Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport national 2012
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 3.165,9 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
31.07.2012 precum şi entitatea publică ce reprezintă statul ca acţionar majoritar la operatorul de transport şi sistem, pe de altă parte.
Întrucât măsurile de separare cerute de lege au fost adoptate abia în anul 2013, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013, care a intrat în vigoare la data de 27 martie 2013, decizia de certificare nu a putut fi emisă în anul 2012.
Agenţii economici din sectorul gazelor naturale, care practică activităţi reglementate (transport, înmagazinare, distribuţie, furnizare) sunt obligaţi să asigure separarea contabilă, legală, funcţională şi organizatorică a acestora. Companiile de distribuţie care deservesc un număr de cel mult 100.000 de consumatori sunt exceptate de la prevederile privind separarea legală.
Operatorii din domeniul gazelor naturale au obligaţia transmiterii evidenţelor contabile reglementate până la data de 1 iulie (pentru activităţile de distribuţie şi furnizare) şi respectiv, 31 august (pentru activităţile de înmagazinare şi transport), ale anului de reglementare următor celui pentru care se efectuează raportarea.
Referitor la obligaţia de separare legală a activităţii de înmagazinare subterană, ea a fost realizată de operatorul de înmagazinare S.C. DEPOMUREŞ S.A. Procesul de separare legală a ultimului operator de înmagazinare – S.N.G.N. Romgaz S.A. este încă în derulare.
Ceilalţi operatori ai sistemelor de distribuţie, care deservesc mai puţin de 100.000 consumatori racordaţi la reţea, care conform normativelor legale au fost exceptaţi de la obligaţia separării legale, au realizat încă din anul 2007 separarea evidenţelor contabile pentru activităţile reglementate desfăşurate.
1.2. Funcționare tehnică
Condiţiile şi regulile de utilizare a SNT al gazelor naturale din România precum şi accesul transparent şi nediscriminatoriu al terţilor sunt reglementate prin Codul reţelei, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 54/2007, cu modificările și completările ulterioare. Codul reţelei se aplică începând cu anul gazier 2009-2010.
Codul reţelei Sistemului Naţional de Transport al gazelor naturale prevede reguli şi proceduri aferente accesului la SNT, dintre care cele mai importante sunt: proceduri pentru echilibrarea sistemului de gaze naturale, nominalizări şi comunicare; mecanisme pentru alocarea capacităţii; proceduri pentru managementul congestiilor din sistem.
În anul 2012, pe piaţa gazelor naturale din România nu au fost aplicate taxe de dezechilibru, costurile echilibrării sistemului fiind incluse în elementele de cost luate în considerare în stabilirea tarifului de transport.
Codul reţelei Sistemului Naţional de Transport conţine procedurile de echilibrare fizică şi comercială a sistemului de transport.
Astfel, OST are obligaţia de a calcula şi de a comunica fiecărui utilizator al reţelei următoarele: Zilnic - dezechilibrul zilnic provizoriu; Săptămânal – dezechilibrul acumulat provizoriu aferent săptămânii gaziere Lunar – dezechilibrele zilnice finale şi dezechilibrele acumulate săptămânale finale.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Pagina 34 din 130
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
8bb5d210513f9175b7ecad84fc54e12cee10c6fac16845ff1786d66bc63858df