Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea
Vezi raport
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind nediscriminarea
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 911,5 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
“BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS”
secţia „Penală”, secţia „Activişti şi indignaţi”, secţia „Special Albania”, la care s-a adăugat „Retrospectiva Jennifer Fox”. Din evenimentele conexe au făcut parte cele două expoziţii de fotografie: „Vocea libertăţii – Radio Europa Liberă în era Războiului rece” şi „Expoziţie ambulantă – Revoluţii globale şi mişcări occupy”, precum şi Matineele One World Romania şi Dezbaterile la care a participat şi reprezentanţii C.N.C.D. cu informaţii şi precizări. Calitatea invitaţilor – faptul că au fost oaspeţi ai festivalului nu numai cineaşti, dar şi avocaţi specializaţi în drepturile omului şi artişti angajaţi – a completat profilul festivalului ca forţă activă, capabilă să genereze teme de dialog social. Pentru C.N.C.D. acest festival este o verigă importantă în procesul de schimbare a mentalităţilor în societatea românească şi face parte din efortul continuu de sensibilizare a publicului cu privire la problematica drepturilor omului, la promovarea diversităţii şi combaterea discriminării.
„Festivalul internaţional de film evreiesc (BJFF 2012)” Între 19 aprilie şi 3 mai 2012, alături de Fundaţia Culturală ART ROMO şi alţi parteneri, C.N.C.D. a desfăşurat acest proiect aflat la cea de-a doua ediţie, sub patronajul de onoare al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ambasadei Statului Israel la Bucureşti, Ambasadei Statelor Unite, Ambasadei Germaniei, Consiliului General al Municipiului Bucureşti – Comisia Învăţământ, Cultură, Culte şi Sport. Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti (BJFF) face parte dintr-o reţea care include peste 130 de evenimente, organizate în întreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival si se adresează cinefililor şi publicului de orice vârstă, doritor să se informeze despre bogata moştenire culturală evreiască la nivel mondial, cu accent pe Estul Europei şi România. Anul acesta, Festivalul de la Bucureşti a adus în faţa publicului peste 50 de filme, majoritatea în premieră în România, proiectate la Cinema Studio şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român. În
Competiţia de Film Documentar, o premieră a acestei ediţii, au participat zece pelicule din Israel, România, Polonia, SUA şi Germania. Juriul competiţiei a fost format din: Oded Guy – directorul Jewish Film Festival, Ashkelon, Israel; Laurenţiu Damian – regizor, scenarist, profesor universitar la UNATC şi Magda Mihăilescu – critic de film. Premiul Competiţiei de Film Documentar – finanţat de Institutul Cultural Român – i-a revenit peliculei poloneze Pawel evreul (The Moon Is Jewish, 2011), în regia lui Michal Tkaczynski. Trofeul i-a fost înmânat doamnei Natalia Mosor, director adjunct al Institutului Polonez din Bucureşti, care l-a acceptat în numele realizatorilor documentarului. De asemenea, regizorul Andrei Călăraşu a primit o distincţie onorifică pentru întreaga activitate.
32
RAPORT DE ACTIVITATE 2012
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
204f35a631c7fc6c060257655a2503bff95f3e566737a0004e81ffa8c37022b4