Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport anual ANRE 2008

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.227,1 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

Totodată, pe baza puterilor calorifice superioare medii stabilite pentru operatorii care realizează activitate de înmagazinare subterană s-a realizat şi stabilirea stocurilor de gaze naturale existente în depozitele de înmagazinare la data de 1 iulie 2008. În acest sens au fost publicate deciziile preşedintelui ANRE nr.:

  • - Decizia preşedintelui ANRE 1955/2008 privind stabilirea stocurilor S.C. Amgaz S.A.;
  • - Decizia preşedintelui ANRE 1956/2008 privind stabilirea stocurilor S.C. Depomureş

S.A.;

  • - Decizia preşedintelui ANRE 1957/2008 privind stabilirea stocurilor S.N.G.N. Romgaz

S.A.

În luna iunie 2008, prin Decizia preşedintelui ANRE 145/2008, a fost acordată scutirea tronsonului românesc al gazoductului Nabucco de la prevederile legislaţiei referitoare la accesul terţilor la sistemele de transport al gazelor naturale şi de la metodologiile de tarifare, iar reprezentanţi ai departamentului de specialitate au participat la întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor de reglementare ale celorlalte state implicate în proiect, ai Comisiei Europene precum şi cu cei ai companiei Nabucco.

Principalele problematici asupra cărora s-a concentrat activitatea de analiză costuri în domeniul gazelor naturale în cursul anului 2008 au fost următoarele:

1. Consultanţă şi avizare rapoarte de separare legală, funcţională, organizatorică şi contabilă, după caz, a activităţilor reglementate desfăşurate de operatorii licenţiaţi din sectorul gazelor naturale conform art. 101 din Legea gazelor, în exercitarea principalelor atribuţii ce ii revin in îndeplinirea prevederilor Regulamentului privind separarea legală, funcţională, organizatorică şi contabilă a activităţilor reglementate din sectorul gazelor naturale, aprobat prin Decizia preşedintelui ANRGN nr. 1139/2006, modificat si completat cu Ordinul preşedintelui ANRE nr.51/2008.

  • • în ceea ce priveşte obligaţia separării contabile a activităţilor reglementate desfăşurate, au fost

avizate rapoartele prezentate de un număr de 5 operatori licenţiaţi de autoritate pentru desfăşurarea activităţilor de furnizare şi distribuţie reglementate, după cum urmează:

       NR.CRT. DENUMIREA SOCIETATII                                        NR. DECIZIE           /

DATA

        1.          S.C. DESIGN PROIECT S.R.L.                              200/07.02.2008
       2.           S.C. AURAPLAST S.R.L.                                   201/07.02.2008
       3.           S.C. APOPI & BLUMEN S.R.L.                              298/14.02.2008
       4.           S.C. MEHEDINTI GAZ S.A.                                1392/03.07.2008
       5.           S.C. PRISMA SERV COMPANY S.R.L.                        1833/02.09.2008

In cadrul rapoartelor au fost transmise şi analizate operaţiile ce urmează a fi executate în cadrul fiecărei activităţi reglementate desfăşurate şi ipotezele, criteriile şi regulile care vor sta la baza întocmirii evidenţelor contabile separate, care să permită obţinerea informaţiilor cu privire la cheltuielile, veniturile, imobilizările corporale/necorporale şi obiectele de inventar, aferente activităţilor reglementate desfăşurate. De asemenea, urmare separării legale, funcţionale şi organizatorice a activităţilor reglementate de către SC DISTRIGAZ SUD SA şi SC EON GAZ au rezultat persoane juridice care vor desfăşura mai multe activităţi reglementate sau activităţi reglementate şi activităţi nereglementate sau din afara sectorului. In acest sens cele 4 societăţi au transmis si au fost analizate ipotezele, criteriile şi regulile pe baza cărora se vor întocmi evidenţele contabile reglementate pentru anul 2008.

  • • ulterior avizării ipotezelor, criteriilor şi regulilor de alocare a cheltuielilor, veniturilor,

imobilizărilor corporale/necorporale şi obiectelor de inventar, aferente activităţilor reglementate desfăşurate, la societăţile CPL CONCORDIA şi MEGACONSTRUCT au apărut situaţii care au

Raport anual 2008                                                                                    53

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

ece996d19b00ea2a83c8fa2993dec245e25c9eef687483c203c9be10313616f8