Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport RO

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.437,2 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

  ■■        Amenzi pentru Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii
            Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis
            aplicarea unor amenzi Ministerului Sănătăţii – 2.000 lei – şi Ministerului Muncii,
            Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – 2.000 de lei, pentru neres-
            pectarea prevederilor legale referitoare la drepturile copilului, respectiv dispoziţiile
            Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
  ■■        C.N.C.D. a amendat primăria Sibiu
            Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a sancţionat instituţia prima-
            rului din Sibiu cu amendă contravenţională în valoare de 500 de lei din cauză că a
            refuzat să promoveze „investiţii de infrastructură (apă potabilă, canalizare, drumuri
            etc.) pentru grupul vulnerabil reprezentat de comunitatea de romi, respectiv sugestia
            (direcţionarea) instituţiei primarului Sibiului pentru comunitatea romă de a se muta
            în zona rurală a judeţului Sibiu”.
  ■■        Publicaţie în care au apărut anunţuri de tipul „caut familie să mă întreţină,
            ,,fără ţigani sau alte etnii” amendată cu 14.000 lei
            Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât în unanimitate amen-
            darea cu 14.000 lei a unei publicaţii în care au apărut anunţuri discriminatorii la
            adresa persoanelor de etnie romă. Printre anunţurile publicate de gazeta amendată se
            numară: „caut familie să mă întreţină... fără ţigani şi alte etnii”, „cumpăr apartament,
            curte comună, fără ţigani”, „vând apartament... în curte nu sunt ţigani”.
  ■■        Ministerul Apărării Naţionale nu va mai aloca locuri separate pentru femei şi
            bărbaţi în şcoli, după ce a fost sancţionat pentru discriminare
            Unităţile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale nu vor mai avea locuri
            separate pentru femei şi pentru bărbaţi din anul şcolar 2017 – 2018, după ce Consi-
            liul Naţional pentru Combaterea Discriminării a sancţionat Armata cu avertisment
            pentru că o astfel de practică era discriminatorie, ministerul pierzând şi procesele
            împotriva sancţiunii.
  ■■        Două dintre organizațiile membre în Coaliția pentru Familie, amendate pentru
            panouri homofobe în București
            Organizațiile Pro-Vita și Alianța Familiilor din România, implicate în inițiativa pen-
            tru modificarea Constituției privind definiția familiei, au fost amendate de Consiliul
            Național pentru Combaterea Discriminării cu câte 1.000 lei, pentru discriminare.

În 2013, ele au expus bannere cu mesajele „Ți-ai închipui fetița lesbiană? Ți-ai vedea băiețelul homosexual?”, mesaje care făceau aluzie la Liceul Bilingv „George Coșbuc”, unde se desfășura un curs opțional despre diversitate, referindu-se, printre altele, la afro-americani şi la minorităţile sexuale și unde urma să se organizeze și o paradă gay.

Decizia definitivă a fost luată de instanța supremă, după recursul făcut de cele două organizații.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în presa scrisă                                     119

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

8234f7415674680656074a6b241044120d280e8467a3fb5f914f4afc184c78a2