Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului preuniversitar din România 2018

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.178,5 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

atractivă pentru anumite categorii de absolvenţi de liceu. Populația feminină înregistrează o rată de cuprindere mai mare, pentru fiecare vârstă, comparativ cu cea masculină.

Analiza ratelor specifice de cuprindere în învățământul postliceal și de maiștri în 2017/2018 evidenţiază valori relativ constante pentru vârstele de 19 şi 20 de ani, faţă de anul precedent, concomitent cu o uşoară creştere a ratei specifice a celor de 21 de ani şi peste. Populația feminină este mai bine reprezentată la nivelul tuturor celor trei vârste, valorile ratei fiind de peste două ori mai mari comparativ cu populația masculină. Se remarcă faptul că, în general, ratele specifice de cuprindere cresc odată cu vârsta elevilor, la grupa de vârstă de 21 de ani şi peste înregistrându-se cea mai mare valoare. Se poate estima că intrarea în cadrul învăţământului postliceal se face, în general, după vârsta de 20 de ani. Opţiunea pentru şcolile postliceale şi de maiştri la o vârstă mai mare decât cea teoretică corespunzătoare este, cel mai probabil, determinată de mai multe aspecte:

  • - inserţia pe piaţa muncii a unora dintre absolvenţii de liceu a dus la conştientizarea nevoii de completare

a formării profesionale și reîntoarcerea în sistemul de educaţie;

  • - în ultimii ani, a crescut ponderea absolvenţilor de liceu fără diplomă de bacalaureat şi, concomitent, a

scăzut rata brută de cuprindere în învăţământul superior.

Tabel 26. Rata specifică de cuprindere, pe vârste, în învăţământul postliceal şi de maiştri
                                       2009/         2010/        2011/       2012/           2013/             2014/                  2015/   2016/         2017/
                                       2010          2011         2012        2013            2014              2015                   2016    2017          2018
                   Total                1,6           2,3          2,7            3,5             4,2               4,3                4,5     4,4              4,3
 19 ani            Feminin              2,6           3,7          4,2            5,3             5,9               6,0                6,2     6,1              6,0
                   Masculin             0,7           1,0          1,3            1,9             2,5               2,6                2,8     2,8              2,7
                   Total                2,2           2,2          3,4            4,4             5,1               5,6                5,1     5,1              5,0
 20 ani            Feminin              3,7           3,5          5,2            6,3             7,1               7,9                7,0     7,1              7,1
                   Masculin             0,9           0,9          1,6            2,5             3,1               3,5                3,2     3,3              2,9
                   Total               14,0          16,4         18,4         28,4             31,3                38,3               35,0    33,2             34,2
 21 ani                                                                                                                                                         47,0
                   Feminin             20,0          23,5         26,0          39,4            42,3                51,9               46,9    45,2
 şi peste
                   Masculin             8,2           9,5         11,0          18,0            20,8                25,7               23,6    21,7             27,8
Sursa: Date calculate pe baza informațiilor INS, 2009-2018.

Figura 16. Rata specifică de cuprindere pe vârste în învăţământul postliceal şi de maiştri

     40
     35
     30
     25
     20                                                                                                                                                19 ani
     15
     10                                                                                                                                                20 ani
      5
                                                                                                                                                       21 ani și
      0
                                                                                                                                                       peste
             2009/2010

2010/2011

2011/2012

2012/2013

2013/2014

2014/2015

2015/2016

2016/2017

2017/2018

26

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

94585bbe62c9d9e68f1715a1d212f9cf3a98a2d6f06149d15c5dda08d4a96f15