Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport national 2014

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
3.687,0 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

31.07.2015 Tarifele au fost determinate în anul 2014 pe baza Metodologiei de stabilire a tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice de operatori, alţii decât operatorii de distribuţie concesionari, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 21/2013. Metodologia prevede stabilirea tarifelor prin metoda “cost+”, adică pe baza costurilor justificate cu prestarea serviciului şi a unei cote reglementate de profit de maxim 5 %. În cursul anului 2014, au fost aprobate un număr de 11 decizii privind aprobarea tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatori de distribuţie, alţii decât operatorii concesionari.

Tarife de racordare

Ordinul ANRE nr. 141/2014 aprobă tarifele pe care utilizatorii le achită operatorilor de reţea pentru racordarea la reţelele electrice de interes public, stabilite în conformitate cu prevederile Metodologiei de stabilire a tarifelor de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 11/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume componentele tarifului de racordare: TR - componenta corespunzătoare realizării instalaţiei de racordare, stabilită pe baza indicilor specifici pentru realizarea capacităţilor energetice pe categorii de elemente de reţea, componente posibile ale unei instalaţii de racordare, conform unor scheme şi condiţii de realizare standard. TU - componenta corespunzătoare verificării dosarului instalaţiei de utilizare şi punerii sub tensiune a acestei instalaţii, pentru care au fost stabilite tarife specifice determinate pe bază de deviz general pentru un caz mediu, reprezentativ pentru tipul respectiv de instalaţie.

TI – componenta de participare la finanţarea lucrărilor de întărire a reţelei electrice, necesare pentru evacuarea puterii aprobate utilizatorilor (pentru racordarea unui loc de producere sau consum şi producere), pentru care au fost stabilite tarife specifice pentru calculul componentei TI, corespunzătoare elementelor componente ale unei reţele electrice de interes public.

Anterior intrării în vigoare a Ordinului ANRE nr. 141/2014, pentru calculul componentelor TR şi TU, operatorii de reţea aplicau tarifele şi indicii specifici aprobaţi prin Ordinul ANRE nr. 15/2004, mult depăşit de situaţia prezentă. În acest context, valorile aprobate ale componentei TR, sunt majorate faţă de cele aplicare anterior, în limita indicelui cumulat de creştere al preţurilor de consum aferent perioadei 2004 - 2014 (63,97%), în timp ce indicii specifici corespunzători deschiderilor suplimentare ale branşamentelor aeriene, care sunt calculaţi pe baza schemelor standard ce cuprind montarea unui stâlp intermediar şi indicii specifici corespunzători creşterii lungimii cu 1 m, faţă de lungimea de 20 m a branşamentelor subterane standard, au o creştere mai mare, între 80 % şi 141 %, având în vedere saltul tehnologic din acest interval de timp.

Valorile aprobate ale componentei TU, sunt majorate faţă de valorile anterioare, dar nu mai mult decât indicele cumulat de creştere al preţurilor de consum aferent perioadei 2004 - 2014 (63,97%).

3.1.4. Aspecte transfrontaliere Alocarea capacităţilor de interconexiune pe liniile de interconexiune ale Sistemului Electroenergetic Naţional cu sistemele vecine, în vederea realizării tranzacţiilor de import/export şi tranzit de energie electrică s-a desfăşurat bilateral coordonat, prin licitaţii explicite, pentru 100% din capacitatea de alocare pentru licitaţiile pe termen mediu şi lung (anuale şi lunare) pe graniţele cu Ungaria, Bulgaria şi Serbia.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei                     Pagina 68 din 148

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

290417220d4e8dfe0f04eafba9750decbf05d5eb63e3f092d689e15097e6051b