Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport anual ANRE 2007
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 1.351,3 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
D. Baza de active reglementate pentru cea de-a doua perioadă de reglementare
Începând cu cea de-a doua perioadă de reglementare, s-a recalculat baza de active reglementate recunoscută pentru calculul veniturilor operatorilor, pentru fiecare operator în parte şi pentru fiecare activitate reglementată desfăşurată (înmagazinare – 31 martie 2007, transport – 30 iunie 2007, distribuţie şi furnizare – 31 decembrie 2007).
Astfel, la baza de active reglementate recunoscută pentru prima perioadă de reglementare (RAB 0), actualizată cu rata cumulată a inflaţiei realizate în prima perioadă, s-a adăugat diferenţa dintre amortizarea care ar fi trebuit cumulată în perioada de reglementare şi cea cumulată efectiv şi inclusă în tarife (diferenţa fiind determinată de rata inflaţiei estimate şi de elementele generatoare de costuri, în cazul activităţii de distribuţie), adăugându-se, de asemenea, investiţiile puse în funcţiune în prima perioadă de reglementare. Desigur, calculul a fost mult mai complex, deoarece s-a ţinut cont de ieşirile de active din perioadă (active din RAB iniţial sau din intrările primei perioade), de transferurile de active (înmagazinare), de investiţiile incluse în tarife la ajustarea realizată la finalul fiecărui an.
De asemenea, conform metodologiei, începând cu a doua perioadă de reglementare, calculul valorii RAB a inclus şi capitalul de lucru net, necesar operatorului pentru desfăşurarea activităţii curente din perioada de reglementare, pentru o durată medie de 30 de zile calendaristice, precum şi provizioanele constituite pentru riscul de neîncasare a creanţelor comerciale rezultate din desfăşurarea activităţii reglementate, care au depăşit termenul legal de prescriere şi, de asemenea, provizioanele constituite pentru refacerea mediului, în limita recunoscută la calculul impozitului pe profit, conform prevederilor legale.
Prin toate aceste calcule s-a determinat RAB1 - baza de active reglementate recunoscută pentru cea de-a doua perioadă de reglementare, obţinându-se costurile de capital recunoscute de ANRE la stabilirea veniturilor reglementate, aprobate fiecărui operator licenţiat care s-a prezentat cu fundamentările privind stabilirea veniturilor reglementate pentru cea de-a doua perioadă de reglementare.
E. Pentru activitatea de înmagazinare subterană
Conform metodologiei de tarifare, aprobată prin Decizia ANRGN nr. 1078/2003, începând cu data de 1 aprilie 2007 a început cea de-a doua perioadă de reglementare pentru activitatea de înmagazinare. În conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin.(1) din Decizia preşedintelui ANRGN nr. 1078/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru primul an al fiecărei perioade de reglementare se calculează pentru fiecare activitate reglementată şi pentru fiecare operator, venitul total aferent primului an al perioadei de reglementare. Venitul total stă la baza determinării tarifelor pentru primul an al celei de a doua perioade de reglementare, pe care operatorii sunt îndreptăţiţi să le practice în contractele de prestare a serviciilor de înmagazinare subterană. Pentru activitatea de înmagazinare perioada 1 aprilie 2007 – 30 martie 2008 constituie primul an din a doua perioadă de reglementare 2007- 2012.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin.(5) din Decizia preşedintelui ANRGN nr. 1250/2006 pentru modificarea şi completarea criteriilor şi metodelor privind aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, ANRGN are obligaţia de a face publice cu cel puţin 3 luni înaintea fiecărei perioade de reglementare, a formulelor de calcul a costului mediu
Raport anual 2007 52
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
70f9133649a284f634f3639581ac1c982dfe6e96a129852ed59d4c30ccfd11e5