Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport national 2012

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
3.165,9 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

31.07.2013 Pentru operatorii de distribuţie, achiziţiile de pe piaţa reglementată au reprezentat în anul 2012 cca 91% din total, restul energiei electrice necesare pentru acoperirea consumului propriu al reţelelor de distribuţie fiind achiziţionată de pe piaţa concurenţială. În total, operatorii de distribuţie au achiziţionat de pe piaţa angro o cantitate de energie electrică de 23810 TJ (6614 GWh). Preţul mediu de achiziţie a fost de 162,18 lei/MWh.

Piaţa concurenţială

În piaţa concurenţială sunt cuprinse toate tranzacţiile realizate în urma contractelor negociate bilateral între diversi participanţi (inclusiv revânzările succesive), precum si tranzacţiile încheiate pe pieţele centralizate (PCCB, PCCB-NC, PZU, PI, PE) care funcţionează în baza unor mecanisme tip licitaţie.

Volumul tranzacţiilor derulate pe piaţa concurenţială a scăzut faţă de anul 2011, însă cu un procent de doar 1,6%, în principal din cauza situaţiei energetice dificile care a caracterizat anul. Faţă de anul anterior, au avut loc modificări în structura contractelor; astfel, au crescut cantităţile tranzacţionate pe pieţele centralizate organizate la nivelul SC Opcom SA (cu mai mult de 38%), a scăzut exportul cu cca. 60%, determinat atât de reducerea livrărilor producătorului Hidroelectrica, cât si de reducerile de cantităţi aplicate de furnizorii concurenţiali care au vândut energie. De asemenea, în urma unui process de consultare a participanţilor la piaţă, s-a identificat necesitatea colectării datelor privind energia electrică livrată separat pentru contracte încheiate pe alte platforme de brokeraj, dintre care cele mai importante sunt ICAP, TFS, GFI Brokers si Tullett Prebon. S-a constatat în acest fel că o treime din contractele bilaterale directe, însumând o cantitate de 52,6 TWh pe an au reprezentat-o cele încheiate de furnizorii concurenţiali pe aceste platforme, cca. 16 TWh, care

au însemnat 30,6% din consumul intern al anului 2012.

Pe lângă acestea, s-au desfășurat în continuare contractele negociate încheiate direct de participanţii la piaţă, care au însumat o cantitate de cca. 36,5 TWh, tranzacţionată la un preţ mediu anual de 204,15 lei/MWh, un preţ mai mic faţă de cel de pe pieţele centralizate de la Opcom si de cele de pe platformele de brokeraj.

Privită din punctul de vedere al producătorilor, piaţa concurenţială (fără luarea în considerare a volumelor de pe PE) a avut în componenţă vânzări în structura celor prezentate în tabelul următor:

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei                   Pagina 74 din 130

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

8bb5d210513f9175b7ecad84fc54e12cee10c6fac16845ff1786d66bc63858df