Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport anual ANRE 2007

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.351,3 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

În cazul când problemele sesizate în petiţii, referitoare la nerespectarea unor prevederi legale, de către operatorii economici din sectorul energiei electrice şi a gazelor naturale s-au dovedit îndreptăţite, ANRE a transmis acestora o scrisoare de atenţionare prin care s-a solicitat intrarea in legalitate, rămânând în sarcina ANRE, prin serviciile de specialitate, verificarea respectării acestora.

Pentru petiţiile care au necesitat verificări suplimentare s-a solicitat demararea unei acţiuni de control, prin Direcţia Control sau prin Oficiile Teritoriale, în conformitate cu prevederile procedurilor privind soluţionarea petiţiilor referitoare la activitatile din sectorul si piaţa de energie, respectiv a gazelor naturale.

Modul de rezolvare a acestor sesizări a fost diferit, funcţie de problemele abordate: de la răspunsuri în scris cuprinzând lămuriri, explicaţii şi referiri la legislaţia în vigoare, verificări la faţa locului, până la discuţii directe cu părţile implicate.

Activitatea privind soluţionarea neînţelegerilor precontractuale şi a celor privind racordarea utilizatorilor la reţea a fost desfăşurată de ANRE în concordanţă cu cerinţele directivelor europene în domeniul energiei. Astfel, ANRE are o contribuţie importantă în analiza:

  • - neînţelegerilor precontractuale apărute la încheierea contractelor între operatorii economici din

sectorul şi piaţa de energie electrică;

  • - neînţelegerilor privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public şi emiterea

avizelor de amplasament.

Analiza menţionată s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui ANRE 38/2007 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a neînţelegerilor legate de încheierea contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei electrice, a contractelor de furnizare a energiei electrice şi a contractelor de racordare la reţea.

În anul 2007 au fost soluţionate 4 (patru) neînţelegeri precontractuale vizând în principal:

  • - modul de aplicare a serviciului de distribuţie;
  • - vânzarea-cumpărarea energiei termice din sisteme de alimentare centralizată.

Referitor la racordarea utilizatorilor la reţelele de interes public a fost o singură solicitare ce viza adoptarea unei soluţii tehnice de racordare a unor linii electrice de 110 kV într-o staţie electrică.

Ca urmare a unificării ANRE cu ANRGN şi în vederea asigurării unui cadru unitar de desfăşurare a activităţii de control, a fost elaborat un nou regulament de constatare, notificare şi sancţionare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul energiei electrice şi în domeniul gazelor naturale care a fost aprobat cu Ordinul ANRE nr. 56/2007 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 900/28.XII.2007.

Obiectivul principal al activităţii departamentului îl reprezintă realizarea de către participanţii care desfăşoară ativităţi în domeniul energiei electrice şi a gazelor naturale, a unor lucrări şi servicii de calitate corespunzătoare exigenţelor de performanţă cerute prin lege.

Activitatea de control a ANRE s-a desfăşurat în conformitate cu Programul anual de control, program întocmit pe baza propunerilor şi solicitărilor formulate de către departamentele de specialitate din cadrul ANRE.

În domeniul energiei electrice, prin programul de control au fost prevăzute un număr de 31 acţiuni de control. Suplimentar faţă de program au mai fost efectuate un număr de 4 acţiuni de control. Ca urmare, în total, în decursul anului 2007 au fost efectuate un număr de 35 de acţiuni de control în

Raport anual 2007                                                                                58

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

70f9133649a284f634f3639581ac1c982dfe6e96a129852ed59d4c30ccfd11e5