Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport national 2013
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 3.823,6 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
31.07.2012 “Procedurii privind condiţiile şi modul de acordare a tarifului social consumatorilor casnici de energie electrică”, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 38/2005 cu modificările şi completările ulterioare, consumatorii vulnerabili cu venitul mediu lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu salariul minim pe economie stabilit prin Hotărâre de Guvern au dreptul să opteze pentru tariful social. Tariful social a fost proiectat pe tranşe de consum cu preţuri diferenţiate progresiv crescătoare, astfel încât până la limita de 90 kWh/lună preţul mediu de revenire este mai mic decât cel rezultat prin aplicarea oricărui alt tarif pentru consumatorii casnici alimentaţi la joasă tensiune. De acest tarif social beneficiază cca. 1.067.875 de consumatori (cu 4,8% mai puţini decât în anul 2012) din totalul de 8.490.691 de consumatori casnici.
În vederea valorificării optime de către clienţii casnici a ajutorului acordat pentru încălzirea cu energie electrică (aprobat prin Ordonanţa de Guvern nr. 27/27.08.2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 29 august 2013), ordinul pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrică livrată de furnizorii de ultimă instanţă consumatorilor casnici şi asimilaţi consumatorilor casnici, care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate a fost modificat, astfel încât să permită clientului schimbarea tarifului social (avantajos numai în cazul unor consumuri lunare relativ mici) cu un alt tarif, pe perioada acordării ajutorului.
Precizăm că prin Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice aprobat prin Ordinul ANRE nr. 28/2007, este stabilită obligaţia operatorilor de distribuţie de a oferi consumatorilor vulnerabili cu probleme de sănătate sau handicap fizic o serie de facilităţi precum: număr de telefon de urgenţă, înregistrarea ca instalaţie care necesită atenţie specială din motive umanitare şi evitarea deconectării. Furnizarea energiei electrice pentru consumatorii casnici si mici industriali/comerciali la tarife reglementate se face pe baza contractelor cadru. Aceste contracte sunt emise de reglementator pentru fiecare categorie de consumatori în parte şi conţin clauze minime obligatorii referitoare la durata contractului, condiţii de prelungire şi condiţii de reziliere, tariful aplicat, termenul de citire a contorului, perioada de facturare şi condiţiile de plată, modalităţi multiple de achitare a facturilor (la domiciliul consumatorului – în cazul unor consumatori casnici –de către cititori-încasatori, la casieria furnizorului, prin bancă sau la
oficiile poştale), compensaţii pentru abaterea tensiunii faţă de valoarea nominală, obligaţia furnizorului de a informa consumatorul despre întreruperile programate.
Având în vedere Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice care prevede ca statele membre să asigure implementarea unor sisteme de măsurare inteligentă care să contribuie la participarea activă a consumatorilor pe piaţa furnizării de energie electrică, prevederi care au fost transpuse şi în legislaţia naţională (Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale), în luna decembrie 2013 a fost aprobat Ordinul ANRE nr. 91/2013 privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice.
Scopul ordinului este acela de a stabili funcţionalităţile obligatorii şi opţionale pe care le vor îndeplini sistemele de măsurare inteligentă a energiei electrice care vor fi implementate în România, modul de realizare a implementării sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice în perioada 2014 – 2020, precum şi integrarea cu planurile de investiţii ale responsabililor cu implementarea. Responsabilii cu implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice sunt operatorii de distribuţie concesionari.
În vederea evaluării implementării sistemelor de măsurare inteligentă din punctul de vedere al costurilor şi beneficiilor pe termen lung pentru piaţă, al rentabilităţii, precum şi al termenelor
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Pagina 49 din 133
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
fab30e0de2f0b29dfba863c59a41dfa6651f909dbe673aa26fc3889fcca39d40