002BUCURESTIBUCUREŞTISTR.VASILE CONTA NR.16, SECTOR 2- Scopul FRT este să dezvolte pe scară naţio- nală baza acestui joc spre folosinţa populaţiei în interesul educaţiei tineretului şi mişcării sportive.

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

L869	FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA	2/C/2002				BUCURESTI	BUCUREŞTI	S-a dispus radierea menţiunilor de la pct. 4 al Registrului Special - menţiunea privind sediul ales.	organizarea şi controlul asupra practicării tenisului de masă pe teritoriul României, la toate nivelurile şi prin toate mijloacele pe care le consideră necesare.	a) analizeaza toate faptele care consta în folosirea unor substante si/sau metode care sunt potential daunatoare pentru sanatatea sportivilor si/sau îmbunatatirea performantelor acestora					313	8 iunie 1992
L870	FEDERATIA ROMANA DE TEQBALL	15/C/2021				MURES	TARGU MURES	BUREBISTA, NR 12, AP 16	Scopul Federatiei Romane de Teqball este unul sportiv, si urmareate in principal sustinerea si promovarea activitailor sportive de teqball, precum si organizarea si administrarea activitaii sportive de teqball la nivel national, promovarea activitatii sportive de teqball pe plan national si international si practicarea educatiei fizice si a sportului in toate formele sale, de catre jucatori indiferent de statutul lor amator sau profesionist, initierea si pregatirea copiilor, tineretului pentru participarea la activitatile si competitiile sportive de teqball amator sau de performanta, la toate categoriile de varsta (copii, juniori, seniori).
L871	FEDERATIA ROMANA DE TIR CU ARCUL	45/C/2002				BUCURESTI	BUCURESTI	STR.VASILE CONTA NR.16, SECTOR 2	- este organ national de specialitate, apolitic, nedeterminând nici o discriminare cu caracter politic, religios, etnic, de sex sau profesie, având ca scop principal, organizarea, îndrumarea şi controlul activităţii de tir cu arcul pe plan local naţional vizând direcţionarea şi afirmarea acestuia pe plan internaţional.	- organizarea, administrarea si coordonarea activitatii de tir cu arcul pe teritoriul României, la toate nivelurile.
Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10
L872FEDERATIA ROMÂNA DE TRAGERI RECREATIVE, UTILITARE SI APLICATIVE21/C/2022ILFOVDOBROESTISTR. CÎNTECULUI NR. 9, PARTER, CAMERA 2a promova drepturile si interesele:
L873FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE TRAP16/C/2017PRAHOVAPLOIEŞTISTR. GHIGHIULUI NR. 2, JUDEŢUL PRAHOVApromovarea, sprijinirea, organizarea, administrarea, dezvoltarea şi controlul orcărei mod de practicare a activităţil ce se desfăşoară sub denumnirea de trap la toate nivelurile şi prin toate mijloacele pe care le apreciază ca fiind necesare

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

L874	FEDERATIA ROMANA DE TRIATLON	24/C/2012				BUCURESTI	STR.PICTOR CONSTANTIN STAHI, NR. 14, ET.1, SECTOR 1.	STR. TĂTULEŞTI NR. 9, BL. 85, SC.D, AP. 57, SECTOR 4	organizarea, conducerea şi controlul activităţii în domeniul triatlonului precum şi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii în vederea dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea unor rezultate competitive pe plan intern şi internaţional. De asemenea, FRTRI susţine, promovează şi sprijină sportul amator şi cel de masă.	FRTRI are ca scop principal organizarea, conducerea şi controlul activităţii de triatlon, paratriatlon şi sporturi multiple asociate triatlonului, desfăşurate conform regulamentelor aprobatede ITU, precum şi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii în vederea dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea unor rezultate competitive pe plan intern şi internaţional. De asemenea, FRTRI susţine, promovează şi sprijină sportul amator şi cel de masă.
L875	FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE TURISM ECVESTRU	13/C/2017				BUCURESTI	BUCUREŞTI, SECTOR 3, STR. REMUS, NR. 1-3, ET.5, BIROUL NR.1
L876	FEDERATIA ROMÂNA DE TURISM SI ECOLOGIE	25/C/2009				BUCURESTI	BUCURESTI	"STR. CONSTRUCTORILOR NR.11, BL.G 12, SC.B, ET.2, AP.29, SECTOR 6- SEDIU SOCIAL
SEDIUL LUCRATIV: BUCURESTI, SOS. GROZAVESTI, NR.82-84, SECTOR 6"	scopul actiunilor ce se desfasoara în cadrul organizatoric oferit de Federatia Româna de Turism si ecologie îl constituie educarea în spiritul respectarii normelor de conduita civilizata, dezvoltarea capacitatii morale, motrice si volitive, refacerea potentialului de munca prin recreerea activa, oferirea unor oportunitati de petrecere a timpului liber prin implicarea în activitati turistice, sportive, cultural-artistice si ecologiste în România.
L877	FEDERATIA ROMANA DE TURISM SPORTIV	1/C/1998				ARGES	PITESTI	STR. GRIVITEI NR. 1-3	NELUCRATIV, NON-PROFIT
L878	FEDERATIA ROMANA DE TURISM SPORTIV	13/C/1999				NEAMT	PIATRA NEAMT	STR.CUIEJDI, NR.4
Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10
L879FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE UNIFIGHT15/C/2001BUCURESTIBUCUREŞTICALEA VICTORIEI NR.103, ET.2, AP.10, SECTOR 1practicarea educaţiei sportive şi a sporturilor: unifight, în toate formele sale, de către sportivi indiferent de statutul lor (amator sau profesionist).
L880FEDERATIA ROMANA DE VOLEI9/C/2002BUCURESTIBUCUREŞTISTR.VASILE CONTA NR.16, SECTOR 2a) dezvoltarea şi promovarea practicării jocului de volei pe teritoriul României, sub toate formele sale şi fără nici un fel de discriminare pe motive politice, religioase, rasiale, de naţionalitate, sex sau vârstă;
L881FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE VOVINAM VIET-VO-DAO12/C/2012BUCURESTIBUCUREŞTISTR. FRUMOASĂ NR. 28, SECTOR 1organizarea, administrarea şi coordonarea activităţii ramurii sportive de Vovinam Viet-Vo-Dao pe teritoriul României, la toate nivelurile
L882FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE VOVINAM VIET-VO-DAO12/C/2012DAPRAHOVAPLOIŞTISTR. G. CANDIANO POPESCU NR. 16ORGANIZAREA, ADMINISTRAREA ŞI COOEDONAREA ACTIVITĂŢII RAMURII SPORTIVE DE VOVINAM VIET-VO-DAO PE TERITORIUL ROMÂNIEI, LA TOATE NIVELURILE
L883FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE WINTER FIGHT3/C/2012BUCURESTIBUCUREŞTI, ŞOS. RAHOVEI NR. 219, BL.13, SC.1, ET.6, AP. 26, SECTOR 5îl constituie promovarea, sprijinirea, organizarea, administrarea, dezvoltarea şi controlul oricărui mod de de practicare a activităţii sportive ce se desfăşoară sub denumirea de lupta universală de iarnă (winter unifight) pe teritoriul României, la toate nivelurile şi prin toate mijloacele pe care le apreciază ca fiind necesare.

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

L884	FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE WUSHU KUNGFU	19/C/2018				BUCURESTI	BUCUREŞTI	"STR. MORARILOR NR. 2B, PARTER, CAMERA 5,
SECTOR 2"	Art.1. Scopul FRWK este de a promova atât latura sportivă cât şi cea educativă şi spirituală a tot ceea ce înseamnă Wushu Kungfu, precum şi de a organiza practicarea, valorificarea, cultivarea, transmiterea, promovarea ramurii sportive Wushu Kungfu, în forma sa competiţională modernă şi tradiţională, prin extinderea activităţii pe întreg teritoriul ţării, formarea şi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii, în vederea dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea de rezultate de prestigiu pe plan naţional şi internaţional.
L885	FEDERATIA ROMÂNA DE YACHTING	207/C/2002				BUCURESTI	BUCURESTI	Bucureşti, str. Vasile Conta, nr.16, sector 2	- promovarea, organizarea şi controlul oricărui mod de practicare a yachtingului pe teritoriul României, la toate nivelurile şi prin toate mijloacele regulamentare pe care le apreciază necesare.	reprezentarea, organizarea, promovarea, administrarea si coordonarea activitătii de yachting cu vele si motor, pe teritoriul României, la toate nivelurile.
Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10
L886FEDERATIA ROMANA DE YACHTING CONSTANTA5/C/1992CONSTANTACONSTANTAPORTUL TOMISStabilirea si intretinerea legaturilor cu celelalte federatii de specialitate din tara si strainatate.
L887FEDERATIA ROMANA DE ZOOTEHNIE - F.R.Z.23/C/2014DAMBOVITACOMUNA PUCHENI SAT PUCHENI NR.304Federaþia va funcþiona pe departamente de specialitate stabilite de cãtre consiliul director dupã cum urmeazã:
L888FEDERATIA ROMANA MONTANA25/C/2022BRASOVSACELESTR. COASTEI NR. 24cresterea calitatii si sustenabilitatii turismului montan si dezvoltarea durabila a zonei montane si a patrimoniului montan din Romania
L889FEDERATIA ROMANA SHOTOKAN KARATE-DO INTERNATIONAL73/C/2001BRASOVFAGARASSTR.CASTANULUI, BL.62,SC.B, AP.11instruirea şi antrenarea ruguroasă în KARATE-DO şi KOBUDO
L890FEDERATIA ROMÂNA SPORTUL PENTRU TOTI78/C/2002BUCURESTIBUCUREŞTISTR.VASILE CONTA NR.16, SECTOR 2- organizarea şi dezvoltarea SPT la nivel naţional, precum şi coordonarea şi controlul oricărui mod de practicare a activităţilor fizice sportive pentru sănătate, educaţie şi recreere pe teritoriul României, la toate nivelurile şi prin toate mijloacele pe care le apreciază ca fiind necesare în concordanţă cu Programul de guvernare, Strategia MTS, documentele şi orientările internaţionale.

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

L891	FEDERATIA ROMANA YACHTING	10/C/1994				CONSTANTA	CONSTANTA	PORTUL TOMIS , CONSTANTA
L892	FEDERATIA ROMANIA A FEMEILOR DIN ARTE, PROFESII, AFACERI	27/C/1992
Registrul National ONG / Federatii 07.11.2022
Coloana 1Coloana 2Coloana 3Coloana 4Coloana 5Coloana 6Coloana 7Coloana 8Coloana 9Coloana 10
L893FEDERATIA ROMOVIS 10 MAI 200669/C/2006in lichidareBISTRITA NASAUDBistrita,str.Rodnei,nr.20,bl.6A,sc.E,ap.29Bistrita,str.Andrei Muresanu,nr.5, sc.A,et.III,ap.11Sprijinirea crescatorilor de ovine si caprine în realizarea de productii mari si de calitate
L894FEDERATIA ROSAAC35/C/2012DASIBIUSura Micastr. Soseaua Sibiului nr.141, jud.SibiuCooperare în vederea prevenirii consumului de droguri, a instruirii, tratamentului si reabilitarii celor care sufera de diferite tipuri de dependente, si de determinare a implicarii responsabile a autoritatii publice administrative centrale si locale, precum si mass-mediei din Romania in problematica consumului de substante.

Coloanele sunt separate în sursă; anteturile nu sunt confirmate.

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

dfff55fde1be8b2046f785ae24025144daf93f07cfc5fffcc5ea937a5ab480bc