Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport anual ANRE 2007

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.351,3 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

Volumul tranzacţiilor încheiate pe PCCB a avut o tendinţă de creştere de-a lungul anului, remarcându-se tranzacţionarea unor volume importante în septembrie-octombrie şi decembrie, în principal pentru livrare în 2008.

Nivelul tranzacţiilor cu produse cu grad mai ridicat de standardizare, propuse spre tranzacţionare pe PCCB-NC, a fost destul de redus, participanţii nerealizând avantajele standardizării, atât ca posibilităţi de revindere, cât şi prin stabilirea unor referinţe de preţ consistente.

Preţul mediu ponderat al livrărilor din anul 2007 pe contracte încheiate pe PCCB a fost de cca 167 lei/MWh, în creştere cu cca 32% faţă de media similară din 2006. Convergenţa acestei medii cu cea a preţului pe PZU poate fi apreciată ca un element de eficienţă a acestei pieţe şi a mecanismelor tip licitaţie utilizate.

Piaţa pentru ziua următoare este o piaţă voluntară, cu ofertare atât la vânzare, cât şi la cumpărare, fiind deschisă tuturor participanţilor licenţiaţi, în vederea valorificării energiei electrice suplimentare şi ajustării, cu o zi înainte de ziua de livrare, a poziţiei contractuale comparativ cu posibilităţile/necesităţile de producţie/consum.

Preţul mediu anual de închidere a PZU (atât cel ponderat cu cantităţile tranzacţionate, cât şi media aritmetică a acestuia) a cunoscut creşteri de sub 1% faţă de mediile corespunzătoare din 2006; se apreciază că aceasta reflectă o anumită stabilitate a acestei pieţe, în ciuda volatilităţii ridicate. Evoluţia preţului mediu lunar pe PZU sunt prezentate în capitolul Anexe.

Evoluţia volumelor tranzacţionate pe PZU, comparativ cu cele tranzacţionate pe PE, ca procente din consumul intern începând cu iulie 2005, de la lansarea noului model de piaţă. este prezentată în capitolul Anexe.

Volumul total tranzacţionat pe PZU în anul 2007 a depăşit 9% din consumul intern, ceea ce a reprezentat o creştere cu cca 23% faţă de anul anterior; se apreciază că acest nivel semnifică o lichiditate acceptabilă a PZU în condiţiile în care aceasta este o piaţă voluntară, dar că există încă suficiente resurse de creştere. Creşteri substanţiale ale volumelor tranzacţionate pe PZU s-au constatat în luna iulie, pe fondul condiţiilor de secetă asociată cu caniculă, media orară a tranzacţiilor din luna respectivă ajungând la cca 700 MWh/h. Se consideră că transformarea SC Opcom SA în contraparte va avea ca efect pozitiv şi creşterea lichidităţii acestei pieţe.

Se apreciază că PZU a dat semnalul corect pe piaţă, încorporând informaţiile disponibile privind nivelul resurselor şi al necesarului de energie electrică.

Din comparaţia preţului de închidere a PZU organizată de SC OPCOM SA cu preţurile spot stabilite de alte burse de energie europene se remarcă faptul că evoluţia a fost semnificativ diferită faţă de cele de pe EXAA, Powernext, EEX şi Nordpool:

  • • pe pieţele europene amintite preţul a avut o evoluţie relativ constantă de-a lungul primelor

trimestre ale anului (în cazul Nordpool constatându-se chiar o scădere în iulie - august), dar a crescut accentuat în ultimul trimestru;

  • • preţul Opcom a fost semnificativ superior, în cea mai mare parte a anului, preţurilor burselor

nominalizate, cu o perioadă de maxim pe timpul verii, urmând o tendinţă inversă, de scădere, spre sfârşitul anului. Lipsa de convergenţă semnifică nivelul redus al tranzacţiilor transfrontaliere în scop de arbitraj, probabil datorită mecanismului dificil la nivel regional de alocare corelată şi operativă a capacităţilor transfrontaliere necesare pe multiple graniţe, precum şi unor restricţii de ordin tehnic.

Raport anual 2007                                                                               30

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

70f9133649a284f634f3639581ac1c982dfe6e96a129852ed59d4c30ccfd11e5