Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport RO

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
6.340,7 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

către jurisprudența CNCD, studii și alte articole Școlar al Municipiului București, proiectul membrii echipei de cercetare. de specialitate. „Promovarea dreptului la nediscri- minare și egalitate de șanse la nivelul Grupul țintă a fost alcătuit din elevi cu vâr- Continuarea colaborării se datorează im- învățământului preuniversitar din sta cuprinsă între 6 și 19 ani, iar activitățile pactului benefic pe care publicarea acestor 36 Cuprins 37 Proiecte derulate C.N.C.D. | Raport de activitate | 2019 din fonduri externe 38 Cuprins 39 „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI” „10 ani de Implementare a Deciziei Cadru UE Proiectul derulat de Asociația ACCEPT în din UE, CNCD a dezvoltat o listă de verificare privind rasismul și xenofobia în România: provocări parteneriat cu Consiliul Național pentru a obligațiilor pe care statul român le are în și abordări noi a acțiunilor privind infracțiunile Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) „Parte- ceea ce privește asigurarea nediscriminării motivate de ură” – NoIntoHate2018 neriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI, LGBTI în domeniul angajării, protecției fa- finanțat de programul Drepturi, Egalitate, miliei și protecției împotriva infracțiunii de În anul 2019 Consiliul Național pentru de ură și au cuprins prezentări privind no- Cetățenie 2014- 2020 al Uniunii Europene” ură. De asemenea au fost realizate acțiuni Combaterea Discriminării, în parteneriat cu țiunile generale de nediscriminare (forme a continuat și în anul 2019, acesta finalizân- de sensibilizare a populatiei cu privire la Institutul pentru Politici Publice, a continuat ale discriminării, sancțiuni, procedura de du-se la 31 decembrie 2019. respectarea drepturilor persoanelor apar- implementarea proiectului NoIntoHate2018 sesizare si soluționare), legislația națională ținând grupului LGBTI. finanțat de programul Drepturi, Egalitate, și europeană și jurisprudența CJUE și CEDO Pe baza celor mai bune practici identificate Cetățenie 2014 – 2020 al Uniunii Europene. privind infracțiunile motivate de ură, impli- în timpul schimbului reciproc de cunoștințe În perioada august – decembrie 2019 au fost carea practică a instituțiilor de aplicare a și informații cu experții europeni, precum și desfășurate 8 sesiuni de formare (2 pentru legii în evaluarea, înregistrarea și includerea pe baza lecțiilor învățate în timpul sesiunilor polițiști, 1 pentru jandarmi și 5 pentru ma- într-o bază de date a infracțiunilor motivate de formare a profesioniștilor (probleme cu gistrați) pentru un număr de 94 persoane, de ură, dar și informații practice despre cum care se confruntă în activitatea lor de zi cu urmând ca în perioada ianuarie februarie 2020 devine ura o infracțiune ( motive, elemente zi, lacune în informare și sesiuni de formare să se desfășoare încă 4 sesiuni de formare constitutive si de identificare). etc.) dar și o revizuire a literaturii ce cuprinde ( 1 pentru jandarmi și 3 pentru magistrați) obligațiile relevante ale drepturilor omului pentru un număr de 50 persoane. Proiectul beneficiază de un buget total de: 242.840,51 Euro Sesiunile au fost susținute de experți din cadrul CNCD și IPP precum și de un expert european în domeniul infracțiunilor motivate Proiecte derulate din fonduri externe C.N.C.D. | Raport de activitate | 2019 40 Cuprins 41 Problematica discriminării C.N.C.D. | Raport de activitate | 2019 din România reflectată în rapoartele internaționale 42 Cuprins 43 Raportul E.C.R.I. privind nu a fost implementat și, în consecință, • Și în acest an, ECRI notează că, deși drepturilor lui și a accesului său la aceste probleme rămân nesoluționate. CNCD nu are competența juridică de justiție, în ciuda faptului că reco- România (al cincilea ciclu de Pe de altă parte, Articolul 2 (2) din a aduce un caz înaintea instanței, el mandările de prioritate ale ECRI în monitorizare)1 O.G nr. 137/2000 interzice să-i ordoni este citat ca parte în toate cazurile ultimul raport s-au referit la orga- cuiva să discrimineze. ECRI remarcă de discriminare prezentate direct nizarea de campanii de informare E.C.R.I. (Comisia Europeană îm- faptul că terminologia poate genera tribunalului. Conform acestui raport, atât în legătură cu legislația privind potriva Rasismului și Intoleranței confuzii, deoarece cuvântul folosit în acest lucru a contribuit la reducerea lupta împotriva rasismului cât și a Consiliului Europei) a publicat românește este „dispoziția”, implicând resurselor deja limitate ale CNCD și a cu organismele competente care pe 5 iunie 2019 raportul privind deci o poziție ierarhică, și nu „a da generat întârzieri serioase. oferă asistență și/sau compensații. România (al patrulea ciclu de mo- instrucțiuni”, care are o aplicare mai În această privință, ECRI regretă nitorizare). În cadrul activităților largă. Autoritățile au adus în atenția • Atât CNCD cât și Avocatul Poporu- să constate că autoritățile nu au sale statutare, E.C.R.I. desfășoară ECRI jurisprudența Consiliului Național lui au deficit de resurse financiare și adoptat încă proiectul „Strategia activități de monitorizare, pe rând, în toate pentru Combaterea Discriminării care umane necesare pentru a-și îndeplini națională privind egalitatea, inclu- statele membre ale Consiliului Europei, confirmă că termenul este interpretat eficient mandatele. Interzicerea anga- ziunea, diversitatea (2018-2022)”, în cadrul cărora este analizată situația în sens larg pentru a evita limitarea jărilor în administrația publică a avut care propune măsur i legate de privitoare la rasism și intoleranță și se interzicerii discriminării la relații un nou impact negativ (CNCD are un sensibilizarea diferitelor grupuri fac sugestii și propuneri despre cum să se ierarhice. personal de 64 de persoane din 97 de țintă, cât și sporirea coordonării ia în considerare problemele identificate. posturi disponibile) și aceasta a dus la între instituțiile care se ocupă de În cadrul acestor abordări, țară cu țară, • ECRI notează faptul că legislația ro- reducerea activității lor, în special în infracțiunile de ură, inclusiv dis- E.C.R.I. tratează toate statele membre ale mână prevede proceduri judiciare și/ privința sensibilizării publicului. ECRI cursul de incitare la ură. Consiliului Europei, de pe picior de ega- sau administrative ușor accesibile, recomandă ca autoritățile să aloce litate. Activitatea se desfășoară pe cicluri inclusiv conciliere, în cazurile de dis- ambelor instituții suficiente resurse • Mai multe studii arată că intoleranța de 5 ani, acoperind 9/10 țări pe an. criminare, iar victimele discriminării financiare și umane, inclusiv fonduri și discriminarea împotriva persoa- se pot adresa organismului competent, pentru campanii de sensibilizare a nelor LGBT sunt larg răspândite în A cincea rundă a rapoartelor pe ţară se con- CNCD, Ombudsmanului (denumit în publicului privind nediscriminarea societatea românească. Sondajul centrează pe patru subiecte comune tuturor continuare Avocatul Poporului) sau și egalitatea. de opinie realizat de CNCD arată că statelor membre: (1) Chestiuni legislative, (2) tribunalului. Aceste prevederi cores- persoanele LGBT sunt al cincilea grup Discursul de incitare la ură, (3) Violența, (4) pund recomandărilor din RPG Nr. 7 • ECRI menționează discursurile de nedorit, după persoanele cu HIV, Problematica discriminării din România reflectată în rapoartele internaționale Strategii de integrare și un număr de teme a ECRI, alin. 10 și 12. incitare la ură și efectele acestora. Deși dependenții de droguri, persoanele specifice pentru fiecare dintre acestea. legislația anti-discriminare aplicabilă cu dizabilități și romii. ECRI consi- • Articolul 27 (4) din Legea Anti-dis- nu definește în mod explicit discursul deră că acest număr mic de cazuri Prezentăm mai jos constatările și recoman- criminare inversează sarcina probei, de incitare la ură, ECRI apreciază ati- supuse atenției CNCD este un indiciu dările E.C.R.I. privind activitatea C.N.C.D.: conform RPG Nr. 7 și 11. În ceea ce tudinea hotărâtă a Consiliului Național că persoanele LGBT ezită să anunțe privește RPG Nr. 7 și 13, Articolul 18 pentru Combaterea Discriminării cazurile de discriminare. • În raportul anterior, ECRI a recomandat din Legea Anti-discriminare prevede (CNCD) în astfel de cazuri (oferind autorităților să interzică discriminarea ca CNCD să se ocupe cu monitoriza- ca exemplu câteva sancțiuni aplicate • ECRI salută proiectul numit „Egalitatea prin asociere: intenția anunțată de a rea conformității tuturor legilor și de CNCD). persoanelor LGBT”, care este dezvol- discrimina, de a incita și a-i ajuta pe prevederilor administrative privind tat de CNCD în scopul îmbunătățirii alții să discrimineze, conform RPG Nr. interzicerea discriminării, dar nu îi • ECRI notează că victimele discursu- capacității autorităților române de a C.N.C.D. | Raport de activitate | 2019 7 și 6. Autoritățile au informat Comisia acordă dreptul de a iniția proceduri rilor de incitare la ură sunt adesea preveni și combate discriminarea pe că discriminarea prin asociere este în fața Curții Constituționale în le- pesimiste în privința asigurărilor motiv de orientare sexuală și identitate aplicabilă prin legislația bazată pe ju- gătură cu constituționalitatea lor. legale cât și a competenței instituți- de gen. ECRI este de părere că astfel risprudența Curții Europene de Justiție Posibilitatea de a aduce în fața Curții ilor – precum CNCD și organismele de inițiative sunt potrivite pentru a (CEJ). ECRI confirmă acest lucru, dar Constituționale cazuri de discriminare de aplicare a legii – în investigarea lupta împotriva stigmatului adânc menționează că restul recomandării prevăzute în legislație sau ordonanțe cazurilor lor. ECRI este îngrijorată înrădăcinat și reticenței împotriva o are în prezent Avocatul Poporului de nivelul relativ scăzut de conști- persoanelor LGBT și pentru creșterea (Articolul 146 din Constituție). entizare a publicului larg în privința acceptării lor
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

77b5d0db00d5cd758e446e469a75c3a1151bc3ec8ad824db065207066440fa10