Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport anual ANRE 2008
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 1.227,1 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
Forumului regional pe probleme de energie, FOREN 2008. Datorită importanţei deosebite a sectorului naţional de energie electrică şi gaze naturale şi a poziţiei sale pe piaţă, ANRE a fost desemnat ca preşedinte şi coordonator general al secţiunii a patra a acestei importante reuniuni profesionale, dedicată energiei electrice, petrolului şi gazelor naturale şi co-organizator al secţiunii a a doua alături de S.C. OPCOM S.A. şi C.N. Transelectrica S.A.
Printre evenimentele de profil care au avut loc în anul 2008, în organizarea ANRE, s-a numărat întâlnirea regională de lucru NARUC/USAID intitulată „Sistemul uniform de conturi şi raportări de reglementare”, la care au luat parte reprezentanţi ai aproximativ 30 de autorităţi de reglementare şi ai companiilor de transport şi distribuţie a energie electrice din SE Europei, ai NARUC şi ai firmei de consultanţă Pierce Atwood LLP. Obiectivele vizate au fost atât prezentarea şi discutarea practicilor internaţionale privind raportările de reglementare şi sistemele de contabilitate şi examinarea căilor prin care raportările către regelmentatori pot susţine transparenţa, separarea efectivă a activităţilor, monitorizarea şi stabilirea tarifelor, cât şi susţinerea unor prezentări privind situaţia din România şi a experienţei ANRE privind cerinţele de raportare şi a modului de transmitere a rapoartelor anuale către autoritatea competentă.
De asemenea, în luna octombrie a anului 2008, în cadrul Iniţiativei regionale de gaze naturale a ERGEG, ANRE a găzduit la Bucureşti cea de-a 12-a reuniune a Comitetului de Coordonare al Reglementatorilor din piaţa regională Sud-Sud Est Europeană - RCC SSE şi cea de-a 5-a întâlnire a grupului de implementare IG SSE. La întâlniri au participat cca. 50 de reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare din regiune, reprezentanţi ai ministerelor, operatorilor sistemului de transport şi ai firmelor de consultanţă implicate în proiectele dezvoltate în cadrul iniţiativei. La reuniunea IG SSE au participat de asemenea, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai Gazprom.
In perioda 08-12.12.2008, la solicitarea Comisiei de Reglementare în domeniul Energiei din Ucraina (NERC), a fost organizată o vizită de lucru a unui grup de 15 specialişti din Ucraina, reprezentanţi ai NERC, ai operatorului de transport şi sistem “Ukrenergo” şi ai operatorului comercial al pieţei de energie “Energorynok” având ca obiectiv principal prezentarea modelului de piaţă aplicat în sectorul energiei electrice din România, în perspectiva trecerii de la modelul de tip single-buyer aplicat în acest moment în Ucraina la un model similar cu cel aplicat în România. Au fost de asemenea organizate vizite ale delegaţiei la C.N. „Transelectrica” S.A., S.C. OPCOM S.A. şi S.C. „Hidroelectrica” S.A.
În cursului anului 2008 au fost derulate următoarele programe:
1. Proiectul PHARE RO 2005/017-553.03.10.1.3 “Campanie de informare a consumatorilor asupra efectelor liberalizarii integrale a pietei de energie electrica”. Scopul proiectului a fost acela de a stabili obiectivele comunicării şi de a dezvolta o strategie de comunicare pentru ANRE, de a identifica mijloacele prin care strategia de comunicare urmează a fi concretizată şi de a implementa efectiv strategia de comunicare elaborată in cadrul proiectului.
2. Facilitatea de Tranzitie - 2007/19343.06.02 – „Întărirea eficienţei funcţionării pieţei de energie electrică”. În urma aprobării de către Comisia Europeana a Fişei aferente acestui proiect, au fost demarate activităţile de întocmire a documentaţiei de atribuire a contractului de achiziţie publică a serviciilor de asistenţa tehnică necesare pentru implementarea proiectului, ţinând cont de faptul că, pentru contractarea serviciilor aferente acestui proiect se aplică legea română a achiziţiilor publice, chiar dacă fondurile provin de la Comisia Europeană.
Raport anual 2008 67
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
ece996d19b00ea2a83c8fa2993dec245e25c9eef687483c203c9be10313616f8